Dă-i [play] și citește…
Ei îmi spun că, cică, n-ar mai fi prietenie.
Îmi repetă că lumea s-a schimbat, că trebuie să-mi văd de ale mele.
Că nu mai e timp de pierdut cu prostii, că trebuie să-mi setez clar scopurile și să mă uit doar după ele.
Îmi tot explică pe ton alarmat că la mine nu se gândește nimeni, că trebuie să-mi dau seama că dacă nu fac eu pentru mine… nu face nimeni.
Îmi dau exemple, din stânga și din dreapta lor, oameni care au fost prostiți de așa-ziși prieteni și au ajuns înșelați și dezamăgiți.
Cu degetul întins acuzator către reprobabili imaginari îmi spun să n-am încredere în nimeni.
În nimeni.
Și-acum stau cu ale mele gânduri și trag linie: decât cu scopurile împlinite și singur ca un cuc… mai bine uneori dezamăgit, alteori surprins plăcut sau nu, dar cu prietenii mei.
Care nu-s perfecți, că-s oameni. La fel ca mine.
Și noi, oamenii, avem prieteni. Oameni, de cele mai multe ori imperfecți.
Și e OK așa.
Nu caut perfecțiunea. Caut prietenia.
Știu, naiv. Dar poate că-i mai bine așa…
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.