Intrebare: ar trebui?

Ma gandesc de ceva vreme sa fac un anume pas… caci in general incerc sa fac bine. Nu stiu cat imi iese, nu stiu cat de mult ma pricep, cred insa ca ceva, macar ceva mic, am reusit.

Cu ajutorul vostru, repet, cu ajutorul vostru, anul trecut, in 2008, am strans cu blogul asta 15.000 euro. Nu sunt extrem de multi bani, dar cu banii astia am reusit sa facem in asa fel incat cativa oameni, mai ales copii, au reusit sa traiasca in continuare, am reusit sa ne mobilizam in asa fel incat cativa alti oameni si-au primit sangele de care aveau nevoie tot pentru a trai, am acordat certificate de om bun si astfel am reusit sa-i redam, intr-un fel, picioarele Loredanei, am sprijinit Ovidiu Rom si alte cateva asociatii care protejeaza, apara sau educa copiii, cat am stiut si putut noi… am reusit sa facem ceva bun.

Anul asta… la fel, inca n-am facut totalul dar cred ca suma se apropie de cea de anul trecut.

Mai mult… cunosc cativa oameni care ar pune si ei umarul, care ar ajuta si ei. Si mai cred ca sunt prin tara asta ceva umani care si-ar rupe un leu de la gura daca ar sti ca leutul ala este folosit pentru ce trebuie, si nu pentru masini si vile.

Asadar… intrebarea este: ar avea rost sa infiintez/infiintam o asociatie? O fundatie, o ceva… o forma legala prin care (eu asa cred) am putea sa ajutam intr-un mod mai organizat si mai sustinut, o entitate juridica ce ar putea focusa mai bine eforturile, ar avea rost?

Mi se tot plimba ideea asta prin cap… de fiecare data cand m-am gandit la ea mi-a venit in cap si un nume: OM BUN.

Va intreb pe voi… ar trebui facuta? Ati fi dispusi sa ajutati? Si nu, acum nu ma refer la bani, ma refer la efort, interes, chef…

Catalin Zălog

publicitate

Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

Nadina

05.11.2009

Buna,
Frecventez blogul tau, insa pana acum nu am lasat un comment. Acum 2 saptamani am incercat sa te contactez direct pentru a ma ajuta sa fac cunoscut un caz umanitar prin emisunea ta de la Acasa TV pentru a putea strange fondurile necesare acestui caz. Era vorba de un bun amic, a carui mama ar fi decedat daca in cel mai scurt timp nu isi opear tumora de pe creier, iar suma necesara in prima faza era de 40.000 euro. cazul detaliat il poti gasi aici – http://ajutorpentrumama.wordpress.com/
Bineiteles ca m-am lovit de birocratie televiziunilor :(, dar intr-un final pentru acest caz am gasit o rezolvare, sper ca operatia sa reuseasca si mama lui sa traiasca.
Ceea ce vroiam sa zic defapt este ca, desi nu am mai discutat pana acum, cred ca ar fi de un mare folos infiintarea asociatiei „OM BUN” pentru oamenii care nu isi pot mediatiza cazurile si mi-ar face mare placere sa pot ajuta prin voluntariat. Nu credeam niciodata ca „mie mi s-ar putea intampla asa ceva” ca o persoana cunoscuta sa fie in pragul mortii, si dandu-mi seama cat de greu e sa iesi dintr-o situatie limita acum as participa fara nici cea mai mica indoiala la construirea si dezvoltarea unei astfel de organizatii, care i-ar putea ajuta pe oameni si cu un sfat, sau parghii de mediatizare a cazurilor, nu neaparat cu bani.

Multumesc,

Nadina Ciolan

Mihai

Bravo Cabral.
Mi se pare o initiativa de laudat.Totusi acest centru trebuie constituit numai si numai din persoane de incredere pe care te poti baza.Asta ca sa nu ajunga si acesta ca orice centru.Corupt si o mina de bani pentru cei care chiar nu au nevoie de ei.

Toate bune si inca o data felicitari pentru initiativa.Esti unul din putinii.

danutza

04.11.2009

parerea nu face parte din blog scuze……sant obosita e 2 dimineata si eu sant in fatza calc spunand povestea acestui minunat baiat ca o lume intreaga sa vada ce inseamna sa fii cu adevarat „OM” asta cred ca e cuvantul cel mai potrivit….Desi nu il cunosc personaldin pacate desi sta la o distanta de 500 de metri de mine pot spune ca am ramas atat de impresionata incat pe tot parcursul a 2 ore cat a durat pana am citit blogul lui am plans incontinu iar mie f rar mi se intampla sa plang si nu am plans neaparat de mila, da are si mila rolul ei’ dar am plans mai mult pt. ca am realizat ca acest om este ceva ce multi multi altii nu sant si poate nu o sa fie niciodata……si anume un „OM” IN ADEVARATUL SENS AL CUVANTULUI si un „IZVOR” NE SECAT DE OPTIMISM SI CURAJ CUM RAR NE ESTE DAT SA INTALNIM….si nu in ultimul rand un sprijin pt cei din jur…….As mai avea multe de spus despre acest suflet minunat si probabil nu mi-ar ajunge doar blogul tau cabral…..:) dar in primul rand e totusi 2 dimineata si in al doilea rand cred ca am spus destule……stim cu totii ca uneori cuvintele sant de prisos…..”ALTCEVA CONTEAZA MAI MULT” si acel altceva tocmai vi lam prezentat…….o zii buna la toata lumea si cabral……o rugaminte as avea…….doar din curiozitate intra pe blogul lui si pe urma zimi parerea ta…….eu sant convinsa ca…….vei gandi la fel ca mine…..stiu ca exista poate milioane la fel de…..”nenorociti” ca sa zic asa dar….el este special credetima….

Buna cabral……e prima data cand intru pe blogul tau si…”Jos Palaria”
Nu prea ma pricep eu la complimente dar cred ca, cu asta am spus tot……:)Vreau sa postez pe blogul tau o mica povestioara daca pot sa zic asa a unui tanar baiat de un curaj fantastic si de un optimism rar intalnit…..asta ca o incurajare pt toti oamenii bolnavi care din pacate sant foarte multi…..si in al doilea rand vreau ca cei care sufera din te miri ce lucruri marunte sa vada ce inseamna adevarata suferita…..si cat de mult trebuie sa pretuim viata atunci cand avem sanatate….
M-am nascut intr-o luna rece, dimineata pe la zece. Pe la 4 ani, din plictiseala am mai cerut o “fratioara” si mama a mai facut un plod. Era ca o jucarie pt mine. Ulterior am aflat ca nu ma pot scapa de el cand ma plictisesc. Am facut scoala generala la Andrei Saguna din Deva, apoi a urmat Colegiul National Energetic Dragomir Hurmuzescu pana prin 2001. Am incercat la vreo 2 facultati in ultima zii de inscrieri, si spre uimirea mea am intrat la Fac. de Inginerie Mecanica si Eletrotehnica din Petrosani. Dupa absolvire, constient de faptul ca cunostintele mele in domeniu sunt cam subrede am decis sa fac si un master. Intre timp mi-am gasit de lucru la o firma de paza unde mi-am mancat nervii vreo 6 luni cu bunul meu “prieten” Bolog. Dupa 6 luni de nervi printre sifoane si robotzi am fost diagnosticat cu leucemie acuta limfoblastica. Au urmat vreo 5 luni de tratamente prin spitalul din care acum completez aceste randuri. Tratamentul a decurs “bine”. Dupa un an de stat acasa si cate un pumn de pastile am facut recidiva. In prezent sunt in cursul unui alt tratament pt leucemie si ma pregatesc de transplant. Fizic si moral …
Buna ziua prietenii mei. Postul de azi este dedicat “prietenilor din lumea celor care nu cuvanta”. Astazi e ziua voastra si vreau sa va arat ca nu am uitat de voi. Sper ca nici voi de mine si o sa aveti in continuare grija sa duc stafeta asa cum am promis. Imi lipsiti. Zilele astea m-am gandit la voi, mi-am adus aminte de intamplari legate ba de unul ba de altul, de aniversari si tot felul de lucruri mai mult sau mai putin placute. Poate unora o sa li se para aiure scriu asa, poate unii au sa ma creada dus cu pluta ca v-a scriu, dar nu conteaza, eu nu v-a pot uita. Sunteti cu mine, pricopsiti pe viata. Si Dr. Cucuianu are dreptate cand zice “Vii cu viile si Mortii cu mortii”, dar asta nu inseamna ca trebuie sa v-a uitam. Si mai ales azi….. de ziua voastra: LA MULTI ANI!!! Poate vreau sa v-a aduc aminte de promisiunile care mi le-ati facut fiecare in parte ca veti avea grija de mine, poate asta incerc sa v-a aduc aminte. Se pare ca ati uitat ce ati promis, deoarece transplantul meu nu merge atat de bine, nu merge deloc bine pot spune.
A trecut o luna si eu inca nu am grefat. Acum o luna in cap, adica pe 1 Oct. am primit maduva lu Hantz, om puternic, cu spirit intreprinzator, muncitor, a vrut sa grefez din primele zile. Au fost insa cateva complicatii: dupa cum stiti fiecare ne nastem cu un nr de virusi pe corp, infectii in organism, etc, pe care sistemul imunitar le tine in frau. Ei bine, in urma transplantului, sist. meu imunitar a cazut la pamant si cel a lui Hantz nu a facut fata. Din aceasta cauza eu inca nu am grefat, din aceasta cauza tot se amana grefarea la mine. In orice caz, in urma unor analize, facute zilele astea au descoperit ce imi amana mie cresterea leucocitelor. Am trecut pe un alt tratament si sper ca pe saptamana asta macar pe finalul ei (7 noiembrie) sa grefez si eu. Grefarea se produce la 3 zile consecutine a cate 1000 de leucocite. Eu de 1 saptamana am 400-500 de leucocite, dar mai mult nu. Nu cresc datorita acestori virusi care tot se reactiveaza.
De 15 minute plang incontinuu: am primit o scrisoare din USA de la verisorii mei, Alex si Alexia impreuna cu prietenii lor de la biserica. Au facut o o felicitare in care fiecare s-a semnat si a scris un rand de bine, o incurajare, o urare, un vers care au rupt de la mine lacrimi.
Nu mai am mult. Nu mai am mult de tras si ma fac eu bine. Acum ma doare spatele din nou, in spatele cateterului. Trece el. O sa incep sa nu mai iau nici calmante, deoarece nu prea cresc analizele daca bag piafen, dar sa scap de virusul asta care ma face sa urinez cheaguri de sange. Daca am sa pot am sa incerc sa pun niste poze pe blog deseara. Au reinceput durerile cervicale, cele din spatele cateterului. Am avut si ceva urinari de m-am speriat de marimea cheagurilor de sange dar trec. Odata la 2 zile iau cate 2 pungi de sange sa compensez ce pierd prin urina. Am si aflat tot acum seara ca am 300 de leucocite. Au scazut. Au ele vreme sa creasca. Nu conteaza cat stau aici atata timp cat ma intorc pe picioarele mele acasa si sanatos. Asta e scopul final. Trebuie doar sa lupt. Va las ca ma doare spatele de nu mai pot.
Sunt aici ca sa nu planga mama si sa nu o ia razna Razvan!Sunt aici ca sa demonstrez ca se poate,daca ai vointa si determinare se poate orice! Pana azi,de cate ori ma uitam in tavanul ala imaculat,ma gandeam ca mai sunt cateva zile si fac transplantul…Ei bine,a venit si ziua mult asteptata.Acum am inceput sa numar zilele pana la grefarea propriu-zisa:A.M.R. 21.Da.Si cum ziceam…Ieri am facut transplantul.Emotii nu am avut! Cred ca mama a avut mai multe. Transplantul a constat in transfuzarea a trei pungi de maduva.TREI-avea de unde sa dea donatorul,doar are 120kg Ii MULTUMESC!!! Transplantul e simplu,cel putin in cazul meu,dar a fost nevoie de o armata de medici care sa supravegheze procesul.Nu inteleg de ce.Intr-un final am adormit si m-am trezit in jurul orei 4 dimineata.transfuzia a durat in jur de 6-7 ore si nu a avut parte de incidente.
Zilele astea am fost tare nedumerit. Identitatea mea era pus la indoiala de catre trupul meu. Sa va explic. Tot ziceam de ganglionii mei ca apar peste tot. Ei bine inainte sa ma internez mi-au aparut cate unu sub fiecare sfarc. Si s-au marit. Am intrebat medicul daca am sa incep sa dau lapte vreodata. El imi raspunde asa cu un aer mistocar : “dar ai mai dat pana acum??” la care eu ii raspund ” da dar pe alta tzatza”. Un alt semn al transformarii a fost “menstuatia” ( ….. din scaun. Pt prima data in viata mea m-am lepadat de sangele rau. Asa imi place mie sa cred. Intr-un final tot barbat am ramas. In acte …. ca fizic si mental …… mai discutam.

Ieri, inaltul si preafericitul Dr. Jinca ( ii spun asa pt ca are o voce calma si o atitudine dinaia de parca dragostea pluteste in aer, in plus are si cioc deci cred ca e si preot in timpul liber) m-a pus sa imi dau cu semnatura pe hartie ca sunt deacord cu transplantul. Pe foaia respectiva scriau lucruri care ar ingrozii pe toata lumea, dar nu sii pe mine. Apa de ploaie ce e acolo. Atata timp cat ma duc singur la baie eu ma consider norocos. Iar ultima cura ma cam scolit. Am invatat si eu ce e aplazia, ce e durerea am invatat de la perfuzia aia cu potasiu, deci am diploma de invingator, pe langa aia de inginer si cea de la karate( ce modest sunt). Pot face transplantul linistit. Asa ca am luat un pix in mana si De buna voie si silit de imprejurari am semnat ca sunt deacord cu transplantul.

La un moment dat eram 4. Apoi Elvis nea parasit. L-am jelit. Unii mai mult, altii mai putin, unii mai afectati, altii la fel dar cu o masca pe fata. Elvis a fost intradevar un om cumsecade. Inca este. El traieste prin noi. Intre timp a facut recidiva si Tibi Draga. Spuneam intr-un post anterior ca “eram 4. Am ramas 3. 2 in spital si unu acasa (era vorba de mine). Apoi am spus ca si eu voi intra in curand in spital, si ma refeream ca ma duc la transplant. Soarta mea a fost de a ma intoarce tot la Cj. Langa ceilalti 2. Bogdan si Tibi Draga. Si eram 3 muschetari.

Nu pentru mult timp. Duminica in jurul ore 13, “primul dintre spartanii lui Borcea” a plecat dintre noi. S-a mai prapadit un suflet. Am avut ocazia sa imi petrec ceva timp in preajma lui, inainte de a pleca acasa. Am glumit, am ras, am facut schimb de filme si pe final ne-am luat ramas bun. Eu i-am urat drum bun spre casa. Stiam deznodamantul. El mi-a spus ” o Cezar, sambata ma intorc. Nu ma lasa numa pana Sambata acasa, si asta pentru ca nu sunt locuri in spital.” Stiam ca il vad pentru ultima oara. Mia venit sa urlu cand a spus : “Sambata ma intorc”. Mi-am cerut scuze ca nu mai pot sta dar sunt racit si nu vreau sa racesc si pe altcineva in salon, desii aveam masca pe fata. L-am rugat sa aduca niste filme noi cand se intoarce. Nu stiam ce sa ii mai zic. Am fugit.Seara am vorbit cu el la telefon. Asta era pe marti daca nu ma insel. Pana sambata am inteles ca s-a simtit minunat. Chiar vorbise mama lui sa se intoarca luni la Cj. Sambata seara, a venit si sora lui din Italia. Duminica a plecat el. In somn. A fost linistit. Si Bogdan v-a trai in continuare in mintea noastra. Vorba doamnei Simona
Ma gandeam la Tibi Draga. Ma gandeam si la mine . Noi doi, cei care am mai ramas, mai avem un pic de tras si gata. Pana atunci din spital, hai sa jucam ceva. Ceva asa, pe echipe. 2vs2. Un tenis cu piciorul. Un ping-pong. Un volei. Orice ce are fileu. Orice joc care are are terenul bine delimitat, astfel incat noi niciodata sa nu putem trece la echipa adversa. NICIUNUL. NICIODATA. Echipele vor fii Evlis si Bogdan (prietenii nostrii ) VS Tibi Draga si Cezar. Meciul este amical. Nu va faceti griji. Castigam. Luptam si castigam. In plus avem 2 prieteni in echipa adversa, pe partea cealalta a fileului, care fac blat cu noi. Ne ajuta ei. Sunt sigur de asta.

M-am saturat de posturi dinastea. M-am saturat sa scriu de prieteni ce s-au dus. M-am saturat de toate. Dar peste 3 minute realizez cat de putin mai este pana la finish. Si atunci sterg totul cu buretele si ma gandesc la cei din jur. Cei care a nevoie de mine. Familia si prieteni. Nu ii pot priva de “mine”. Nici tu nu poti face acest lucru familiei tale. Tocmai de aceea, oricat ti-ar fii de greu, gandeste-te la ei, gandeste-te cat au sa sufere ei daca tu te dai batut. Imagineaza-ti doar. Ridica capu si dute inainte. Ca mine. Ca Tibi. Ca toti cei care iubim. Pentru cei ce ne iubesc, pentru noi, pentru tine….Asta e doar o mica parter din….baiatul asta a avut are si va mai avea multe de zis.e un exemplu pt noi toti si un sprijin moral pt multi dintre noi……..asa ca daca vreti sa stiti mai multe cu,despre,si de la el cautatil pe blogul lui care este http://www.cezargherman.org.parerea mea e ca merita!!!!!! Si acum as avea o intrebare pt cabral……CE PARERE AI????????

Silvana

03.11.2009

Da !
Nu e vorba de bani, in primul rand aceste persone dpv, au nevoie de afectiune, aceasta fiind mult mai importanta decat bani, si pana la urma cu siguranta cu toti avem anumite lucruri, intr-o stare decenta, de care ne putem lipsi.
Dand din putinul nostru si celor ce au mevoie de mai mult.
Asa ca, cred ca contezi pe suficienti voluntari, incat sa se poata incepe o campanie.
poae ca nu se va putea deschide asa dintr-o data un centru, dar cu siguranta se poate merge la un centru de craciun, si sa ne bucuram cu totii de zambetele celor mai putin norocoşi.

Andreea

DA! conteaza pe ajutorul meu neconditionat pentru orice ai nevoie in campania asta!

Tu da startul doar!
Andreea

sorinicutzica

Prezent

alex.B

da , promit ca ajut !

oana

02.11.2009

buna. sunt cititoare fidela, dar acesta e primul comment. in momentul in care te vei hotari sa faci acest pas, as fi incantata sa te ajut, nu atat prin bani cat prin voluntariat. ai spus ca ai strans 15.000 euro prin acest blog. gandeste-te ca printr-o fundatie/ong poti strange mai mult, ceea ce ar insemna ca mai multi oanmei pot fi ajutati. atat eu cat si majoritatea cunoscutilor mei am fi doritori sa ne redirectionam acei 2% din impozitul pe venit catre fundatia ta. nu cred ca am fi singurii. bafta multa! asteptam startul, dupa cum a mai zis cineva aici 🙂

Cabral Ibacka: “Anul trecut, in 2008, am strans cu blogul asta 15.000 euro!” | re:Fresh

[…] Cabral Ibacka – Intrebare: ar trebui? […]

deennyy
- 02.11.2009
DA, „ar trebui”!

Intrebare: ar trebui?

Pe aceeași temă

Comentarii