Filmul romanesc

Cand spui “e film romanesc” marea majoritate se incrunta si spune “altceva nu e?“.

Pentru ca in productia de filme, in foarte mare parte suntem elitisti. Facem filme cu implicare sociala, cu mult tragic, cu suflete impachetate.

Mare parte dintre productiile noastre iti lasa un gust de gutuie batrana, iti arata diferite realitati tragice, figuri de stil de inalta simtire artistica, incrancenari palpabile si dureri personale cu ecouri in “azi”.

Nu, nu spun ca sunt proaste (si chiar de-as spune, nu-s vreun critic), spun ca parca tot asteptam si altceva… degeaba.

Avem filme apreciate la festivalurile de-afara, avem povesti premiate, actori aplaudati. Dar parca tot batem apa-n piua cu dramele societatii noastre si uitam ca filmul, inafara de a fi arta, este si distractie.

Avem o naturalete izbitoare in Boogie, o realitate dureroasa in Moartea Domnului Lazarescu, asta ca sa enumar la repezeala primele ce mi-au venit in cap. Si mai sunt alte multe filme bune, de apreciat, filme grele.

Dar io tot astept o comedie misto, un film de dragoste care sa ma faca sa ma framant pentru lucruri marunte, m-am saturat de “realitatea crancena a societatii romanesti“! O vad in fiecare zi, trebuie doar sa dau drumul la teveu si ma ingrozesc in numai 10 de minute!

Nu am nevoie de 90 de minute ca sa ma amarasc si mai tare in timp ce mestec floricelele ce-mi intra prin gingii, filmul de arta e frumos dar parca vreau si eu sa lasam “cruda realitate” si sa ne pierdem intr-o poveste frumoasa, sa visam, sa radem cu personaje ce vorbesc limba lui Eminescu!

Exceptii? Sunt, dar le numeri pe degetele mainii unui ciung, marea majoritate ne arunca in povesti hade, gaunoase, seci si cu un talc amar. Parca anuntam sfarsitul lumii odata cu fiecare film.

Vreau si io o comedie, tata! O comedie la care sa rad, in care sa nu vad oameni saraci, cancer si clasica poveste cu politicieni corupti si case de copii!

Vreau si io un film de dragoste, un film unde Nela il iubeste pe Gelu dar din cauza unei chestii (si chestia aia sa nu se numeasca sistemul sanitar si nici Cimitirul Bellu) sa stau tot filmul cu sufletul la gura ca se baga Marin ala rau’ pe fir!

Vreau si eu ceva vesel, cu imagine luminoasa, cu decoruri ample, cu oameni care nu mor de foame, cu barbati care nu au cancer si cu femei care nu sunt violate, cu copii carora nu le mor parintii, cu povesti care se termina oriunde dar nu la I.M.L.!

Tot dam cu parul dupa filmele americane, ca-s comerciale, ca-s prea simple, ca-s facute dupa acelasi calapod. Ca e Benjamin Button’s story, ca e The Guitar, ca e Cristina Vicky Barcelona, la sfarsit tot am un zambet tamp pe fata si ma simt de parca am fost intr-o calatorie frumoasa, intr-o vacanta de cateva zeci de minute unde viata mi-a zambit si am vazut si altceva, nu m-am trezit iar bagat cu nasul in bube purulente, lacrimi in noroi si intrebari disperate fara de raspuns.

Dupa marea majoritate a filmelor romanesti ma simt de parca ori tocmai am iesit din Camera de Garda de la Urgenta ori de la Cantina Saracilor.

Uite Romania hada, bube si noroi… asta-i filmul romanesc!