Nu-mi place să critic în public. O fac rareori, atunci când martorii sunt prieteni sau atunci când critica nu poate isca vreo ceartă.
Totuși, uneori prietenilor le mai spun una-alta, cât să-i fac atenți la unele lucruri pe care am impresia că le scapă din vedere.
Acum două zile i-am scris un mesaj privat unui amic, pe Facebook. Îi ziceam că da, am văzut ce interes prezintă postările lui, dar am impresia că genul ăla de articole agresive, punitive și contondente nu-l ajută.
Mi-a zis senin că asta vrea lumea pe Facebook, că așa face like-uri multe, că special tonul lui este unul agresiv, iar oamenii ajung să se înjure prin cometariile articolelor lui.
Și că așa a crescut și numărul de like-uri la pagină, nu scriind despre corazon espinado și despre chestii pufoase.
Nu l-am contrazis, că fiecare e rege la el în debara… dar i-am transmis în seara asta o captură de ecran de pe pagina mea de Fb.
Pagină pe care share-uiesc articolelel mele plicticoase în care bat apa-n piuă despre dragoste, fericire, muncă, mașini și… alte chestii pufoase. Sau tehnice. Dar fără scandal.
Nu mi-a mai zis nimic. Apoi a postat ceva în care-i lua gingiile la lucru unui politician.
Na, fiecare cu felul lui de-a fi.
Dar parcă atunci când nu faci altceva decât să urli la lume… se strâng în jurul tău doar oameni care urlă. Unii la ceilalți… și toți la tine.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.