Învierea. Hristos a înviat! Paște fericit, umanilor!

Pentru că la mine medicamentele își fac încă efectul și-am scăpat de febră și de durerile din gât, și pentru că am acceptat și faptul că nici întreg la cap nu-mi sunt, ieri noapte am fugit la biserică. În bombănelile continue ale nefastei mi-am luat pe mine cel mai gros echipament de moto pe care-l am (dacă știau ăia de la BMW că impermeabilul lor de moto din două piese protejează perfect și la slujba de Înviere deschideau un business nou! 🙂 ) și-am mers.

Slujbă frumoasă, am avut noroc să alegem o biserică la care am mai fost (planul inițial era să mergem la o mănăstire lângă București, dar având în vedere că eu mă ascundeam încă de febră – mama ei de amigdalită! – am rămas mai aproape de casă), o biserică în care cei care erau acolo veniseră pentru slujbă și nu pentru garagață, am cântat, ne-am rugat și-am luat lumină. Doamne ajută!

La tine… totul bine? Cum ai sărbătorit? Slujbă frumoasă?

Am tras și căteva cadre aseară…

După cum spuneam… la tine totul bine? 🙂

Later edit: pentru că cine se aseamănă se-adună, uite frumusețe de mesaj primit de la o doamnă de care sunt mândru să spun că mi-e prietenă, Carmen Tănase:

Carmen Tanase

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • forum foto
    • 22.04.2014

    paste fericit

    răspunde-i
  • Cronos
    • 22.04.2014

    Adevarat a Inviat!

    răspunde-i
  • Adrian
    • 21.04.2014

    Adevarat a inviat! 🙂 Din moment ce n-am prea stat in fata calculatorului presupun ca a fost bine de Paste 🙂

    răspunde-i
  • Adevarat a inviat! Paste fericit.

    răspunde-i
  • Catalin
    • 21.04.2014

    Sarbatori fericite, Cabral!

    răspunde-i
  • andrada
    • 21.04.2014

    Domnule draga, nu tin neaparat sa imi publici comentariul ca ma simt ca o babuta in sala de asteptare care tot vorbeste si detest asta, dar daca amigdalitele sunt dese, te rog sa faci un exudat faringian, sa vezi daca nu cumva e un streptococ la mijloc. E drept, periculos e de cele mai multe ori in copilarie si adolescenta sa faci amigdalita des, dar eu sunt cazul ala special care la 29 de ani s-a imbolnavit de inima si a facut arterita de la o amigdalita care tot revenea. De 2 ani starea mea naturala e durerea.

    • Cabral Ibacka
      • 21.04.2014

      Băbuțo, ai dreptate, știu asta.
      O să mă ocup după ce mă dau jos de pe antibiotic. Promit!
      Îmi pare rău să aud ce spui despre tine, sper să scapi de durere. Scapi, da?

    răspunde-i
  • Giurgiu Lucica
    • 20.04.2014

    am citit pe Realitatea stiri online ca inainte de Paste ai ajuns la spital…..ce ai mai patit ? e posibil sa fie de la “capul in gura” virat de Doamna Carmen Tanase ? oricum, daca ai ajuns la Inviere inseamna ca te simti mai bine, nu ? sper !

    • Cabral Ibacka
      • 21.04.2014

      Nu, capul în gură e virat tocmai pentru noua amigdalită… 😀
      Sunt mai bine, da. Mersi frumos!

    • soso
      • 20.04.2014

      Deja asta stim toti sarbatori = distractie, mancare din pacate. Multa lume (spun din ceea ce am vazut in reportaje) nici macar nu stie exact ce se sarbatoreste …

      trist

    răspunde-i
  • ottilia
    • 20.04.2014

    Adevarat a inviat !!!

    răspunde-i
  • Adevarat a inviat! La mine e bine. 🙂

    răspunde-i
  • Loading...