Mi-a placut baschetul de mic. Dar toate mi-au fost impotriva… inca din copilarie ai mei m-au dat la arte martiale, plus ca eram pitic. Intr-a noua eram penultimul din clasa la inaltime.
Mai mult de-atat, pentru ca faceam kickbox de performanta de multi ani si n-aveam timp de alte sporturi… la baschet eram complet penibil.
Era si perioada aia in care scapaseram de ceausescu (invarti-s-ar) si vedeam la TV deja bachet de pe-afara… baschetul era cel mai atragator lucru de pe Pamant! Dar eu tot nu ma puteam atinge de el decat la scoala. Si chiar daca ma atingeam… mare branza nu faceam asa, pitic si neiscusit.
Si s-a terminat a 9-a de liceu, am intrat in vacanta. Una dintre cele mai chinuitoare vacante din viata mea… doctorii le-au spus alor mei ca durerile sunt normale, ca e perioada de crestere. Or fi fost normale dar pe mine tot ma dureau oasele de vai steaua mea.
Nasol era ca nu-i credeam pe doctori si nu intelegeam ce se intampla. Asta pana m-am intors la scoala, intr-a 10-a. Eram cel mai inalt din liceu.
Am crescut in vara aia pana la 1,77m. Nimic nu-mi mai venea, mi se stricase toata motricitatea si in afara de miscarile ultra-repetate din registrul artelor martiale… nimic nu mai faceam cum trebuie, Titi-Impiedicatu’ mi se spunea.
In schimb… negru eram, mare tocmai devenisem… la imagine in baschet punctam decisiv.
Si unul dintre prietenii mei de pe atunci, Purcara, imi face cadou un costum de New York Knicks. Nou. Stralucitor. Marimea mea. Ma imbrac in el si mergem la Olimpia, la sala, sa jucam baschet (Olimpia era si sala de sport a liceului meu, Decebal).
Intram in sala. El (tot mulatru) juca baschet de mic, juca beton, pasea sprinten in timp ce mingea i se invartea pe degete. Eu paseam lenes langa el, imbracat in echipamentul meu de Knicks, cu mingea la subrat… curat NBA, nu altceva!
Toata lumea se uita la noi de parca eram Shaq cu Sir Charles in carne si oase! Mai aveau putin si-mi vorbeau cu Domnule! Eram eroul lor! Eram zeul lor… asta pana sa inceapa jocul.
Dupa ce n-am fost in stare sa dau cos nici de sub panou, singur cuc, dupa ce mi-am dat cu mingea in gura (singur si nederanjat de nimeni) de 3 ori in primul sfert, dupa ce-am dat si cu fata de stalpul de sustinere al panoului… m-au dat afara in suturi. Nu m-am suparat, aveau dreptate…
… dar de-atunci ma tot uit cu invidie la pustii astia de liceu care joaca baschet bine.
Anul trecut am prezentat festivitatea de decernare a premiilor Cupa 1, am apucat sa cunosc mai bine ce inseamna competitia asta pentru ai nostri.
Cupa 1 este o competitie imensa, polisportiva (anul asta baschet, fotbal, handbal, volei si atletism), organizata de Primaria Sectorului 1 impreuna cu asociatia Sport Pentru Viata si prin care sunt incurajati sa faca sport cei tineri, cei care invata la scolile generale si la liceele din Sectorul 1 al Bucurestiului.
In conditiile in care obezitatea a inceput sa-si faca simtita frecvent prezenta inca din scoala generala, in conditiile in care alimentatia astora mici nu mai e deloc ce trebuie, in situatia in care ei sunt atrasi tot mai mult catre orice altceva decat catre sport… Cupa 1 este exact genul de eveniment major care poate schimba situatia in bine.
Anul asta este campion la participare, Cupa 1, aflata acum la a 12-a participare, creste de la an la an!
Ne apropiem de festivitatea de premiere o sa revin cu numele unora dintre castigatori, sa-i laudam si-aici, sa fie mandri, sa fie competitie si mai puternica la anul!
Tu ce sport ai practicat in copilarie? O sa-ti incurajezi copiii sa faca sport sau o sa-i lasi sa faca fix cat vor simti ei?
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.