Depinzi de ceilalți mult mai mult decât îți place să crezi

Cred că la un moment dat viața fiecăruia dintre noi trece printr-un moment de cumpănă. Unii au parte de vreun accident, alții trec printr-o belea de sănătate… depinde de la caz la caz.

Eu momentelor ăstora le spun praguri. Pentru că atunci când reușești să treci de el, dacă reușești, ceva se schimbă în tine.

Eu am avut două praguri… primul m-a prins când aveam vreo 13 ani, cred. Eram prin Orășelul Copiilor cu Artemis, sor’mea, și mergând spre casă învârteam șnurul cu cheia de la casă pe deget. La un moment dat îmi scapă și zboară fix într-un panou electric dintr-alea metalice, verzi. N-avea capac, era ruginit tot, părea dezafectat.

Am băgat mâna să scot cheia și… mare frumusețe de flamă, apoi o bubuitură.

Eu… SHUTDOWN. Făcusem un arc electric la un panou de 380 de volți.

Artemis avea vreo cinci ani… m-a luat de mână, eram orb ca o cârtiță, m-a dus acasă. Mama, săraca, a tras să facă un infarct dar nu putea, aveam mâna dreaptă coaptă rău, trebuia să mă ducă la spital. Am scăpat cu o cicatrice imensă la mâna dreaptă, cicatrice care s-a estompat în timp. Amintirea rămâne…

Al doilea prag… de ziua mea, acum doi ani. Mâncărime în fund, ATV-ul Andreei, care nu-mi prea plăcea, viteză, alunecare și… pom. Andreea tocmai se băgase la culcare și, fără nicio logică, a dat alarma. Le-a zis că am pățit ceva.

S-au uitat la ea ca o nebună, n-a crezut-o nimeni, dar când o apucă damblalele ar fi bine să nu te pui în calea ei, i-au făcut pe plac și-au plecat să mă caute.

M-au găsit cu hipotermia instalată de ceva vreme, prin niște boscheți, la mulți metri de un drum forestier, eram făcut covrig și… SHUTDOWN.

Am avut noroc de un echipaj de salvare care a știut ce-i de făcut, apoi de un doctor de urgență care a făcut totul perfect.

După cum se vede treaba… am scăpat și-atunci.

Să fac acum o listă de rezoluții adoptate după cele două praguri… ar fi inutilă pentru alții, îmi e de folos doar mie.

Dar, cu siguranță am învățat o chestie… depinzi de ceilalți mult mai mult decât îți place să crezi.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Alexandru
    • 02.10.2015

    Eh… una de mic copil ca am si recente de 2 luni.

    Eu la 13 ani am intrat printr-un geam de 2,00m cu 1,20m la mare. Cascador de mic. Mic, energic(alergam cand am intrat). Taieturi nu prea multe, noroc ca nu am avut pe piept/burta. Pe picioare am avut si una pe umarul stang mica de 3cm. Apa de mare mi-a vindecat ranile si cele 9-14 taieturi micute din palme ca doar am aterizat pe cioburi din cauza ca m-am impiedicat de pragul usii. :)) Alea de pe picioare evident ca nu le “vindeca marea” erau prea deschise. Cele 11 copci la cele 3 taieturi si-au facut datoria+ umar 2copci. Noroc pur se putea iesi cu o taietura zdravana in orice loc al trupului. Cum am reusit … pai eu cand am iesit din local erau ambele usi inchise, cand am lasat cheia lui fratele meu au inchis usile apoi eu alergam si priveam in spate si cand am intors capatana “ca sa privesc in local” am privit geamul cum intru in el. Bine pret de 8-15 secunde am vazut numa negru si apoi m-am trezit pe cioburi. :))

    Sanatate! 😀

    răspunde-i
  • calu lu fat-frumos
    • 01.10.2015

    Pentru ca traim intr- o societate. Viata fiecaruia e influentata de ceilalti si in bine si in rau. Si succesul/ajutorul si belelele vin de multe ori de afara adica de la altii.

    răspunde-i
  • dimineața aia, după faza cu ATV-ul, e o dimineață pe care n-am s-o uit nici când voi atinge cele mai profunde praguri de Alzheimer. Atât de groaznic a fost. Am să-ți pove cândva cum le-am zis oamenilor ălora că-s văr-tu de la Cluj 🙂

    răspunde-i
  • KorinaMS
    • 01.10.2015

    Eu am avut una dintre cumpene (da, una dintre) acum vreo 2 ani, cand aproape ca am intrat in coma din cauza unei aspirine la care am devenit brusc alergica.
    Cel de care a depins viata mea este Razvan Baciu, care a gasit un spital in the middle of nowhere, noaptea, in timp record. Aici calatoria mea spre spitalul din Huedin (parca) http://www.trafictube.ro/unde-grabeam-asa/

    răspunde-i
  • Stefania
    • 01.10.2015

    Eu, pe la 10 ani (cred), iarna, Ghimbaselul inghetat (parau in spatele blocului), plin de copii, larma, nebunie. Coboram panta catre apa inghetata, impreuna cu Cami, pretena mea cea mai buna, cand bang! totul negru in fata mea, un zgomot surd si o durere de cap infernala. Un baietas (ii stiu si acum numele :p) tocmai ce-si eliberase sania din sus de panta (el sustinea ca a strigat “partieeee!”) drept in capul meu de fetita mica si firava. Si nu oricum, cu coltul talpei, ala ascutitul.
    Dupa ce m-au “oblojit” ale mele surori si frate, m-au acoperit cateva zile de ai mei, desi rana a ramas tot atatea zile deschisa .. a aflat si mama si s-a rezolvat frumos.
    Bine ca am scapat, ca si tine, pot spune ca a fost primul prag si, cred, singurul de pana acum.
    Oare am nevoie de al doilea sa se intample bine ?? sau e relativa treaba cu binele.. e nevoie sa vad altfel lucruile, poate ca se intampla bine, dar nu-l vad eu 🙂

    răspunde-i
  • Loading...