M-am mutat recent în Galați. Pe data de 03 noiembrie am urcat grăbită în 60. Urma să mă prezint la un interviu de angajare. [sursa foto]
Trebuia să cobor la stația Potcoava, dar nu știam unde e.
La următoarea stație după ce am urcat, a apărut EL. La început a stat în picioare, apoi, eliberându-se scaunul de lângă mine, s-a așezat.
Era înalt, părul șaten, ochi albaștri sau verzi-albăstrui. Nu am reținut exact. O privire foarte blândă, oricum. Ochi cuminți.
Avea la gât fular sau eșarfă albastră, purta un palton casual de culoare gri. Îi stătea atât de bine!
Husa de la telefon era tot albastră. Îl sunase cineva, de aceea am observat husa.
Eu nu știam pe cine să întreb unde să cobor pentru Potcoava, așa că l-am întrebat pe el.
Spre surprinderea mea, mi-a explicat foarte detaliat. Nu mă așteptam.
De atunci nu l-am mai văzut, deși merg aproape zilnic cu microbuzul nr. 60.
Nu știu cum să dau de el. Aș vrea să-l mai văd măcar o dată. Nu cer mai mult de atât.
Cabral, mă poți ajuta? Poate că băiatul din 60 te citește și te urmărește.
(Cu mulțumire și respect, Ioana)
===
Dacă ai un deja-vu… Fata din 335 [proștii se luptă să-mi spună că dragostea la prima vedere nu există]
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.