Am inceput acum ceva timp sa vorbesc despre Impreuna pentru fiecare, pomenind si povestind despre oamenii care chiar reusesc sa schimbe ceva in tara asta frumoasa, dar care are nevoie de ajutor.
Acum a venit vremea sa public interviul realizat cu doctorul Hadrian Borcea, omul care se afla in spatele proiectului Comunicare in urgenta, proiect premiat de catre Rompetrol in cadrul Impreuna pentru fiecare.
Da, este un interviu lung, dar care promit sa nu va plictiseasca, mai ales ca este vorba despre un subiect sensibil pentru noi toti, sanatatea, spitalele si comunicarea.
– Domnule doctor, buna ziua! Vorbind despre comunicarea in urgenta, parerea mea este ca situatia este proasta… spre foarte proasta. Gresesc?
– Cu siguranta exista loc de mai bine in comunicarea in urgenta. Fie ca este vorba despre proceduri pentru care familiile trebuie sa-si dea acceptul, fie ca familiile trebuie ajutate sa obtina cat mai usor informatii depre pacient sau nu-si pot vizita rudele internate – in comunicarea de urgenta vorbim de momente si informatii sensibile.
Pana acum, sarcina de a oferi informatii despre starea pacientilor revenea exclusiv personalului medical. Pe de alta parte, personalul medical la urgenta nu are intotdeauna timp sa transmita personal familiilor toate informatiile de care au nevoie.
Initial am gandit un proiect care sa satisfaca nevoia de interactiune umana dintre familie si personalul medical, sa angajam personal care sa fie apoi instruit sa culeaga informatii din urgenta si sa le ofere familiilor. Solutia asta presupunea, insa, consumul a foarte multe resurse si costuri, asa ca ne-am oprit la construirea unui sistem informatic care simplifica procesul de comunicare in urgenta.
Am gandit astfel un program informatic care sa ajute atat familiile, dar si personalul medical, aflat mereu in criza de timp.
– De multe ori familiile celor internati acuza spitalele si angajatii sai de dezinteres, primind greu sau deloc informatii despre cei care ajung sa fie tratati. E dezinteres, e lipsa de personal, e lipsa unei educatii a cadrelor medicale in aceasta directie?
– Cea mai mare problema in comunicarea in urgenta ramane factorul timp. De multe ori nu avem timpul necesar sa comunicam direct familiilor toate informatiile de care acestea au nevoie. La urgenta sunt, in orice moment, intre 20 si 30 de bolnavi, iar fiecare pacient vine insotit de cel putin o persoana. Pe zi, in spital, se afla in medie 200 – 300 de pacienti, iar medicilor le este aproape imposibil sa discute cu familiile tuturor.
In plus, ne lovim si de o problema legala in ceea ce priveste comunicarea cu apartinatorii. In Romania, standardul pentru comunicarea in urgenta este foarte restrictiv. Conform Legii Drepturilor Pacientului, doar pacientul are dreptul sa fie informat despre starea lui. Datele sunt confidentiale, iar familiile pot fi informate doar cu consimtamantul acestuia. Multe familii nu inteleg ca nu le putem oferi informatii fara acordul pacientului.
Am conceput acest sistem tocmai pentru a inlatura aceasta bariera si pentru a oferi apartinatorilor informatiile pe care le asteapta din partea medicilor.
– Nu stiu daca si doctorii se uita la seriale din alea despre doctori, dar va spun sigur ca noi, pacientii, ne uitam. Si in serialele astea – cel mai recent la care m-am uitat este Grey’s Anatomy – dupa ce il arata pe doctor terminand cate o interventie, il arata stand de vorba, tete-a-tete cu familia bolnavului. La ei este o regula, la noi este o raritate. De ce?
– Medicii nostri au 2 mari obstacole in comunicarea de urgenta: lipsa de timp si lipsa de educatie in domeniul comunicarii de urgenta. Unii medici au abilitati de comunicare mai reduse, nu este usor sa comunici cu familiile pacientilor, mai ales atunci cand trebuie sa le dai vesti proaste.
In lipsa unor programe de formare in comunicarea cu pacientii in sistemul medical romanesc, medicii se autoeduca si isi slefuiesc abilitatile de comunicare in urma experientei personale, le “fura” si invata de la alti medici.
– Ne puteti descrie, va rugam, sistemul pe care l-ati pus la punct?
– Cei care doresc sa afle mai multe informatii despre un pacient internat in spital o vor putea face accesand site-ul nostru. Pe baza unei parole unice, acestia vor avea acces la toate informatiile despre pacientul respectiv, precum numele medicului care se ocupa de caz, diagnosticul si tratamentul prescris.
Acest sistem informatizat va oferi publicului si alte informatii legate de activitatea din urgenta, nu numai date despre starea pacientilor. Utilizatorii vor avea acces la informatii despre anumite proceduri medicale, despre situatiile in care trebuie sa apeleze la medicul de familie si situatiile in care trebuie sa se prezinte la urgenta, precum si alte informatii generale legate de activitatea in urgenta.
Proiectul este unul sustenabil, care nu cere mari costuri de intretinere, pentru ca sistemul este de sine statator. In primele 6 luni, o persoana va cere feedback-ul utilizatorilor. Plecand de la sugestiile primite, vom updata sistemul cu o varianta imbunatatita, incercand sa raspundem astfel si acelor nevoi pe care nu le-am reperat initial.
– Si cand va fi operational?
– Softul este in curs de realizare si speram sa fie gata intr-o saptamana, doua, iar implementarea sistemului in doua luni. Am intarziat o luna lansarea, deoarece firma care creeaza softul nu este specializata in domeniul medical si atunci dureaza putin adaptarea la cerintele noastre.
In plus, ne dorim ca sistemul sa fie cat mai usor de utilizat si incercam sa gasim o forma cat mai accesibila de comunicare cu familiile pacientilor. Acest lucru necesita timp, mai ales ca sistemul este creat de la zero.
– Pana acum eu n-am mai auzit de o initiativa de acest gen la noi, dar dumneavoastra stiti mai bine, sunteti din sistem… s-a mai incercat asa ceva?
– Initiativa noastra este prima de acest gen in Romania. Exista si alte programe informatizate in sistemul medical de urgenta, dar acestea ofera informatii filtrate cadrelor medicale, si nu familiilor pacientilor.
Proiectul nostru a fost conceput special pentru comunicarea cu apartinatorii si are ca obiectiv colectarea informatiillor si filtrarea acestora pentru familii.
– Ce bugete au spitalele pentru a dezvolta proiecte in directii mai putin clasice, asa cum este acesta?
– Depinde de interesul fiecarui spital. Sunt spitale, si nu putine, ale caror bugete tind spre zero, iar altele au alocate sume foarte mari. Noi incercam sa gasim sustinere pentru proiectele noastre si din mediul privat. Am obtinut deja finantare din partea Rompetrol pentru doua proiecte, iar pentru alte doua programe colaboram cu alte companii. In ultimii patru ani am reusit sa obtinem finantare de 1 milion de euro pentru proiectele noastre.
– Ati fi gasit resurse sa implementati acest proiect daca nu ati fi castigat un premiu in cadrul concursului Impreuna pentru Fiecare, concurs sponsorizat de Rompetrol?
– Ideea acestui sistem exista de cativa ani si am impachetat-o sub diverse forme, dar, pana anul acesta, nu am reusit sa obtinem finantare.
Comunicarea in urgenta nu a fost vazuta ca o prioritate pana acum de catre companiile care ofereau finantari.
Efortul Rompetrol are un impact cu atat mai mare cu cat sunt prima companie care sesizeaza importanta comunicarii cu pacientii si familiile acestora in sistemul medical de urgenta.
– Cum a fost concursul, va asteptati sa castigati?
– Din punctul nostru de vedere, modul in care se face alocarea fondurilor de catre Rompetrol este foarte corect, iar pentru noi este una dintre cele mai usoare variante de propuneri de proiecte.
Desigur, fiecare finantator isi gaseste calea cea mai potrivita pentru a-si atinge scopurile, iar sistemul Rompetrol este foarte simplu, accesibil si nu am intampinat niciun fel de probleme. Categoric vom mai participa si in viitor.
Incercam sa ne diversificam ideile si sa ne punem imaginatia la contributie pentru a veni cu proiecte noi.
– Ideea a venit din spital sau ati primit inspiratie din afara?
– Ideea ne apartine si vine atat in intampinarea nevoilor pacientilor, cat si in sprijinul cadrelor medicale.
Noi urmarim cu atentie toate lansarile de propuneri de finantare, iar in acest an am propus cinci proiecte pe diverse linii de finantare.
Ca procedura, atunci cand lansam propunerile de proiecte, urmarim sa le adaptam cerintelor si criteriilor finantatorilor.
– Pe blog m-a rugat Sorin Grumazescu sa va transmit doua intrebari de la el. Asadar:
„Sa presupunem, repet, presupunem urmatorul scenariu: asa cum spuneati si dumneavoastra, avem o victima din alt judet, iar accidentul rutier s-a produs in Bihor. Rudele au acces la tot felul de informatii, dar, din diverse motive, nu au cum sa ajunga la victima.
Si victima are nevoie de diverse tratamente/operatii care necesita costuri.
Toate aceste costuri pot fi platite de catre rude si prin intermediul diverselor modalitati actuale de plata, sau vor fi nevoite sa faca un efort si sa ajunga “la fata locului”?”.
Si aici vin cu o precizare la intrebarea lui Sorin… noi stim ca tratamentul in urgenta este gratuit, dar asta este o situatie teoretica. Practic, de multe ori bolnavii sunt nevoiti sa plateasca, chiar si in urgenta, cumparand medicamente de la farmacie.
– Sistemul propus de noi nu ofera posibilitatea achitarii electronice pentru astfel de tratamente. Oricum, tot ceea ce ofera sistemul medical de urgenta este gratuit pentru pacient, suportat de bugetul de stat. Daca pacientul este asigurat, dupa internare se face un decont catre Casa de Asigurari de Sanatate.
Daca pacientul nu este asigurat, se face la sfarsit o nota de plata ce include toate procedurile facute pe durata internarii, iar nota se achita de catre pacient sau familia acestuia, dupa externare.
Nu se pune problema sa nu fie facute anumite proceduri in urgenta pentru ca nu a fost achitat un anumit tratament la momentul respectiv.
Activitatea medicala isi urmeaza calea, iar decontul se face la final. Nu stim sa existe proceduri care sa necesite achitarea electronica si chiar daca sunt astfel de cazuri, sunt foarte rare.
– Pe cand si in alte localitati din tara acest serviciu?
– Sistemul nostru este o premiera nationala. Daca functioneaza, probabil va fi preluat si de alti colegi. De exemplu, anul trecut am avut un proiect, finantat tot de Rompetrol, care a fost preluat si de colegii din alte localitati. Este vorba despre implementarea unei baze de date pentru echipajele de descarcerare, baza de date ce cuprinde elementele din care sunt compuse autoturismele produse dupa anul 1973 in Europa, SUA si Africa, pentru autoturismele care circula pe soselele din Romania.
Este un sistem informatizat, care include date despre caroserii, elemente de structura care pot reprezenta un pericol. Aceste informatii sunt foarte utile pentru echipajele de descarcerare.
– Vasile a pus si el o intrebare interesanta:
- Cat de usor va fi de folosit sistemul online? Practic, cum ii poate explica proiectul bunicii de la tara? Pe ea o va ajuta implementarea programului?
– Noi construim programul de la zero, conceptul asta nu exista in Romania. Din acest motiv, ne este greu sa prevedem ce probleme vor aparea in utilizarea programului. Le vom corecta din mers. In primele 6 luni, utilizatorii vor avea posibilitatea sa ne dea sfaturi si sugestii, si vom corecta orice problema va aparea pe parcurs, in functie de feedbackul primit de la ei. Site-ul va fi updatat saptamanal, iar programul va fi updatat la sase luni de la lansare.
– Dan Dragos vrea sa inteleaga si el mai bine, are cateva intrebari:
- Care este termenul de finalizare a proiectului? Si cine va suporta cheltuielile? Acest serviciu va fi gratis?
– Ne dorim sa pornim sistemul la 1 decembrie. Speram sa avem softul gata cat mai curand pentru a lansa programul in cele mai bune conditii.
In ceea ce priveste cheltuielile, acestea vor fi suportate de Rompetrol prin programul “Impreuna pentru fiecare”. Daca vor fi cheltuieli suplimentare de mentenanta, ce nu sunt incluse in contractul cu firma care creeaza programul, vor fi suportate de asociatia SARTISS partenerul Spitalului Judetean.
– Daniel Papa are si el niste intrebari:
- Se vor mări prețurile pentru intervențiile de urgență? Mă gândesc că va trebui ca toate cheltuielile cu implementarea acestui sistem să fie amortizate din ceva.
– Nu, nu are nicio legatura. Asociatia SARTISS va suporta cheltuielile care nu sunt incluse in finantarea oferita de Rompetrol, astfel incat nu vor fi afectate costurile pentru interventiile de urgenta.
- Se mai întâmplă uneori să apară probleme neprevăzute, pe care le putem denumi generic, riscuri. Cum veti rezolva o problemă legată de sistem, în cazul in care acesta nu funcționează în parametrii normali?
– Firma care realizeaza softul asigura si mentenanta sistemului. Ei se vor ocupa de rezolvarea eventualelor probleme tehnice si a situatiilor neprevazute in ceea ce priveste programul.
- In plus, ati estimat cat costa mentinerea sistemului in functiune?
– Dupa lansarea sistemului, nu vor fi mari costuri, in afara celor legate de curent. Costurile pentru dezvoltarea sistemului, atat in ceea ce priveste componenta hard, cat si soft sunt suportate de catre finantator, iar mentenanta este asigurata timp de un an de firma care se ocupa de crearea programului.
Gata, ma opresc aici, multumindu-va – in primul rand – pentru ca v-ati facut timp sa ne raspundeti la intrebari.
In acelasi timp… va felicitam pentru implicare si pentru ca va luptati astfel incat… sa fie mai bine.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.