[nota: asta nu-i post de relaxare si nici de prosteala. Daca ai chef de caterinca revino in alta zi.]
Stii vorba aia veche, “istoria este scrisa de cei puternici”, nu? Tine-o la indemana, te rog, pentru ca revin la ea pe final.
Mai jos o sa incep cu o introducere in tema, si cum nu-mi place sa fiu mancator de timp iti dau un pont: daca dai direct click pe link-ul “Citeste mai mult” de mai jos intri in paine, fara prefata. Totusi, cred ca ar fi mai bine sa citesti tot.
Si acum incep cu inceputul… mie-mi place nebunia asta numita Bucuresti. E, de fiece data cand am putut sa aflu ceva nou am intins mana si am luat cartea respectiva, am click-uit link-ul respectiv, am deschis larg urechile, chit ca era vorba de Bucurestiul interbelic, de perioada comunista sau de cloaca ce azi poarta acelasi nume.
In ideea asta am dat de – si am si luat – o carte, Bucuresti. Amintiri si plimbari se numeste, scrisa de Catherine Durandin, aparuta la editura Paralela 45. Nerabdator fiind, am si trecut la citit, hulpav ce mi-s. Mi s-a parut interesanta ideea sa vad Bucurestiul prin ochii unui strain, sperand totusi sa nu dau peste imaginile de care vorbesc toti importatii, copii ai strazii, gunoaie si masini opulente.
Eh, cartea incepe cu o prima parte, cea care se refera la perioada de dupa Revolutie. Avand in vedere ca am trait din plin si cu nesat perioada respectiva, era cu atat mai interesant.
E, n-am inceput bine cartea, ca m-a si pierdut!
Treaba e simpla, si ca sa nu ma lungesc prea mult o sa pun partea de text la care ma refer, fara sa tai nimic, ca sa fie cat mai clar. Textul este cel original, exceptand “bolduirile” facute de mine.
[…] Din balconul de piatra al Universitatii, un balcon mic, s-au adresat oratorii revolutiei catre multimea masata in piata in primavara anului 1990. Acolo s-au succedat poeti si poete, o Ana Blandiana ovationata, conducatorii miscarii studentesti, un Marian Munteanu care astazi inclina spre o mistica nationalista ortodoxa. Primavara lui 1990 a trait desfasurarea unui happening cotidian in aceasta piata, astfel ca circulatia masinilor era deviata. Serile erau lungi, molcome, familii cuminti, varstnici, studenti veneau sa asculte oratori strigand in gura mare, revendicand sfarsitul comunismului si cantand don’t worry be happy sau, si mai si, cantecul golanilor, care spunea ca nimeni nu avea sa se intoarca acasa pana cand comunismul nu va fi murit.
A fost o primavara frumoasa, respirand aerul libertatii, al eliberarii. Aceasta masa de oameni se lepada de vechile obiceiuri ale ritualului obligatoriu si ale gesturilor impuse pentru celebrarea Conducatorului si a sotiei lui, Elena.
Manifestantii voiosi din Piata Universitatii si-au pierdut putin cate putin entuziasmul, s-au obisnuit, s-au delasat.
Piata avea sa se micsoreze treptat, condamnata de toti care regretau deja vremurile bunei-cuviinte si ale ordinii.
Puterea miza pe reprobarea manifestata de o opinie publica putin acomodata cu desfasurarile anarhice, a unei populatii obosite si speriate.
Guvernul a lasat energiile sa se descarce. Cativa grevisti ai foamei isi aveau inca tabara in piata, marturisind, pana la limita extrema a puterilor lor, ura lor fata de comunism. Puterea a luat decizia de a “curata” piata, manifestantii s-au dus la casele lor, iar oratorii au incetat sa se mai lase aplaudati la balcon.
Nu toata animatia a incetat. Vanzatorii de casete cu o muzica interzisa pana in 1989 si vanzatorii de ziare, ce socau pe multi cu toata pornografia eralata la loc de cinste, s-au instalat langa peretele Universitatii. Putin mai incolo, tigancile vindeau flori la preturi exorbitante. Crizantemele…[…].
[sfarsitul citatului]
Bun. Deci ce ar trebui sa inteleg din aceasta istorisire este ca:
– primavara lui 1990 a trait desfasurarea unui happening cotidian in aceasta piata, astfel ca circulatia masinilor era deviata;
– manifestarea era anarhica;
– serile erau lungi si molcome;
– oamenii se adunau acolo ca sa cante don’t worry be happy si cantecul golanilor pentru a revendica sfarsitul comunismului;
– pana la urma manifestantii care fusesera voiosi si-au pierdut interesul si s-au delasat;
– pentru ca toti vroiau pacea si linistea de altadata, piata s-a miscorat;
– populatia era obosita si speriata, si pe reprobarea populatiei miza PUTEREA;
– Guvernul a lasat energiile sa se descarce;
– PUTEREA a luat decizia de a “curata” piata, manifestantii s-au dus la casele lor, iar oratorii au incetat sa se mai lase aplaudati la balcon.
Acestea fiind concluziile… intreb si eu: ASA A FOST?!
Chiar asa a fost si mi-aduc eu aminte, ca un cretin ce sunt, altceva?
Adica toti copiii care vor veni dupa noi, asta vor afla despre primavara aia?! O sa le povesteasca despre ce s-a intamplat atunci Doamna ce a scris cartea de care vorbim, asa li se va intipari in minte???
Stiu ca nu suntem foarte multi in blogocearta care sa aiba amintiri personale din perioada aia, dar va rog pe voi, cei care va puteti aduce aminte, scrieti un post despre ce au insemnat acele zile, despre ce s-a intamplat, despre golanii acelor zile. Nu dati link incoace, nu pomeniti de postul asta al meu, nu asta este ideea. Va rog sa scrieti istoria asa cum ati trait-o, scrieti un post despre acele zile.
Astfel, cei care la un moment dat vor dori sa afle ceva despre ianuarie 1990 vor gasi pe netul asta al nostru mai multe surse care nu sunt politically correct, ci doar correct!
Pentru ca istoria este scrisa de cei puternici si… guess what, ne-am prins ca, pentru Google, chiar suntem puternici!
Multumesc.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.