Ieri seară am scris despre lansarea lui iPhone 6.
Unul dintre comentarii a fost așa:
– Unii deabia duc traiul de zi cu zi si altii arunca cu banii pe un simplu telefon … ciudata lume .
Ajutăm prin ZSS oameni cu probleme, știu că așa este, că pentru mulți viața e grea. Doar că mi se pare că ăsta este începutul unei povești românești fără de sfârșit… ne uităm în stânga și-n dreapta la alții și concluzionăm cum greșesc ei, pe banii lor.
Comentariul era off-topic, dar îmi place să răspund tuturor…
– Nu, așa a fost întotdeauna lumea asta. Și pentru asta nu sunt de vină nici cei care au, nici cei care n-au.
Plus că eu cred că am dreptul să-mi văd de banii mei, nu să fiu frustrat că un om care-și permite, își ”aruncă” banii pe un Ferrari.
El are… eu n-am.
Așa, și? Dacă mă dau cu fundul de pământ o să am?
Nu.
Dacă mă dau cu capul de pereți o să-mi fie mai bine?
Nu.
Păi și-atunci ce logică are?
Niciuna.
Răspunsul a venit repede, însoțit de două smiley-uri:
– Ai mare dreptate … Sunt un frustrat cu un tel de 50 lei in buzunar dar asta e viata
Exact ăsta este drumul trist al omului care face comparații… chiar și atunci când nimeni nu-l compară cu altul mai bogat, cumva el asta simte că se întâmplă. Am răspuns din nou, cu răbdare și ușor înciudat pentru că nu m-am făcut înțeles din prima:
– Vezi… n-ai înțeles ce-am zis.
Eu am spus că tot timpul putem găsi pe cineva cu mai mulți bani decât noi.
Asta nu înseamnă că ar trebui să ne facem un scop în viață din a ne uita la alții și-a spune ”Ia uite, lumea moare de foame și ăsta și-a luat iPhone 6/Logan/Mondeo/Modena/casă cu etaj/blugi de firmă”.
Pentru că asta duce, de cele mai multe ori la frustrări.
Apoi am continuat cu încă ceva…
– Nu-mi dau seama cum poți crede tu că eu mi-aș permite să afirm despre tine, fără să te cunosc, faptul că ești un frustrat.
Treaba asta e tristă…
Și chiar mi se pare tristă. Înțeleg de ce oamenii se compară între ei… e vorba despre cea mai ușoară formă de evaluare.
Foștii copii de la scara blocului, da? Același start în viață, aceeași educație, același sprijin de la familie… după 3-4 ani după facultate te întâlnești cu ei și te pui pe comparații. Vezi unde ești. Vezi dacă se putea mai mult și cum. Vezi cum se putea mai puțin bine, și de ce. Te autoanalizezi pe tine prin prisma lor.
E bine.
Dar dacă pleci de aici și ajungi la:
a) Uite, frate, eu n-am bani să-mi fac tavanul care curge și ăla are Jaguar nou-nouț…!
Mi se pare că te umpli de frustrări degeaba. Ce legătură are că nebunul a dat atâția bani pe-o mașina care nu merită, iar tu n-ai bani de tavan? A, dacă ăla a luat banii de la tine… atunci înțeleg afirmația, dar dacă nu… pe bune, are vreo valență constructivă? Niciuna.
b) Pfff… eu am casă P+1 de 270 de metri pătrați și ăia au rămas la cutiile de chibrituri din copilărie! Ce șmecher sunt!
Mda, Așa e, ești un erou. Până intri într-o casă de milionar și vezi că grădinarul lui are o căsuță mai mare decât vila ta. Și unde te-a dus logica ta? La alte frustrări…
Vei găsi pe lumea asta oricând pe cineva mai bogat decât tine și pe altcineva mai sărac decât tine. Dacă-ți cere… ajută-l pe sărac. Că-n rest… ai o viață de trăit, nu de uitat peste gard.
A, și în caz că te întrebi cum s-a terminat discuția… a zis omul:
– Trist este cand niste parveniti isi cumpara telefon de 40 mil …. asta e trist.
Și-acum vă spun primul răspuns care mi-a venit în cap, dar nu l-am mai scris:
– Da. măi omule. dar e trist pentru tine. Ei sunt happy, și-au făcut damblaua!
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.