Diferenta dintre ce-ai visat si ce traiesti

Eu am visat sa fiu liber, sa alerg, sa fug, sa nu ma tina nimeni si nimic… ma duc in fiecare zi la munca, dupa un program fix, fara exceptie, stiu inca de dimineata ce voi face la 21:44:35 (promo de direct). Imi place munca mea, ma duc cu drag, am colegi misto, nu caut mai mult… totusi, e o diferenta…

Am visat sa fiu cel care are puterea sa aleaga, sa refuze ce trebuie, sa faca numai-si-numai ce simte… Am puterea sa refuz multe, iau decizii, ma lupt cu ce trebuie si fac de multe ori lucruri pentru ca asa simt. Insa in fiecare zi trebuie sa fac cate ceva din ceea ce este necesar… parca, totusi, e o diferenta.

Am visat sa fiu in stare in orice moment sa las totul in urma, sa nu ma intereseze, sa fiu eu mijlocul universului meu. Am un copil, singura mea comoara, nu exista nimic mai important decat acel mare suflet dintr-un mic omusor care, atunci cand ma striga Tati! ma face cel mai fericit om din lume. Este infinit mai mult decat am sperat si dorit… dar iar, nu e ceea ce visam – prosteste acum vreo 20 de ani.

Esti cel pe care l-ai visat ca vei fi? Faci, ti se intampla sa faci ceea ce vrei? Poti sa lupti pentru a fi in omul pe care tu doreai sa-l intrupezi? Merita planul tau sa-l respecti intocmai?

Daca ma intrebi sunt fericit… totusi, ma gandesc cateodata la faptul ca sunt altfel decat ce visam, prosteste sau nu, in copilarie. Greseam? Nu greseam? Nu stiu, dar trebuie sa plec la serviciu.

P.S. – daca ai timp, daca ai chef, daca simti… raspunde printr-un comentariu la intrebarea de mai sus. Dar, te rog, lasa ipocrizia care, cu siguranta, iti da tarcoale si fii sincer cu tine, cu mine, cu noi. Altfel nu are niciun rost. Multumesc.

Catalin Zălog

publicitate

Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

Adrian

08.06.2009

„Poate poza ta din rama iti va sopti/Stii nu esti ce imi doream sa fii!” Da nu sunt ce am visat si am realizat ca in ultima vreme cam ajunsesem sa fac lucrurile doar pentru ca trebuie si nu neaparat ca ma faceau fericit. Mi-am dorit sa fiu fotbalist mai mult decat orice dar mai am un pic si ajung economist. Paradoxal ajung economist desi consider ca banii nu sunt tot in viata atata timp cat esti inconjurat in momentele potrivite de oamenii potriviti si te dezici de ipocriti. Uram minciuna si tot ce se leaga si in ultima vreme am ajuns sa fiu cel mai mintit si totusi nu fug de persoanele care ma mint pentru involuntar tin la ele. Sunt multe lucruri pe care as fi vrut sa le fac si totusi acu nici nu mai visez la ele. Pana la urma asta e si vreau nu vreau merg mai departe.

johnny_beep

07.06.2009

Ca sa inteleaga tot omul ce vrea sa spuna Cabral uitati-va la „It’s a wonderful life (1946)”.

stelistul07

06.06.2009

pe la 5-6 ani visam sa fiu fotbalist, dar a fost doar un vis. Am deja 18 ani si acest lucru nu cred ca mai este posibil.

Sara

05.06.2009

pai… eu am vrut mereu sa cant. talentul este, vointa este, bani… nu sunt. din pacate, asta e concluzia la care ajung dupa atat de mult timp in care am crezut orbeste ca visele se indeplinesc. inca mai cred, insa am obosit sa lupt cu morile de vant. o iau mai incet, cu speranta in suflet ca intr-o zi, va veni si vremea mea…
Peace!
S.

imprecator

mda…eu am visat o viata de mercenar…nu exagerez, nu cred ca e cultura pop cea care m-a influentat, mai degraba un fior launtric de natura martiala, am incercat ceva cu armata romana..dar nu mi-a placut deloc ce e pe-acolo, pur si simplu nu am invatat nimic util… nevermind, acum nu mai am chef sa visez, arta razboiului se poate aplica relativ cu succes in viata de zi cu zi

UCLDN

04.06.2009

Nu inca,visam inainte sa devin muzician,mi-a fost prea frica sa incerc,nu am avut incredere in mine,am crezut ca banii ma vor face fericit,am facut ceva bani,am pierdut tot…am inceput sa fac muzica,am cerut parerea unor oameni profesionisti,printre cei mai buni in domeniul meu de muzica,am primit foarte multe laude si incurajari,dar din partea celor apropiati,nimic,pentru ca din muzica nu se castiga bani.Din pacate muzica nu mai valoreaza nimic acum,nu se poate trai nici macar decent.Dar simt ca nu sunt implinit daca nu continui sa fac muzica,nu ma vad stand in fata calculatorului cu un teanc de hartii in fata mea,asteptand ora 17 sa plec acasa,sa stau la televizor,sa ma culc si a doua zi sa o iau de la capat…nu,prefer sa imi traiesc visul,sunt satisfactii mai mari ca banii…

eu....

Nu…nu…nu…sunt un nimic…Stiu sa lupt….dar nu pentru mine..mereu pentru altii…Nu sunt ceea ce as fi vrut eu sa fiu…si nu stiu daca voi fi vreodata…Mereu au ales altii in locul meu…si atunci cand a trebuit sa-mi impun punctul de vedere..nu am fost bagata in seama…sau mai rau…am fost numita impertinenta pentru ca aleg ceea ce-mi doresc eu…Dorintele mele nu au valoare…dorintele mele sunt niste copilarii..sunt niste prostii…Cateodata simt ca nu mai rezist…As pleca si acum…dar unde…?..Cum voi trai cu gandul ca mi-am lasat familia in urma?…La 22 de ani…tot la altii ma gandesc…tot ce fac trebuie sa fie bine gandit sa nu-mi pun familia in cap…
Nu sunt ceea ce mi-am dorit…nu sunt fericita…nu sunt multumita…de mine…
Ma rog la Dumnezeu sa-mi dea putere ca intr-o buna zi sa ma aleg pe mine…doar p mine….

Vick

03.06.2009

Timp de 4 ani de liceu militar cadeam in genunchi si ma rugam pentru lucrurile pe care le am astazi. Sunt oarecum multumit ca mi-am atins telul, desi pe parcurs era normal sa apara altele.
Casa mea, serviciul meu si o familie. La ultimul capitol dunt deocamdata deficitar, dar anii pe care ii am imi permit sa mai intarzii putin.
Adolescenta si tineretea… acesta a fost pretul pe care l-am avut de platit pana acum. Si imi pare rau pentru asta.

Imi pare rau ca am fost indoctrinat in responsabilitate, de asta la cei doar 24 de ani ai mei nu pot face ce vreau. Si sunt multumit de viata mea la modul ca ar fi putut fi mult, mult mai rau.

Cabral, am ajuns sa fiu omul care imi doream sa fiu, dar mi-e teama ca alegerea a fost una gresita, constransa de imprejurari. Asta ma duce cu gandul la seria posturilor tale despre fericire.

Liber? Nicidecum! Dar raspunde-mi si tu la o intrebare: cati dintre noi, cati oameni pot fi cu adevarat liberi? Fiecare dintre noi raspunde in fata cuiva, si care care au scapat de grijile cotidiene sunt si ei prinsi – poate fara sa-si dea seama – sub jugul dorintei de a avea, de a face mai mult. Cred ca cu totii suntem asa intr-o oarecare masura.

Merita sa-mi urmez planul? Da, pentru ca imi ofera o oarecare siguranta, ma ajuta sa-mi ghicesc intr-un mod mai educat viitorul. Si am sacrificat suficient de multe lucruri pana acum pentru asta.

Stiu, nu e nimic nou, cu totii facem sacrificii. Dar multumita unei intamplari nefaste am invatat un lucru esential: ca sacrificiile pot fi facute pana la un anumit punct, si cu un rost. Altfel we’re just plain stupid.

As fugi acum acasa sa-mi strang in brate iubita. Asta vreau sa fac acum. Dar asta ar insemna sa inchid ochii si sa nu ma gandesc la consecinte.

Cel mai scurt raspuns fara urma de ipocrizie in el? Vreau sa fiu liber, dar mi-e frica.

Sorin Moroianu

Salut Cabrale,
sa fiu sincer si eu ma gandesc cateodata la problema aceasta.. Eu sunt de parere ca este foarte greu sa traiesti asa cum ti-ai imaginat cand erai tanar, singur, fara un loc de munca..
Oricum este trist, iar eu o sa incerc sa trec peste unele constrangeri sociale si mai ales pe cele din cadrul relatiei, cat despre copii, inca stau cuminte in banca mea.. 🙂
Tot respectu’ ..

Julia

Lupta pentru indeplinirea viselor este tot timpul una grea; incepand de la lupta cu tine insati pana la lupta cu prejudecatile sau cu ce aspiratii avea de fapt familia pentru tine…
Insa merita!
Dar in cazul meu dupa fiecare vis implinit apare altul si altul si sunt mereu in cautare….

Diferenta dintre ce-ai visat si ce traiesti

Pe aceeași temă

Comentarii