Am un prieten pe care mi-l închipui lângă mine.
Prietenul acesta a fost unul dintre ironici, unul dintre cei care te luau la mișto constant… unul care nu te lăsa să te vaiți ci-ți arăta rapid partea bună a vieții.
– Și, ia spune-mi, e urâtă vremea de-afară… este? Ești depresat pentru că sunt nori, e frig și plouă? Vaaai, sărăcuțul…
– Și, ia spune-mi, nu te simți chiar optimistă azi, parcă e o chestie care-ți apasă pieptuțul… nu?
– Și ia spune-mi, parcă nu-ți vine să faci nimic, parcă te simți tristuț… nu?
Se spune că spiritul celor care mor mai stă 40 de zile pe Pământ.
Așa că stau cu el de vorbă.
Da, poate că m-am pocnit complet la cap dar sunt momente când nu mai e nimeni prin preajmă și am un fel de dialog cu voce tare cu el.
Îi spun și-mi închipui cum îmi răspunde și mă ia la mișto așa cum făcea și când era cu noi.
N-au trecut 40 de zile.
Încă-l am pe Alex să mă ia la mișto.
Pentru că eu măcar sunt aici să simt frigul și ploaia.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.