Mai presus de orice… oameni.

Petrec multe ore din zi, din viață, alături de colegii mei.

Tineri sau mai puțini tineri, experimentați sau mai la început de viață, suntem împreună.
Zilnic.
Multe ore pe zi.
Multe zile din săptămână.

Nu scriu articolul ăsta ca să povestesc despre emisiune / PR / marketing / uită-te zilnic de la ora…
Scriu pentru că îmi văd colegii și-mi dau seama cât de mult ne-au schimbat vremurile astea.

Am realizat ieri că sunt mult mai atent la inflexiunile vocii colegilor mei… pentru că nu le mai văd micro sau macro-expresiile faciale.
Încerc să-mi dau seama mai degrabă din frazare și intonație… decât din zâmbetul sau grimasa ascunsă de mască.

S-a schimbat și interacțiunea dintre noi.
Îi văd, deși își fac treaba la fel de bine ca înainte, cum sunt mai apăsați.
Până și discuțiile dintre ei / dintre noi sunt mai scurte, mai seci, mai la subiect.

Cred că e bine să înțelegem că schimbarea se petrece în fiecare dintre noi.
Și că ne afectează pe noi… dar afectează și interacțiunea dintre noi.
Și cred că acum avem nevoie, mai mult ca niciodată, să încercăm să înțelegem că suntem oameni, că nu e ușor nimănui, că ar fi bine să căutăm mai degrabă numitorul comun… decât ce ne diferențiază.
Pentru că nu putem fi la fel.
Nici nu trebuie să fim la fel.
Nici n-ar fi bine să fim la fel.
Dar putem fi împreună, atunci când ne leagă lucruri.
Și dacă suntem împreună… ne putem sprijini.

Am filmat mai multe ediții speciale. Am avut de 1 Decembrie una dintre ele, o să avem de Crăciun o alta, plus de Revelion.
Și la edițiile speciale, cele cu invitați vedete, vine și unul dintre fotografii postului, să facă pozele de PR.

Ei bine, l-am avut pe Iulian pe platou.
L-am rugat să-mi tragă pe șustake niște cadre cu ai mei.
Astea din articol sunt pozele trase de el, treabă pentru care-i mulțumesc frumos, că tare faine sunt… și tare mișto-mi sunt oamenii mei, colegii.