Povestea cu SuperLuna (sau Super-Luna, sau cum o fi corect) este o exemplificare simplista a puterii media: un fenomen care se intampla de dinainte sa moara dinozaurii de cufureli infectioase a fost scuturat de praf si prezentat comercial la nivelul anului 2012.
E la fel ca si cum ar fi fost prezentata prima duminica din mai a anului in curs, ca si asta se intampla o singura data pe an.
Dar, de fapt, e si o treaba buna in toata povestea asta… priveste cerul! E un indemn pe cat de copilaresc – pe atat de frumos si plin de subintelesuri.
In seara asta, daca nu ai mucegait deja pe dinauntru, iesi si priveste cerul. Cerul asta de mai, cu superluna sau cu ordinaraluna, caci aici e vorba despre tine si nu despre luna.
Iesi pe geam, pe balcon, in fata blocului sau in curtea casei si da capul pe spate, lasa-te din nou sa visezi.
Eu sunt mai copil decat tine, mi-am luat toate jucariile foto si am iesit afara, sa-i fac superlunii niste portrete. Mi-a zambit larg, asa ca mi-au iesit niste cadre frumoase, le pun mai jos… poate te inspira si pe tine sa iesi din casa…
L.E. Am primit mai multe cereri, spun pe scurt cateva chestii legate de cum se fac pozele cu Luna, chestii pe care le-am invatat doar atunci cand m-a interesat subiectul, la inceput facand aceeasi greseala pe care o fac toti: supraexpun.
Luna este foarte luminoasa, nu va chinuiti sa trageti cu timp lung, ISO mare sau diafragma cracanata maxim. Dimpotriva, plecati – daca lucrati in manual – de la subexpunere, veti ramane surprinsi atunci cand veti vedea cat de luminoasa va iesi luna.
In primele 3 poze am folosit Nikon D90 + Sigma 50-500mm (un obiectiv intunecat, dealtfel…), la a 4-a schimband obiectivul cu Tamron 17-50.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.