IceBucket Challenge, circul și donațiile

Am văzut mulți turnându-și gheață în cap în cadrul Ice Bucket Challenge. Dintre ei știu câțiva care au donat sigur, înafară de a-și bucura cunoscuții (sau fanii) urlând crispați în timp ce musculatura li se contracta disperată…

Dintre ei, cei care și-au turnat găleata de gheață în cap, probabil sunt câțiva care n-au donat. Treaba lor.

Interesanți mi se par cei care stau pe margine, nu donează dar îi blamează pe cei care au decis să participe la Ice Bucket Challenge. Ăștia nu donează, nu ajută la promovarea ideii de a dona, nu ajută cu nimic… dar fac garagață hipsterească de pe margine cum că ei nu se bagă cu gloata, că-s speciali și-s scârbiți de trendul ăsta populist.

Cunoaștem tipul, l-am mai văzut de-atâtea ori, de-atâtea ori când niște unii se găsesc să organizeze ceva mai mare pentru a ajuta… apar și goguții ăștia de nici nu ajută, nici nu tac. Treaba lor.

Eu am fost printre primii de la noi care au răspuns provocării, asumându-mi faptul că goguții își vor găsi cu siguranță ceva de croncănit. Ei bine, am doi dintre ei pe cap, dar doi din ăia din cea mai proastă rasă: urlă cu spume la gură și cu atâta ardoare de-ai putea jura că m-au prins la furat în boxa lor de la subsolul blocului…

Așa cum fac mai toți goguții inutili, ei se dau cu țeasta de ciment cum că circul cu turnatul gheții în cap e inutil…

Așa că mesajul de mai jos le este adresat, cu eleganță și vigoare:

În primul rând nu de donat se pune treaba la mine, dragii moșului. Eu și cu familia mea susținem cam 85% dintre cheltuielile acțiunilor unei asociații întregi, Zâmbet și Suflet, o asociație mică dar care face chestii frumoase.

Mai mult, mi-a plăcut ideea lui Mihai Bendeac de a folosi Ice Bucket Challenge pentru a promova donarea de sânge la noi în România și am sprijinit-o și eu inclusiv pe TV, și am propus și o variantă de organizație românească ce luptă pentru pacienții cu boli cronice de la noi, Alianța Pacienților.

Dar dacă întrega nebunie a fost inventată pentru suferinzii de ALS mi-am scos frumos MasterCard-ul din portofel și am făcut o mică donație și în partea aia, că o fi el card european dar merge beton și în America (că tot am  pe blog o campanie MasterCard care susține plățile cu mijloace electronice în străinătățuri).

Așa că meciul ăsta dintre cei care s-au băgat la chestia asta versus cei care o blamează fără să doneze bani este de 80 de milioane la zero. 

Da, în total au fost donate în cadrul campaniei ăsteia 80 de milioane de dolari. 80.000.000 USD. Până acum…

Și-apoi, ca și concluzie… să nu ai impresia că dacă fac așa ceva mă consider mai bun decât tine. Nu sunt și nici nu mă consider mai bun. Spun doar că – uneori – eu s-ar putea să fiu mai util altora…

 

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • crocoduse
    • 19.09.2014

    Eu ii dispretuiesc doar pe cei care fac asta doar pt atentie.Pentru cei ce au facut-o sa ajute,tot respectu’.

    răspunde-i
  • Andreea
    • 18.09.2014

    Mi se pare ciudat. Apa rece cu gheata, afecteaza cumva corpul? Se putea gasi, un altfel de gest?

    răspunde-i
  • Madi
    • 16.09.2014

    Ice Bucket Challenge nu s-a nascut „azi”, ci a fost inventata de saracu’ baiatul ala,Corey Griffin, care s-a inecat de curand, deja de vreun an sau doi. A inventat-o pentru ca are… avea un prieten cu acea boala: Pete Frates, cofondator al campaniei IBC.
    Fara viralul de anul asta si fara sa-i implice pe cei mai „sus”, au reusit sa stranga „doar” 2 milioane de dolari.
    Anul acesta, tonul l-au dat – ne miram? – insisi Gates si Zuckerberg, de la care a pornit tot „viralismul”.
    Da, i-a calcat pe multi pe nervi „moda asta cu galeata”, mai ales pe cei care, cum zici tu, n-au donat o letcaie… Dar au strans 80 de milioane numai in America (nu numai atata, cred ca-s mai mult de 100), plus alte milioane prin alte tari. banuiesc ca nu au fost stransi din banii haterilor, ci tot din ai alora care si-au turnat gheata-n cap. Pentru ca cei care n-au fost nominalizati, s-au mimetizat mai bine intre propriile urechi, rasufland usurati.

    Din cate stiu eu, IBC functioneaza asa: te nominalizez. daca accepti, ai 24 de ore ca sa-ti torni galeata in cap, filmandu-te si postand clipul pe internet, SI sa donezi.
    Daca nu-ti torni galeata in cap, trebuie sa dai 100 de dolari, e un fel de amenda „mizerabila”, care, daca vreti, te transforma intr-un „mizerabil” in ochii celui care te-a nominalizat. Eu, in afara de Charlie Sheen, care nu si-a varsat gheata in cap ci 10000 de dolari pe care-i dona, n-am prea vazut lume faimoasa care sa se sustraga dusului inghetat.
    Ah, ba da. Pe Papa Francesco nu l-am vazut…

    M-as mai lega si de cei care zic „eu am donat pentru Cutare, ca MI SE PAREA MAI OK”..
    Eu le-as recomanda sa-si faca o cultura referitor la sindromul… ASLA, cred ca ii zice pe romaneste.. E o boala care nici nu stii cand o ai si cum te apuca. Nu sunt doi oameni bolnavi care sa aiba aceleasi simptome, aceeasi evolutie a bolii, nu exista o anumita varsta la care sa se prezinte si nu stii cand poate sosi sfarsitul… poate si de-asta e atat de greu sa fie depistata, prevenita si sa i se gaseasca un tratament.
    Fiul unei vechi prietene de-a mea a descoperit-o cand avea 19 ani. L-am revazut dupa ani si mi s-a facut rau.. Chipul lui a devenit ca un tablou de-al lui Dalì…
    Ah, uitam, boala asta nu e rezervata doar celor din America sau, oricum, din afara Romaniei.. Asa ca de-asta ma „scandalizeaza” putin acel „MI SE PAREA MAI OK”.

    gata, am terminat 🙂

    răspunde-i
  • bogdan
    • 28.08.2014

    Sa i blamam pe aia care blameaza ca turnatul de gheata e o prostie? De blamat tot blamam, vad. Daca esti tot ii blamezi tu pe ei, nu pot sa blameze si ei la randul lor? Nu mai poate toata lumea de grija tuturor (nu ma leg de tine sau cineva anume). Si mie mi se pare o prostie asta cu turnatu ghetii vietii in cap. Smoala mi s ar parea tare. Cei care au comentat, nu toti, au comentat in ideea spiritului de turma si de a face orice fac (mai ales) americanii, sau oricine, sa fim si noi in trend. Nu vreau sa fiu nici in trend, nici anti trend. Ceva de mijloc se pare ca nu mai e..

    • Cabral Ibacka
      • 30.08.2014

      Ba da, de mijloc este să-ți vezi de viață.
      Adică dacă unul face ceva ce nu te afectează direct să-ți vezi de treaba ta și să nu te mai bagi în seamă.
      Ăla-i mijlocul.

    răspunde-i
  • Domnul Bre
    • 28.08.2014

    Hipsterii nu erau aia cu „hai să fie paţe în lume şi toată lumea să fie prietenă cu toată lumea şi să ne iubiiim muult mult!”? Si reuseau, de fapt, sa fie cei mai egoisti dintre pamanteni?
    Timp de o saptamana am fost asaltat cu aproape toate ocaziile mass si selected media (din fericire n-am fîsbuc) de acest „viral”, fara sa aud ca e vb de un act filantropic. Acum, ai spune ca e treaba mea sa ma informez. Nu! Tocmai d-asta ar fi trebuit sa se faca tot tambalaul asta ca sa afle lumea de boala cu pricina. Ei bine, eu am aflat ieri de la cineva, intr-un moment de disperare (dupa ce i-am intrebat pe multi). Din pacate nu te poti feri de astfel de manifestari, dupa cum nu te poti feri de frezele tip david beckam.
    Nu, nu am donat si nu voi dona la comanda. Nu, nu am nici o problema in a spune asta. Da, stiu, sunt un nenorocit. Da, ma simt agresat de lipsa de masura si denaturarea unui lucru care avea un scop benefic. Banuiesc ca voi fi injurat, dar un singur lucru cer, daca binevoiti: sa nu fiu numit hipster.

    răspunde-i
  • corina
    • 27.08.2014

    Mi se pare ca faci lucruri extraordinare tu si familia ta prin asociatia Zambet si Suflet, te felicit.

    • Cabral Ibacka
      • 27.08.2014

      Extraordinare? Nu știu… sper să fie măcar bunicele. 🙂

    răspunde-i
  • marton alina
    • 27.08.2014

    Bravo Cabral imi place cum gandesti:*ideea e ca in ziua de azi multi dau mult prost si fara rost din gura si nu fac mimic din tot ce „mananca”asa ca mai bn taci si faci:) o zi miribolanta

    răspunde-i
  • Roxana
    • 27.08.2014

    Cabral, de ce nu lasi cititorii sa vada pe ce cheltuie ALSA 40% din bugetul anual? Toate datele erau cat se poate de reale de la raportarea pe anul fiscal 2013.

    • Cabral Ibacka
      • 27.08.2014

      Pentru că n-ai pus sursa. Și fără sursă sunt niște bălării inutile.

    răspunde-i
  • Flori
    • 27.08.2014

    Foarte bine! Faci o fapta buna, te distrezi si cel mai important este spiritul de solidaritate ca se poate face ceva bine. Daca nu ar fi fost chestia cu găleata, care te duce cu gândul la amuzament, nu cred ca s-ar fi strâns nici a zecea parte din banii strânsi pana acum. Decât sa stai sa nu faci nimic, sa dai din gura si din tastatura ca nu esti de acord si sa blamezi eventul asta mondial 🙂 pune-ti mintea la contributie si fa ceva util, nu? Partea asta nu a fost pt tine, Cabral, care esti un om frumos si implicat.

    răspunde-i
  • Andrei
    • 26.08.2014

    Ma simt putin vizat ptr ca am zis si eu ceva contra fenomenului intr-un comentariu anterior. Inainte de a-ti lasa comentariul am donat bani ptr crucea rosie romania. Mi s-a parut mai ok. Am donat sange cand nu era cool sa donezi, ci ptr ca am vrut. Exista unii care comenteaza nu ptr ca vor sa fie Gigi-contra, ci pur si simplu ptr ca au o opinie diferita. Insa avand in vedere ca eu donam sange si bani fara a-mi dori sa fiu cool, cred ca felul meu de a fi e mai misto decat al majoritatii.

    • Cabral Ibacka
      • 26.08.2014

      Omule, tu nu intri în discuția asta. Eu am vorbit exclusiv de cei care nu fac nimic… dar dau din gură.
      Chapeau!

    răspunde-i
  • Loading...