Din lumea mea fac parte doi frați, Panaitescu pe numele lor. Din punctul meu de vedere total pocniți la cap, cu probleme severe și netratate.
Totuși, pe lângă aceste aspecte dureroase ale vieții lor, ei au și niște proprietăți care-i fac indivizi frumoși, companioni ideali și oameni cu niște inițiative de aplaudat.
Unul dintre proiecte se numește Incursiune multiculturală în peisajele naturale deltaice ale Europei.
Știu că sună pompos, dar e doar spectaculos.
Deltele Europei sunt:
– Delta Volgăi (Rusia)
– Delta Atmatei (Lituania)
– Delta Rhonului (Franta)
– Delta Padului (Italia)
– Delta Ebrului (Spania)
– Delta Lumi Drin (Albania)
– Delta Dunării (România)
– Delta Ropotamo (Bulgaria)
– Delta Nestos (Grecia)
Ce îți propune proiectul ăsta? Să prezinte românilor cititori de bloguri deltele Europei, prin text, foto și video. Proiectul vrea să provoace pofta omului de-a sta afară, de a lăsa vacanțele clasice, de a încerca ceva nou, în comuniune cu natura.
”Bloggerii participanti la proiect vor aduce in atentia publicului larg cele mai frumoase locuri asemanatoare cu Delta Dunarii, vor cauta specii rare de flora si fauna, vor afla despre traditiile oamenilor locului, vor face schimb de experienta cu oamenii in ceea ce priveste natura, dar si retelele culinare din gastronomia locala ce contin peste si alte “fructe ale apelor”.”
Eu vă recomand să urmăriți blogul lui Doru, dar vă promit să vedeți și aici imagini din cele câteva călătorii ce intră în componența proiectului, pentru că sunt și eu parte din el. Din proiect, zic. 🙂
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.