Dă-i un <play>, zic. Curge bine…
Într-o lume ideală… m-aș uita la mine. M-aș critica. Mi-aș arăta unde greșesc. M-aș lupta cu mine să fiu mai bun… dar și mai bine.
Într-o lume ideală mi-ar spune toată lumea unde greșesc. Dar ar face-o ca să mă ajute, nu ca să se simtă mai bine. Mi-ar spune unde greșesc în așa fel încât să mă ajute să fiu mai bun, nu să mă îngroape.
Într-o lume ideală nu m-aș uita stânga-dreapta decât ca să văd unde merg, nu să-i critic pe ceilalți. Și dacă, totuși, le-aș vedea greșelile… aș face cumva să-i ajut să treacă peste ele fără să-i atac din cauza lor.
Într-o lume ideală i-aș iubi pe toți. Sau, dacă nu s-ar putea… cei pe care nu i-aș iubi, cel puțin i-aș respecta.
Într-o lume ideală n-ar avea nimeni nimic cu mine. De ce să aibă, cât timp nu i-am făcut nimic?
Într-o lume ideală mi-ar fi oricând ușor să cer ajutorul. Pentru că oamenii ar fi oameni.
Într-o lume ideală i-ar fi oricui ușor să-mi ceară ajutorul. Pentru că aș fi om.
Într-o lume ideală ne-am lua o smetie peste ochi de fiecare dată când am lăsa ceva rău să iasă din noi. O vorbă de rahat pe Facebook sau o răutate inutilă prin viu grai. Să vină, așa, un mare șut în cur de fiecare dată când omul uită că e om și se comportă ca o vită.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.