Prin 95-96, cred, ne petreceam o parte din timpul liber într-un bar.
Barul Bar. Nu fac mișto, așa îl chema pe bar… Bar. 😀
Undeva aproape de ASE, aproape de Dorobanți, pe Ernest Broșteanu, parcă.
Un băruleț simpatic, la demisol, în care intrai printr-o curte mică, dacă-mi aduc aminte bine.
Stai, dă-i și-un <PLAY>, zic…
Era lume multă, majoritatea studenți și la ora la care mergeam noi nu era nici gălăgie și nici liniște… era mișto.
Acolo am cunoscut primul dintre puținii oameni făcuți să fie gazde.
Patronul locului, un om solid, un bărbos care la prima vedere părea balaur.
Dar apoi, după ce te așeza la o masă, cumva făcea ursul carpatin să te relaxezi, să te simți binevenit.
De-a lungul vieții am mai cunoscut câțiva oameni făcuți să fie gazde. Dar puțini.
Mulți dintre cei care-și fac genul ăsta de afacere sunt atât de încordați după bani încât uită de hospitality și se focusează pe jepcality. Japcă, zic.
Și dacă nu e japcă e totul despre bani, fără suflet, fără gândul că locul ori localul respectiv este deschis astfel încât cineva să se simtă bine și să dea mulțumit banii pe serviciul respectiv.
Ei bine, ursul despre care spun acum era fix genul ăla de gazdă.
Și dacă mă întrebi acum… nu prea sunt sigur că eram noi niște clienți pe care să-i vrei la tine acolo: nema bani dar mult timp liber.
Lungeam un Pepsi de cred că mai mult apuca să se evapore decât să bem din el…
Totuși, omul ne întâmpina de fiecare dată cu același zâmbet liniștit, schimbam o vorbă, făcea o glumă.
Și era întotdeauna amuzant cum un urs ca el reușea să se strecoare prin spațiul intim al unui bar de la demisol.
Barul Bar din Romană.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.