Foarte rar aud vorbindu-se de bine.
În viața reală, pe Tv, radio sau în on-line… foarte rar vă faceți timp să vorbiți și de bine. De bine despre oameni, de bine despre lucruri…
De cele mai multe ori auzi – chiar dacă îți displace profund – ce nasoală este România, cât de prost merg toate, ce oameni urâți avem și ce nasol e la noi.
Cât de nasol este la noi. Vai, dar cât de nasol este la noi…
Nu știu dacă l-ați cunoscut pe Andrei Dăscălescu, regizorul. Știam câte ceva din ce a mai făcut, îl admir pe om, l-am și cunoscut. Este așa cum mă așteptam… e un om tare mișto. Poate ați auzit de ”Constantin și Elena”, filmul lui cel selectat în peste 50 de festivaluri internaționale.
Andrei și-a suflecat din nou mânecile și a documentat cinci povești despre bine. De bine.
Cinci povești despre eroi din România. Oameni despre care nu se vorbește la noi, pentru că ce fac ei nu este atât de spectaculos. Pentru că binele, în accepția noastră publică, nu este ceva spectaculos.
Spectaculos este răul, necazul, drama, moartea.
De-aia n-avem eroi moderni, de accea contemporanul este lipsit de aplauze: pentru că pentru noi binele a ajuns plicticos, comun, ordinar.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.