Mă amuză.

Hai, <PLAY>. De vrei și ai timp…

Mă amuză oamenii care vor să facă istorie. Nu de alta, dar… când ei vor fi devenit istorie, vor fi complet indiferenți față de lumea asta. Nu că altceva… dar vor fi drepți și țapeni. Mă rog, țepeni.

Mă amuză oamenii care vor să fie importanți. Nu că poate n-ar fi mișto… dar ce înțelegi prin important? Că ți se vorbește frumos, că ești lăsat să vorbești mai mult decât ceilalți, că te respectă lumea?
Astea-s niște bălării. Oamenii, în sufletul lor, te vor vedea cu ochii adevărului. Chiar dacă mâinile lor te vor atinge cu mănușile pufoase ale interesului personal.

Mă amuză oamenii pentru care nu contează decât propriul dos. Nu că propriul cur n-ar fi important, doar că… în economia vieții vei fi sancționat de fiecare dată de umanii alături de care mergi prin viață. Și egoismul te face urât, singur și prost. Pentru că singur… ești degeaba.

Mă amuză oamenii care bârfesc. Le put dinții de invidie și ei stau bot-în-bot, schimbând impresii despre oameni care nu dau nici un bănuț din ăla de plastic, de-l folosești să-ți iei căruț la magazin.

Mă amuză oamenii care judecă. Pentru că se simt deasupra tuturor. Dar când râgâie îmbâcsesc camera cu duhoare de invidie. Sună urât? Nu-ți dai seama cum pute.

Amuză amar.

Noapte bună.