L.e. – ti-ai facut lista cu mesaje de Craciun?
La noi treaba-i simpla de Craciun… an de an parca se deruleaza acelasi episod al aceluiasi film, sub ochii nostri care, doar ei, ne arata trecerea timpului prin ridurile adunate sub ei.
De cele mai multe ori avem zapezica, avem vanticel, temperaturi scazute… cumparaturi din timp + cumparaturi pe ultima suta de metri, avem Coca-Cola si Pepsi-Cola, amandoua la 2,5L (dar la pretul de 2L, evident!), avem Singur Acasa pe Pro Tv (sambata asta se da “Home Alone II – Lost in New York”, apropos), si… avem personajul central principal din toata aceasta poveste de Craciun.
Il cunosti… e el, intotdeauna la fel, neschimbat, ne aducem aminte de el inca de cand exista Craciunul pentru noi. Este acolo de la inceputurile noastre, ne zambeste la fel de protector, ne bucuram de fiecare data cand il vedem – cine nu se bucura?! – el ne da certitudinea ca este sarbatoarea care trebuie, in perioada care trebuie, si ca noi avem, inca o data, un Craciun frumos.
Ne gandim la acelasi?
Sigur ca nu, caci tu te gandesti la Mos Craciun si eu la Stefan Hrusca!
Si daca te intrebi cine canta duiosul colind… sunt gratiosii de la Fara Zahar – Ler de ler.
Hai, recunoaste ca te-ai gandit la Mos Craciun!
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.