Namiko, cea mică, e ciufulită rău. Cam tot timpul. Și-i intră părul în ochi.
Azi am dat drumul lui COD – Cold War și ea se fâțâia pe lângă mine.
I-am pus la repezeală o bentiță și mi-am văzut de joc.
Și-a dat bentița jos.
Eu, cu ochii în joc, i-am pus-o la repezeală la loc.
Iar și-a dat-o jos.
Și mi-a pus-o mie.
Repede-repede, să nu pierd respawn-ul, mi-am dat-o jos, i-am pus-o iar.
Și-a dat-o jos și-a venit iar la mine și nu s-a lăsat până nu mi-a pus-o în cap.
Și a sunat telefonul. Un vecin îmi spune că e la poartă, să ies că mi-a adus ceva.
Termin ultimele secunde de joc, sar de pe canapea, înșfac o sticlă de vin în drum și ies.
Deschid poarta și văd cum îi leșină omului zâmbetul de pe chip, cu ochii la mine.
Îi urez de la mulți ani, îi dau sticla de vin, îmi pune o ulcică în brațe, îmi bâguie ceva cu sănătate, fericire și liniște și o taie cu pași mari.
Nedumerit, intru în casă amușinând ce era în ulcică.
Mă vede Andreea:
– Spune-mi că nu ai ieșit la poartă cu chiloții mei de dantelă în cap!
Mulțumesc, Namiko!
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.