imobiliare (1 of 1)

Imobiliare? Țepe fără număr…

Trei ani am căutat casă. Sau teren. Sau teren cu casă.

Undeva în centru. Sau, ca să fiu corect… ceva mai în centru. Că n-am spart nicio bancă, pentru a lua în calcul să ne mutăm undeva în centru.

Am căutat trei ani. Au fost trei ani de frustrări, enervări și care au dus, până la urmă la un abandon.

Dar hai s-o luăm de la capăt, de ai câteva minute de omorât.

Nu aveam o zonă fixă dintr-un motiv simplu: n-aveam banii ca să facem pe nebunii.

Așa că am luat anunțurile la rând.

N-am trecut prin atâtea povești, SF-uri, minciuni și încercări de țeapă de când m-a făcut mămica mea, da-i-ar Dumnezeu sănătate… că bună treabă a făcut! 😀

Vrei exemple?

Mergem să vedem un teren cu o casă, pe undeva pe lângă Foișor. Ne învârtim, ne agităm, stăm de vorbă cu omul… părea mișto. 300 de metri de teren, prețul… zonei.

Omul zice de avans, începem să ne organizăm. În drum spre notar, mai trec o dată pe la teren și-mi sare în ochi o bucată de gard, care părea mai nouă. Mă mai învârt pe-acolo, iese vecinul.

Mă salută, îl salut, intrăm în vorbă, îi explic ce și cum.

Îl văd că are o ezitare și-i spun direct că dacă e vreo combinație și știe că e o țeapă la mijloc, să spună. Că eu mă mut lângă el… și n-are nevoie de un negru guraliv și supărat în coasta lui.

Mi-a explicat că i-a dat ăsta cu terenul niște bani ca să mute puțin gardul, că terenul ăla de vânzare are acces la stradă de doar 1,8 m și nu-l cumpără nimeni.
Și că după ce se fac actele își pune gardul la loc și e țeapa cumpărătorului.

Mi s-a făcut rău. Am anulat totul, am luat-o de la capăt cu căutările.

Găsește Andreea un anunț cu o căsuță simpatică pe undeva pe la Parcul Carol. Se duce ea s-o vadă.

Domnul de la agenție… spirt! Au ajuns la adresă și – în așteptarea proprietarului – a început să-i explice. Gardul e nou, termopanele sunt noi, gazele sunt noi, acoperișul e nou… ce să mai, toată strada e nouă!

Îi arată de pe stradă fel-de-fel de detalii, îi explică cum el știe pe de rost proprietatea și că este o maaaare ocazie… totul era pâine cu unt!

Apoi sună proprietarul, că a ajuns și că-i așteaptă în fața casei de 20 de miunte.

S-a dovedit că, de fapt, agentul i-a lăudat 30 de minute… altă casă!

Găsim un teren frumos, prin Aviației. Căscăm ochii și… era perfect!

Suprafață bună, formă mișto, ne arată vânzătorul toate actele perfecte… PUD, PUZ, MUZ-FUZ-CUZ… totul perfect!

Sun, totuși, un prieten dezvoltator și-i arăt toate actele. Spune să stau.

Ce să stau, la noi ardea! Ne apucăm de acte, pregătim avansul, tot dansul…

Ne sună omul:

– Bă, e țeapă, fugi de-acolo! Pe site-ul primăriei apare un Plan Urbanistic Zonal care e vechi. Am dat niște telefoane și am găsit PUZ-ul nou. Și în PUZ-ul nou pe terenul ăla apare piciorul nu știu cărei traversări auto dinspre Pipera! Traversarea aia nu se face azi-mâine, dar n-o să primești autorizație de construcție în vecii vecilor, Amin, nu partikip!

Găsim un teren simpatic prin Băneasa. Mic, așa-i, dar simpatic. Ceva era ciudat, că tot văzusem anunțul… dar nu se vindea. O luăm iar cu acte și verificări… totul părea bine de tot, pâine cu unt, dans de îngeri! Proprietarul spunea că sunt câteva mici chestii de rezolvat, dar că nu e niciun stres.

Sun, totuși, la Mandela al meu (dezvoltatorul de-l pomeneam mai sus) și-i trimit actele pe mail.

Mă sună în câteva ore:

– Bă, fugi de-acolo! Pe sub teren trec niște țevi Apa-Nova și n-o să primească neam de neamul tău autorizație de construcție acolo! Că e mai ieftin să te muți la Miami decât să încerci să muți țevi de Apa Nova!

Așa am ținut-o trei ani. Cu creditul pre-aprobat, mii de kilometri și sute de ore în trafic, sute de telefoane, câteva zeci de proprietăți văzute în fiecare an.

Din țeapă în țeapă, din combinație în combinație, din omisiune (desigur, nevinovată) în omisiune.

Anul trecut am cedat și-am zis că gata cu mutarea, rămânem în Berceni.

Mă rog… renovăm casa și rămânem în Berceni.

Că e mai ușor să renovăm casa noastră, decât să ne mutăm.

Așa am zis, că e mai ușor să renovăm… :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) :((

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • bughy
    • 27.06.2019

    eu știu niște vorbe înțelepte
    ”dacă vezi un om pe stradă că vorbește singur, ăla își construiește casă”
    ”dacă vei un nebun că se uită la unghiuri, la colțuri, la baza clădirilor etc , ăla îți renovează casa”

    răspunde-i
  • In curand vreau sa imi fac si eu o casa si sa imi cumpar si un teren…acuma stiu ce bataie de cap o sa am. Sper sa fie bine totul si sa fie cu noroc

    răspunde-i
  • Gina Bradea
    • 31.05.2019

    Am ras, si nu prea.
    Noi avem un teren cumparat acum 25 de ani, am inceput casa acum 20 de ani…acum o terminam.
    Am tot fost plecati din tara.
    Ce vreau sa spun?
    De ce cautati voi in buricul Bucurestilor?
    Eu as recomanda ceva mai la sat, sa fie aproape de Bucuresti. Preturile sunt mult mai mici si viata mai buna, mai lipsita de poluarea si nebunia unui oras mare.
    Sincer, acum n-as da bucuria vietii la tara pentru nimic in lume. Iar noi suntem intr-un satuc dobrogean, cu multi batrani si putini tineri, fara tigani. Aici nu se fura, nu se bate nimeni, nu se omoara, e liniste deplina.
    Si culmea e ca mi-am taiat unghiile si muncesc in gradina cu tot dragul din lume.
    Cu renovarea unei case e posibil sa cheltui cel putin la fel de mult de parca ai construi de la zero 🙂 Cunoastem si asta, am renovat o casa si-un apartament de bloc 🙂

    răspunde-i
  • Soulseeker
    • 27.05.2019

    Super tare, m-am amuzat copios. Succes cu renovarea!

    răspunde-i
  • carmen
    • 27.05.2019

    buna ziua,
    vreau sa cumpar un apartament in sectorul 5 , la Pucheni , in Dream Residence , stie cineva ceva de ei ? am vazut ceva acolo , are suprafata mare si este si bun ca pret .
    multumesc

    răspunde-i
  • Alex
    • 26.05.2019

    In Berceni pe unde stați? Vezi ca sos Berceni s-a lărgit, e deja proiectul avizat pentru intersecția de la centura, deci centura- apărătorii patriei va fi in 10minute.imediat după centura e Berceniul nou… imposibil sa nu găsești ceva “între case” și la sosea. Adevărat, nu e parcul Carol dar nici banii nu sunt aia.

    răspunde-i
  • BlackSkull
    • 24.05.2019

    Tu il ai pe mandela din imobiliare. Da un om simplu la cine poate apela ca sa verifice daca o viitoare achizitie nu este o mare teapa?

    răspunde-i
  • Lucas
    • 20.05.2019

    Lucrez intr-un domeniu conex cu imobiliarele si iti spun din experienta ca piata imobiliara e o gluma la noi, nu e reglementata cum trebuie, nu raspunde nimeni in caz de ceva si nici nu vor sa faca ordine (majoritatea celor de la putere au facut si fac bani frumosi din imobiliare). Ma crucesc cand ma uit pe site-uri de anunturi cu titlu aiurea si o descriere generala, fara detalii despre deschidere si adancime la terenuri, cu utilitati – dar care sunt la sute de metri departare, sau fara suprafete la constructii (ex. la multi suprafata utila e aceeasi cu cea construita). Foarte multe constructii fara autorizatie sau cu autorizatie si proiect pentru doua nivele si la fata locului are 3 sau 4 nivele. Autoritatile nu isi fac treaba si nu se va schimba nimic daca raman tot astia la conducere. Reforma in administratie ramane un vis frumos cu astia.

    răspunde-i
  • vlad
    • 18.05.2019

    nu iei in considerare si o casa mai modulara din containere ? mai scump un pic (dpdv al izolatiilor si a facutului de adaptari la nivelul 0), dar atunci nu te mai streseaza tevile de Apa Nova… zic si eu,ca de mult ma trece un gand ca stau mai mult in picioare la un cutremur decat o structura clasica.
    altfel, spre centru e greu sa gasesti ceva fara sa fie nevoie sa darami vreo cocioaba… deci mult mai multi bani.

    • Cabral Ibacka
      • 22.05.2019

      Am luat și asta în considerare. Inclusiv la povestea cu țevile Apa Nova. Dar și pentru o casă din containere ai nevoie de aprobare (nu pentru casa în sine ci pentru placa de beton). Deci nici asta n-ar fi mers în cazul respectiv.

      Cât despre tipul de casă despre care spui… am văzut unele care arată efectiv perfect. 🙂

    răspunde-i
  • Dana
    • 17.05.2019

    Excelent articolul, multumesc ca impartasesti si cu noi aceste experiente 🙂

    răspunde-i
  • Loading...