Dacă ai nimerit din întâmplare pe pagina asta, uite aici toată seria:
Iubirea III – The distress signal
Iubirea, acest minunat sentiment, exprimat superb in cant de voci din toata lumea, descris in milioane de cuvinte de scriitori extaziati in simtiri… “Mortii ma-sii de iubire!” … se gandea Catalin stand ca tuta in mijlocul Vienei, cu 0 (zero) euro in buzunar, fara niciun act, fara mobil, fara… nimic!
El, baiat de actiune, dupa ce a inceput sa simta gradele sub zero s-a aciuat intr-un magazin si a inceput sa gandeasca, sa caute variante, sa… ceva, orice!
Ajunge la concluzia ca trebuie sa ajunga la ambasada Romaniei! Uraaa! Gata, organele se vor ocupa de el, va fi repatriat si o sa-i rupa capul nenorocitei! O sa-si recupereze banii si masina, o sa-si repare vacanta, o sa… gata, la ambasada!
Dupa ce s-a trezit ca deschide usa unui taxi si-a adus aminte ca n-are o letcaie in buzunar. Deci… a inchis cumintel usa masinii, s-a luat in brate zgribulit ca un pui de gaina toamna, si s-a aplecat la geamul masinii: “Excuse me, do you know where Romanian Embassy is?“. Pakistanezul s-a uitat la el, a clipit nauc si l-a intrebat de adresa. Catalin al nostru l-a trimis la o adresa legata de mama lui de pakistanez care nu stie nimic (!) si s-a dus la urmatorul taxi cu aceeasi intrebare… dupa ce a epuizat taxi-urile din parcarea respectiva a luat-o la picior si a gasit alta statie de taxi-uri. Deja parkinson-ul termic il poseda, clantanea dintii ca o moara stricata, i-era foame, deja simtea oboseala… In sfarsit, a pus intrebarea cu “Romanian Embassy” tuturor. Toti clipeau la el nauci si… atat!
I-a venit in minte ultima solutie. A intrebat unde e cea mai apropiata sectie de politie. I-au aratat taximetristii unde e , dupa vreo 20 de minute a gasit-o, a intrat inauntru si le-a povestit politistilor care e baiul. Aia au dat din umeri, i-au zis ca n-au cum sa-l ajute si l-au dat afara.
Acum trebuie sa va zic… Catalin nu e vreun prost, partea cu “siliconata” a fost doar o ratacire. Deci, l-au dat oamenii afara dar el a intrat din nou si a luat in brate un calorifer. Austriecii trageau de el sa-l scoata afara dar al nostru se tinea cu dintii de calorifer si urla “Call Romanian Embassy, tell them a romanian is in distress!“. Aia n-au sunat pe nimeni, ca oricum e vineri seara si nu va raspunde nimeni, i-au spus ca singura varianta de a suna pe cineva ar fi doar daca face o ilegalitate, dar ca nu-i recomanda pentru ca va sta in arest pana va fi judecat, si asta va dura. Pana la urma iese in strada imbrancit de baietii in verde si alb…
Si a ratacit pe strazi in speranta ca mai gaseste vreun roman, sa sune in tara. Dar deja era tarziu, strazile se golisera, sperante ioc… “Ce facem Gogule?” se intreba singur si un rezultat decent nu aparea din niciun locsor al mintii lui inghetate. Si… a vazut o shaormerie! Deja simtea aroma Dristorului atat de indepartat, caldura unei incaperi, un scaund moale in fund… si a intrat!
Inauntru vreo 3 clienti si un turc plictisit la tejghea. Catalin se duce ata la turc si incepe dialogul:
– Mister, I am from Romania, and I have a problem. My girlfriend left me here with no money, no papers, no phone… nothing! I need help!
– One shaorma is 3,5 euro sir.
– Mister, I don’t have anything else on me. But I propose you a thing: I give you my watch, I payed 3.000 euro for it in Romania. I need to call my friends in Romania to come and help me, and untill they come I need to eat something. What do you say?
Turcul s-a uitat la el neincrezator, s-a uitat la ceas, Catalin a ridicat mana ca sa vada otomanul mai bine ceasul, Khaled (c-asa-l chema) i-a facut semn sa-si scoata ceasul, l-a luat in mana si a inceput sa-l invarta pe toate partile.
– It’s an ?????? (nu mai tin minte ce ceas AVEA), bought it this year for my birthday, I payed 3.000 euro.
Turcul se mai uita putin, mai cheama un turc, vorbesc ceva pe limba lor, celalalt turc se uita si el la ceas, se intorc si se uita la el, mai vorbesc ceva pe limba aia turceasca a lor, turcul numarul doi se mai uita o data amanuntit la ceas, spune ceva si da din cap a “da” si incep sa rada.
Si brusc se aprinde o luminita mica… speranta lui Catalin.
O sa revin la povestea asta maine… cred. EA mi-a facut o omleta din aia “de concurs” si dupa ce o devorez (pe omleta!) ma bag la treaba, imi vin zidarii si trebuie sa ii ajut la sapa (shapa)… Sper sincer ca al nostru Catalin nu-si citeste povestea aici ca ma strange de gatul meu negru…
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.