Măi, e greu când faci copii?

În ultimul timp m-au întrebat treaba asta mai mulți prieteni.
M-au întrebat nu că m-aș pricepe… dar sunt destul de bătrân, probabil, ca să știu un răspuns decent.
Așa că pun în articolul ăsta fix ce le-am răspuns și lor, prietenilor mei.

În primul rând… să-i faci nu e chiar greu. Adică, desigur, tehnic vorbind, sunt sigur că intuiești cum se face.
Și chiar și-n cazul în care nu intuiești… nu-i bai.
Dacă ai ceva timp liber la dispoziție și… desigur, dacă sunteți și doi, mă gândesc că n-are cum să nu se nimerească ce trebuie unde trebuie.
Sfat: nu începeți cu site-uri educative xnxx, pornhub și alte asemenea. Ăia acolo au fixuri cu educatoarea, cu asistenta, cu însoțitoarea de bord… n-ajung vreodată să schimbe scutece, nu e nimic educativ.

Bun. După activitatea asta recreativă în doi, urmează aproximativ nouă luni. Ea trece prin niște schimbări incredibile și, deși mulți au impresia că e vorba de kilograme, greutatea n-are nicio legătură.
Efectiv ea începe să strălucească. Să înflorească. Să… nu știu cum să zic… să emane lumină.
Jur, e ceva atât de frumos încăt, dacă te duce capul să urmărești, e un adevărat spectacol.
Desigur, sunt șanse ca ocazional să se transforme într-o entitate ce pare mai degrabă potrivită să te arunce pe geam, înfășurat în covor, cu toate cuțitele de bucătărie aranjate artistic de-a lungul modelului geometric vesel al covorului.
Sfat: nu face mișcări bruște, spune ca ea și dacă vrei să scapi cu viață… ascunde argintăria. Mai ales cuțitele.
Înțelege că acolo e furtună de schimbări.
Cred că dacă am trece noi, bărbații, prin furtuna aia de hormoni, probabil că ai vedea pe stradă grupuri întregi de bărbați păroși, puternici și hotărâți… înfășurați în șervețele cu muci, hohotind desnădăjduiți.

Apoi vine nașterea. Un moment miraculos, superb, sublim, minunat… doar că voi o să fiți prea agitați, ocazional speriați și mai ales stresați ca să vă dați seama ce minunăție urmează.
Apoi vine pe lume +1 și… lumea nu va mai fi niciodată la fel.
Sfat: 1: dacă asiști la naștere, poate ar fi bine să te gândești la ce capăt al doamnei ai vrea să stai. Mulți au spus ulterior că dacă alegeau partea cu capul doamnei ar fi fost mai bine. Dar au ales partea inferioară și am înțeles că nu e ca în filmele Disney.
Sfat 2: dacă nu asiști în sală, fă în așa fel încât să fii singur când îți vezi pentru prima dată copilul.
E un moment atât de puternic, de intens, de unic, de irepetibil… de frumos, că nu vrei să-ți sară toate neamurile-n cap fix în momentul ăla (o să-mi găsesc timp să scriu un dialog frumos tare la care am asistat pe holurile maternității).

După naștere… îl luați acasă și începe viața în trei. Sau patru. Sau cinci. Voi știți care-cum ați primit.
Dar dacă mă întrebi pe mine, familiile care au gemeni sau tripleți, că mai sus nici nu vreau să mă gândesc, sunt familii de eroi. Jur!
Așa, ziceam că sunteți acasă și începe viața în trei.
Și-ți promit că o să fie greu. Că e greu.
Îți promit că va trebui să înveți lucruri noi la fiecare 7 minute.
Îți promit că veți fi nevoiți să luați decizii ce vă vor părea cruciale la fiecare 19 minute.
Și îți promit că noul membru al familiei va căca, va pișa, va băși, va râgâi, uneori va și voma, nu va dormi, poate va și plânge.
Iar tu, spunând despre tine că ai înnebunit probabil, vei simți că nu există pe lumea asta lucru mai frumos decât să ții un copil în brațe.

Iar voi, cei care din diverse motive nu reușiți să faceți un copil… și-l adoptați – că pentru voi am scris, de fapt, tot articolul ăsta – sunteți și mai mișto decât noi, ăștia de ne-am împuiat.
Pentru că voi aflați miracolul transformării lente și grele ale unui om mic într-unul mare… și în același timp salvați și-un suflet.