Ieri a fost zi de familie. Adică… din vizită în vizită, din sarma în ceafă de porc, din vin roșu în vin rose. Frați și surori, mame și tați, unchi, mătuși, nași și fini… toți grămadă!
Zi grea. 🙂
Ieri a fost și ziua lui Mircea. Tata. 57 de trandafiri în buchetul vieții.
Am ajuns la el mai pe seară, să putem să stăm pe îndelete (n-am putut decât vreo două ore, ne-a terorizat Fodor să-i ducem ceva de strâns la stomac).
Ne pune mama la masă, ne lovește cu niște sarmale, ceva chiftele, plus niște mizilicuri.
Mă sună Bobonete.
– Crăciun fericit, Babane!
– Crăciun fericit și ție, statueta mea de abanos!
Și dă-i și râzi, spune-i pe suflețel, mi-a zis și el mie, chiar mă bucuram că am reușit să ne găsim pe telefon până la urmă. De lângă el îi auzeam pe Tedy și pe Strunilă, se luptau din greu cu un vin. Le-am urat și lor.
– Gata, negrule, te pup, să fii bine! Pup-o pe Ardeia din partea mea!
– Te pupăm și noi, gonflatule, te pupă și mama!
– E mumă-ta acolo?! Dă-mi-o la telefon!
Eu, imbecil, i-o dau pe mama. Și se pun pe vorbit.
N-auzeam prea bine ce-i spunea, mi-am întors din nou atenția asupra chiftelelor. Deliciu.
Nu știu cât îl știi pe Bobonitu, poate ți se pare că știe doar comedie.
Ei bine, ursul meu e un băiat care – chiar de nu vrea să arate asta – are o inimă mare.
Mama îl asculta la telefon și-am văzut cum încep să-i joace lacrimile în ochi.
Am făcut liniște…
– Doamnă, felicitări pentru ce ați făcut. Ați crescut un băiat incredibil, un om bun, un prieten pe care se pot baza oamenii.
… și a continuat așa, mama-și ținea lacrimile greu, Bobo nu se oprea. A mințit-o frumos pe mama, care zâmbea larg și se uita în sus ca să nu-și lase lacrimile să plece la vale.
Un moment frumos.
Ne-am emoționat toți.
Era prima zi de Crăciun, eram în familie, cu prieteni pe telefon.
– Da, doamnă, dacă reușim cumva să-l ținem departe de cocaină poate are o șansă să meargă mai departe.
I-a căzut falca mamei de-a dat cu ea de gresie. Mâna stângă și-a dus-o la inimă.
Stai și explică-i… Bobonete e pocnit la cap, nu trebuie băgat în seamă. În capul lui de blambec așa arată o glumă… nu ai ce-i face, nu mai poate fi reparat.
Și-a făcut cruce… nu știu cum mai speră, săraca, la oameni normali când e clar că fiul e pocnit complet la cap. Cum să-mi fie prietenii normali?!
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.