Fericirea nu are poveste.

Vorbind despre cautarile in rahat de zi-cu-zi m-a luminat Alice printr-un comentariu… despre fericire nu prea e nimic de spus, fericirea nu are poveste.

Daca stai sa te gandesti, cu toate ca gandul asta poate parea deranjant, cam asa e… adica, daca luam exemplul din basme sau povesti, toata intriga este despre nenorocirile prin care trece protagonistul sau protagonista pana ajunge la fericire. Se bate cu balaurul, cu dragonul, cu vicisitudinile vremii, cu drumul lung… sufera ca un caine si patimeste toate nenorocirile posibile, si povestea ii urmeaza probemele in fiecare amanunt. Si cand ajunge unde-si doreste de la inceputul basmului… canci, s-a terminat!

Pana ajunge la fericire, zic ca e vorba, nu despre fericirea atinsa. Cand ajunge la partea cu „au trait fericiti pana la adanci batraneti” s-a terminat povestea, ea nu incepe de-acolo.

La fel si-n filme, mai ales in alea de groaza. Ii alearga cu drujba, ii calca pe cap cu masina, ii injunghie cu cutitul si-i taie cu sabioiul… pentru ca la sfarsit nenorocirile prin care trec sa se sfarseasca intr-un final fericit. Si daca fericirea este perpetua… acolo s-a terminat filmul. Daca insa in ultimul cadru al filmului omoratorul este surprins intr-o ultima secventa ca a supravietuit si ca se taraste printr-un canal cu aceleasi ganduri obscen de negre… inseamna ca povestea continua! Deci… avem promisiunea unor alte nenorociri, nu a vreunei fericiri ambetante.

La stiri? Pai nu-i la fel? Gigi a alergat-o pe Sofronia sa-i taie piciorul drept cu flexul. Gigi e arestat si risca o pedeapsa de 7 ani. Gata stirea! Nu mai urmareste nimeni povestea lui Gigi, care dupa x ani de puscarie se indreapta, se insoara si face trei copii, traind fericit pana la adanci batraneti… pe cine mai intereseaza ca Gigi e fericit?! Pe nimeni!

A, alta era vorba daca nenorocirile lui Gigi se continuau si in puscarie, unde cineva ii rupe amandoua mainile… aveam o poveste cu nefericiri de urmarit!

Deci… dupa cum spuneam… fericirea nu are poveste. In schimb, nefericirea este o poveste in sine.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • McGogoo
    • 10.05.2011

    good news=no news
    asta e dictonul in presa

    uite o alta abordare:
    „De ce sa vreau mai mult, cand mi s-a dat deja un gand,
    Viata-i chiar frumoasa pe cuvant…pe cuvant.”
    http://www.youtube.com/watch?v=TsP47gURkuQ&feature=player_embedded

    mie mi-a placut ideea 🙂

    răspunde-i
  • Escu
    • 08.05.2011

    interesanta abordarea povestii cu fericire. fericirea se intampla, se traieste ca mai apoi sa poti sa-ti amintesti de clipele fericite. si atat.

    răspunde-i
  • JoyForever
    • 07.05.2011

    Of, din pacate da, accentul se pune in societatea noastra pe nefericire si nu pricep de ce. Pentru ca si Fericirea are povestea ei, cu siguranta. Iar daca media ne-ar prezenta mai multe povesti fericite, poate ca s-ar crea si o alta atmosfera, o alta stare de spirit. Poate am auzi si altceva in afara de injurii, mormaieli, cîrcoteli, fraze de genul ‘nimic nu se poate face in tara asta’, ‘n-avem niciun viitor’, etc.

    răspunde-i
  • Alexandra
    • 06.05.2011

    Asta se intampla pentru ca suntem pasionati de drama, nu de fericire. De cate ori nu ne gasim scuze si pretexte pentru a fi nefericiti? Fericirea e scary, drama e fascinanta

    răspunde-i
  • Ildiko
    • 06.05.2011

    Fericirea ta incepe dupa nunta,sa vezi!Am experienta!

    răspunde-i
  • Tavi
    • 06.05.2011

    Răspunsul la întrebarea ta se regăseşte, cred eu, în explicaţia Arhitectului (evident aparţinând unei lumi fictive, ăla de vorbea cu ergo) din Matrix Reloaded, parcă. Şi se leagă de sensul dublu al termenului „utopie”: o lume ideală şi totodată inexistentă.

    Oamenii au NEVOIE de probleme. S-ar putea să fie o caracteristică evoluţionistă, aşa cum sugera cineva aici mai devreme – suntem problem-solveri. N-avem probleme, ne plictisim, ne plafonăm, nu mai evoluăm. Evoluţia e rezultatul direct al optimizării unei situaţii, în general de natură biologică şi de supravieţuire, dar nu numai. Aşa că noi avem creierele axate pe direcţia „găseşte problema şi rezolv-o”. În situaţia extremă în care nu avem probleme, începem să ni le inventăm. Sau ne luăm de problemele altora.

    Eu acum îmi dau seama că, în majoritatea timpului, noi ne gîndim la „ce mai avem de făcut”, adică ce mai bifăm pe lista de to do-uri. Chiar şi ideea de distracţie/relaxare poate fi asociată rezolvării sau optimizării unei situaţii imperfecte: plictisul, anxietatea, etc. Deci mi se pare că o stare permanentă – sau cel puţin prelungită – de fericire e oarecum în antiteză cu însăşi natura umană. Şi atunci căutăm în rahat.

    N-am zis că e o explicaţie convenabilă…

    răspunde-i
  • iperu
    • 05.05.2011

    Nefericirea tipa, fericirea sopteste…

    Depinde la ce esti atent

    răspunde-i
  • illuminati
    • 05.05.2011

    La romani este o problema cu fericirea.. Pna nu ai ce manca, unde dormi si ceva prieteni in jur, nu prea poti avea o stare generala de bine, de fericire. Cu burta goala nu prea poti zambi, sa dormi in frig, fara apa calda, fara bani de benzina, cu copii la faculate etc… Parca e mai usor sa fii fericit cand ai un salariu decent, o locuinta, o familie etc. De fapt, dupa asta alergam toata viata, nu? dupa bunastare materiala.. asta insemnand ca alergam dupa fericicre… Uneori, aceasta alergare e presarata cu momente frumoase.. alteori nu.

    răspunde-i
  • NICOLETA
    • 05.05.2011

    Fericirea mi se pare a fi mai importanta decat nefericirea(doar asta este scopul unei existente,nu?)dar ,atata cata este se traieste de cele mai multe ori (fiind prea scurta!!) doar in doi,trei humani-cum zici tu .Poate ca de frica invidiosilor,sau din egoism,nu stiu,cert este ca nu ea face bani la TV.

    răspunde-i
  • Cri
    • 05.05.2011

    Eu cred ca si fericirile au povestile lor, insa de cele mai multe ori suntem prea prinsi in nefericirile noastre sau nu avem disponibilitatea sufleteasca de a le asculta. Cum poti discuta despre o FERICIRE, cum o poti comenta la o cafea sau in metrou, fara nici o urma de invidie? Cati dintre noi pot spune cu sufletul curat ca se bucura pur si simplu pentru fericirea cuiva necunoscut? Nu stiu daca e cel mai bun exemplu: ne bucuram noi oare pentru tipul care a castigat la Loto? Probabil el e fericit ca acum isi va deschide o afacere si va calatori in jurul lumii, dar primul nostru gand a fost: Wow! Ce de banet! Daca as fi castigat eu…Poate asa e omul facut, poate e normal sa reactionezi asa…
    Nu intereseaza pe nimeni FERICIREA TA(de multe ori mica si marunta,dar care pe tine te inalta intr-un fel) in afara de familie, de cei care te iubesc etc.(si uneori si aici e discutabil) 😀
    Si uneori poate avem nevoie sa ne raportam „fericirile noastre” la „nefericirile altora”. Zic si eu asa…un motiv pentru care suntem asa „avizi” dupa nefericirile altora

    răspunde-i
  • Loading...