Inițial am vrut să-i spun ”Cel mai bun mouse din lume”

Da, inițial am vrut să-i spun ”Cel mai bun mouse din lume” articolului, cu gândul că eu n-am găsit mouse mai bun până acum.

Apoi m-au luat mustrările de cunoștință. Mă scuzați, de conștiență. Pardon, de conștiință.

Că nu le-am testat eu pe toate de pe lumea asta și poate se trezește cineva că n-am dreptate, cu toate că eu vorbesc doar despre mine, nu despre adevărul absolut.

Nu că adevărul absolut ar exista.

Sau, mă rog, există și este cunoscut doar de neveste. Că doar ele cunosc pe lumea asta adevărul absolut, plus că doar ele au dreptate absolută. Absolut.

Revenind la firul poveștii… mă rog, ăsta n-are fir, că-i wireless… revenind la treaba noastră… mă rog, nu-i treabă că nu-i publicat în ”pentru copii”, e doar recenzie…

Ca să nu ne mai învârtim în jurul cozii, despre MX Master vorbesc. Cred că-l am de un an, sau așa ceva.

Mi-a zis un prieten că a investit până acum vreo 300 de euro în mauși și că nu știe ce să-și ia, ceva care să-i placă.

Așa mi-a venit să-i zic de MX-ul meu.

Care este cel mai plin de butoane mouse pe care l-am avut. Ai butoane să faci aproape orice, evident customizabile. Ai zoom-uri, ALT-TAB-uri, scroll-uri de trei feluri, setări pentru roata de scroll direct pe mouse… scroll și pentru degetul mare. Le-au pus pe toate pe el, să nu te vaiți că n-ai.

Plus că-n mână vine lipit (atenție, să nu uităm că am mâna cât capacul de WC, înainte să comanzi… mergi la un vânzător și ia unul la mângâiat. Nu vânzătorul, mouse-ul!

La frecvențe (bluetooth) nu dă dude niciodată*. Da, am zis niciodată, și eu folosesc rareori cuvântul niciodată. Bine, nu chiar niciodată

Bateria mă ține cam două săptămâni. Apoi îl pun la încărcat peste noapte și e pace. Are acumulatori interni, nu se pot schimba. Ai indicator LED pe laterală, să știi cât curent mai are.

Se poate sincroniza la trei device-uri diferite (ai buton pe burta lui pentru treaba asta).

Și, colac peste șoricel, arată și bine.

Logitech MX Master mouse review (5 of 7)

Pozele sunt făcute de mine (de-asta-i plin de scame 😀 ), dacă-i dai un scroll-down articolului o să le vezi. Îți dai seama din ele și de factorul de uzură…

Eu îl folosesc și la laptop și la desktop.

*Dar, atenție: nu-mi place cum merge decât pe Windows (desktop și Lenovo X1 Carbon). Pe MacBook la mine are un delay ciudat dacă-l folosești legat direct la bluetooth-ul laptopului și nu prin receiver-ul lor, Logitech Unifying.

Am văzut că prețul nu-i mic, dar nici nu ne așteptam la asta, nu-i așa? L-am văzut pe Logitech MX Master ca fiind prețuit la noi de la 340 la 460 de lei. Nu-i puțin. Dar dacă ești genul care butonează mult și care vrea de la șoarece să fie mai mult decât o bucată de plastic care mută cursorul… s-ar putea să iei în considerare varianta asta.

Sau nu.

Tu știi.

Baftă și spor!

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • andreeaw
    • 04.03.2016

    e mișto rău, dar, după cum spuneai, e prea mare pentru mânuța mea finuță

    răspunde-i
  • the_re
    • 04.03.2016

    Din pacate, ca posesor de Performance MX confirm defectul de care sufera micro-contactorii omrom cu care sunt dotate aceste modele de mousi … odata la 6-8 luni trebuie desfacut si indoita lamela aceea metalica. Data viitoare o sa-i schimb direct, mi-am comandat din china. Of…

    http://community.pcgamingwiki.com/topic/952-double-click-problem-faulty-mouse-button-repair/

    sper sa n-ai si tu problema asta

    răspunde-i
  • V
    • 03.03.2016

    eu ii zic „cel mai bun mouse din viata mea” :). Logitech M705 – 5butoane programabile in functie de aplicatie, 2 tipuri de scroll, 2 baterii AA care tin minim 2 ani cu frecusul afferent muncii de birou. unul pe care l muncesc din 2010 – altul sigilat de backup in caz ca ma lasa batranul. daca aveam palma cat capacul de la WC ma orientam catre mx revolution sau master, dar daca nu i, nu i 🙂
    @Mihai – al meu merge pe sticla si banuiesc ca toate modele mid si high de la Logitech au acelasi sensor laser

    răspunde-i
  • mihai
    • 03.03.2016

    Un review la fix cand imi caut si eu maus pt laptop. Zi-mi te rog si pe ce tip de suprafata ruleaza/testat? Intreb pentru ca am mausul curent care pe masa de sticla face figuri…

    răspunde-i
  • Catalyn
    • 02.03.2016

    Si cele de la Razer sunt interesante. Poti sa configurezi butoanele in functie de fiecare aplicatie. Deschizi Chrome isi activeaza singur configurarile ptr chrome… si tot asa…
    Toate astea se salveaza in cloud, nu trebuie sa le reconfigurezi la fiecare format/ schimbat laptop.
    Si ca sa inchei cu Razer, uita-te pe youtube la reclama la Razer Nabu. Ce parere ai? 🙂
    Legat de problema cu Macbook-ul si mouse-ul pe bluetooth, nu pot spune decat ca nici cei de la Apple Support nu au stiut sa-mi dea o solutie. Bluetooth-ul si Wifi-ul cica merg pe aceeasi frecventa si ca ei nu pot face nimic. Sunt fericitul castigator al unui mouse de 3,5 mil „de pus pe tv, langa pestisor” 🙂

    răspunde-i
  • s
    • 02.03.2016

    mx anywhere 2 e mai mic si cred eu ca mai bun, in special daca-l porti cu tine prin genti. Bazat pe experienta cu anywhere 1 pe care l-am frecat zilnic ultimii 5 ani

    Pe mac-uri nu merg ca lumea, ceva cu bluetooth de noua generatie al marului muscat, sunt pline forumurile.

    răspunde-i
  • Daniel
    • 02.03.2016

    Si tu la ce il folosesti deobicei?

    răspunde-i
  • Iulia
    • 02.03.2016

    Are o forma dubioasa ,dar suna bine ce stie sa faca, trebuie sa iau un cadou simandicos pentru iubitul din dotare,vine ziua lui si ma gandesc ca l-ar iubi destul de mult(nu mai mult decat pe mine, sa ne intelegem).
    Merci de pont si de poante. Faci amuzante si 5 randuri despre cel mai cel soricel vazut de pamanteni.:))

    răspunde-i
  • gogu
    • 02.03.2016

    Bre eu am avut un LX 8 vechi, inca merge dar a fost schimbat. Tanc nu mouse (cu toate ca scroll-ul dupa 6 ani de utilizare mai dadea rateuri). Acu am un G602 care e fenomenal. Mare parte e folosit in joace, deci pentru ce a fost facut initial. Nu exista sa aiba lag sau hibe, si e tot in zona aia de pret (doar ca bateriile i le pui tu). De 3 luni de cand il am, acum i-am schimbat bateriile (neste dura baterie care tine nu se joaca).
    Il recomand pentru cei care au nevoie de mai multe butoane customizabile, si 2 moduri de functionare (normal si Performance)

    • Cabral Ibacka
      • 02.03.2016

      Mersi, bun, s-a notat (tare că Rafi a scris deasupra fix de G602). 🙂

    răspunde-i
  • Rafi
    • 02.03.2016

    Asa este, chiar foarte foarte bun mouse-ul.
    Tot pe aproape este Logitech G602. Care are 11, repet, 11 butoane =)) toate personalizabile pe ce comanda/combinatie vrei tu.
    Eu il folosesc pentru editare foto.
    Din ce am vazut la prieteni, fiecare stil [ gamer, officer, foto, video, ms-dos ] are nevoie de un mouse diferit.

    răspunde-i
  • Loading...