De-ar avea codrul gură să strige...

Sigur… codru-i frate cu românul.

Dar ar fi fost bine să fie frate chiar cu tot românul. Că atunci nu ne-am fi trezit cu toate despăduririle astea, cu munți, dealuri și văi despletite din sete de bani.

De-ar fi avut codrul gură să strige, ce-ar mai fi jelit anii ăștia…

Dar uite că de-acum are gură să strige. Și poate ați auzit de sistemul ăla smart de auto-protecție a pădurii… un sistem alimentat cu energie solară ce ascultă zgomotele pădurii și dacă detectează sunete puternice le identifică cu ajutorul inteligenței artificiale.
Dacă inteligența artificială identifică pericolul, trimite – cu ajutorul unui SIM GSM – alerte către autoritățile de mediu.

Nu știu ce înseamnă pădurea pentru tine.
Și refuz din capul locului să spun altcuiva ce e sau ce ar trebui să fie important pentru el.
Spun doar că pădurea chiar este importantă pentru unii români.

Cat de importantă? Nu știu.

Dar mi-ai putea scrie într-un comentariu o poveste legată de pădure.
Pădurea în care te jucai în anii copilăriei… sau pădurea în care ai fost în vacanța asta de Paște.

Nu știu, tu știi care pădure. Și care poveste.

Cine știe? Poate povestea ta va intra în audiobook-ul Vocea Pădurii, pe care-l pun la cale acum cei de la Voda.

Pentru că… da, povestea asta a început prin implicarea Vodafone România.

Dar a continuat cu ecourile pe care mulți dintre ai noștri le-au creat, scriind despre pădurea smart … ori despre pădure, în general.

Scrie-mi într-un comentariu o poveste despre pădure.

Și poate deja știi cum sunt… sar cu parașuta, particip la curse pe circuit și navighez cu velierele. Dar oricât de dur aș vrea să par… mă îndoaie oricând o poveste romantică frumoasă.
Așa că vreau să premiez comentariul ce aduce cea mai frumoasă poveste romantică legată de pădure…

Premiez povestea cu o cină romantică în doi, pe malul mării, într-unul dintre cele mai spectaculoase locuri de la marea noastră*.
Cina asta de care spun… oricând anul ăsta. Cu șampanie inclusă! Și lumânări.
Și dacă sunt prin zonă… vin și-ți aduc și o floare la masă.

*da, știu, aș fi ales ca premiu un loc spectaculos de la munte. Dar m-am gândit că sunt șanse mai mari să ajungă mai mulți dintre cititorii mei la mare anul ăsta.
Pun în primul comentariu o poză din locul despre care spun…

Catalin Zălog

publicitate

Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

Cristina

11.05.2021

In padurea Missillac fetita noastra a facut primii pasi! Nu o fi o poveste romantica, dar inseamna mult pentru noi.

10.05.2021

Eu si sotul meu ne-am intalnit intre brazi. Mai exact pe Valea Rea (nume predestinat zice el :)) ). Am fost amandoi intr-o tura culinara organizata cu un traseu de zi pe Varful Moldoveanu, prin Valea Rea, iar seara era planificata o mancarica serioasa la ceaun, cu somn la stana lui Burnei (o luna am stat cu sacul intins pe balcon si tot nu a iesit mirosul de oaie 😀 ). Am fost cam 10 persoane, din 2 grupuri diferite. Intamplarea face ca nu ne-am sincronizat la urcarea pe Moldoveanu (grupul meu a urcat sambata si al lor duminica), dar ne-am intalnit seara la focul de tabara si la mancarica aia serioasa. El zice ca m-a cucerit cu paine prajita, eu nu imi amintesc :)), dar cert e ca ne-a prins 3-4 dimineata vorbind si admirand stelele. De atunci am mai fost in multe ture pe munte impreuna si incetul cu incetul ne-am casatorit, am facut un baietel minunat si acum e pe drum o fetita.

Raluca

06.05.2021

Amintirile mele legate de padure se duc departe, in copilarie.
An de an, in a doua zi de Paste, plecam impreuna cu bunicul (care ne-a parasit in 2014 ), fratele si varul meu la o cruce din varful dealului din spatele casei bunicilor.
Bunica ne punea cozonac (cel mai bun ever), oua rosii si apa in ghiozdan si, dupa ce treceam de garla si de padure, ajungeam sus si faceam picnic acolo.
Era obiceiul nostru, nepotii si bunicul, atat. Niciodata nu veneau nici bunica, nici parintii.
In fiecare an, a doua zi de Paste, gandul meu se duce pentru cateva clipe acolo…
Si e frumos… E liniste, e fara griji, e cu zambete si rasete sincere, de copii….

Florr

05.05.2021

Am fost in padure si m-am intors sa povestesc. Ce frumos a fost!
PS: multam de pontul cu golful mult laudat, s-a platit, s-a mancat si a fost super frumos!

Dana

Salut!
Am scris povestea, insa nu apare, imi zice ca deja am scris asta.
Mai incerc o data, mai jos

Oh, a fost ziua in care un copac mi-a vorbit..
Stateam de 10 ani intr-un cartier de blocuri langa o padure. Mergeam la plimbare zilnic in padure, cu cei 2 catei si o pisica (ce se credea catel), fie ploaie, vant, zapada sau ger, noi eram acolo. Mereu vorbeam cu Padurea, o admiram, cu toate vietatile ei, ma minunam de maiestria ei. Din cand in cand ne ieseau si caprioare in cale.
De vreo 2 luni cunoscusem un tip. Aveam 37 de ani pe atunci. Ne intelegeam bine, eram la inceputul relatiei, era frumos. Dupa cele 2 luni frumoase de relatie, intr-o zi, mi-a cazut cerul in cap. Eram gravida. Nu imi dorisem copii pana atunci, si nici in momentul ala nu chiar voiam. Cum, dupa 2 luni sa faci copil cu un necunoscut aproape, nu se poate! Doar ai avut relatii de ani de zile si nu ai vrut, cum sa se intample asta cu el, imi spuneau noapte vocile din cap…
El iubeste copiii, isi dorea mult inca unul (mai are o fata dintr-o realtie precedenta), dar nu incerca sa ma influenteze in vreun fel, chiar spunea ca decizia pe care o voi lua, nu va afecta in niciun fel relatia noastra.
Dupa vreo saptamana de framantari, fara nicio decizie luata, intr-o alta plimbare prin padure, am simtit nevoia sa iau in brate un copac. Dupa ce am plans bine, am intrabat copacul cu voce tare:
Ce faci? Cum esti?
Mi-a “raspuns”: Bine, sunt batran, indur frigul, caldura si singuratatea (dar nu zicea cu tristete, ci cu mandrie si stima, cu o voce puternica)
M-a intrebat: tu ce faci?
I-am zis: Eu sunt mai tanara decat tine, si mi-e frica sa indur orice, plangand.
A raspuns: Ooh, dar tu esti bine impamantenita, esti buna si poti indura orice.
( inca am conversatia asta salvata in telefon, am scris-o atunci imediat, sa nu o uit niciodata)
Nici acum nu stiu de unde a venit cuvantul impantenita.
Daar..3 ani mai tarziu, suntem tot impreuna si avem un minunat baiat de 2 ani si un pic.
Nu mai stam la bloc langa padure, dar o admiram de fiecare data cand avem ocazia, ne-am mutat la curte, unde crestem odata cu “padurea” plantata de noi.

Pop lucretia mariana

Avem impreuna, eu si sotul meu 31 de ani de casnicie dar niciodata nu am avut o cina romantica, nu stim ce este aceea ce sentimente romantice te poate lua, deoarece lupta de zi cu zi cred ca nu ne putem gandi la asa ceva, problemele de sanatate, care le avem nu avem timp de asa cevs, e frumos cred nu stiu cum e.

Andreea Mone

Bine mai..mă pun și eu la scris..A fost o data ca niciodată..eu..in clasele 1-4.. și cu dragul de tata, care ar fi dorit un ficior. ..mno, ieșit je za second girl ..ne-am hotărât să facem o drumetie in Munții Maramureșului, in preajma Vf Toroioaga, că acolo avem niscai teren și un pic de cabana..Aproape de vecinii noștrii cu ochi albaștri..urcam noi cat urcam..eu behăiam că cât mă este..tata .că mai doua dealuri..:)).. fata morgana pt mine :)) In orice caz, m-o dus la a ce se numește acolo „gheata ursului”, o grota mică unde e gheata tot timpul anului, ceva soi de frigider natural. Am văzut căprioară cu puiul ei, am mâncat zmeura și am fript bureți pe bete de alun. Cea mai vesela amintire și singura cu tata in drumetie :). Daca mai vreți continuare cum am dat nas in nas cu ursulache pe Pietrosu…am vreo două povești :))

Mirela Dumitru

Buna, Cabral! De Florii prietenii mei cu motor au plecat la plimbare, am plecat si noi cu ei, noi cu masina ei cu motorul. Frumoasa noastra tara la munte, inca nu imbracase haina de primavara prin unele locuri, vorbim de Trans Bucegi unde zapada spre Sfinx si Babele depasea 1 metru pe sosea (evident drumul inchis) dar, am mers la Zanoaga acolo am facut cale intoarsa catre Campina unde aveam cazare. Obiectivul nostru a fost Muzeul Cinegetic de la Posada. Frumos, un muzeu de pe vreamea lui „raposatu”…ca ai nostri nu au fost in stare sa intretina, au facut ei cateva investitii audio si video dar atat…si e pacat…NU COMENTAM. O alta anomalie a expeditiei noastre a fost La Zanoaga, un padurar care incasa suma de 10 lei/ persoana de intrare in rezervatie, zicea dansul ca e un bilet de acces timp de 3 luni in care poti intra in rezervatie…OK zic platesc dar ce benefecii am il intreb? Am unde parca, am un cos unde sa pun gunoiul, am o toaleta publica unde sa imi fac nevoile fiziologige si unde sa ma spal pe maini?…imi raspunde ca inca nu a inceput sezonul si ca se lucreaza inca la asta…bine zic, dar dumneavoastra de ce ne lucrati la portofel cand nu oferiti nimic? Plecam descumpaniti catre cazare si stand la gratar cu prietenii povestim si ne impartasim experienta, ideeile, neajunsurile si indignarea de tot ce se intampla in tara noastra ei…la un momenta dat prietenii ne povestesc cum au fost amendati in padure unde au facut un popas sa manance si unde au luat amenda de la politisti ca au adunat gunoiul…dar hai sa iti zic povestea… opresc pe la Lepsa…daca am retinut bine, intr-un loc amenajat pentru picnik…mizerie de jur imprejur si ce isi zic hai ma sa stangem gunoiul…scot frumos un sac(ca nu le lipsesc din bagajul de picnik) aduna dupa roman o ditamai punga, o depoziteaza langa motor si pun sa manance…si cum se relaxau(nu sunt fumatori) ei cu o cafeluta de la termos si…cum stateau ei asa hop… masina de politie…amenda…pai de ce amenda, ca am strans gunoiul dupa altul, ca de jur imprejur era curat, ca noi ca oamenii civilizati am stras si ca ducem ditamai pungoiu la primul cos pe care o sa il intalnim? Ei si … ce sa le explici domnilor in uniforma ca ei chiar nu aveau cum sa faca atata gunoi cu o biata motocicleta si…ca dumnealui daca era in patrulare sigur vazuse poienita cu gunoaie inainte de venirea lor…hai sa fim seriosi, daca tu esti in patrulare chiar nu ai vazut ca gunoiul ala zacea de ceva zile acolo? Dar deh…au platit 150 lei ca au stras gunoiul din padure…si ca roman de buna credinta i-am intrebat daca au luat punga cu gunoi ca eu in locul lor o imprastiam la loc macar sa platesc amenda pe bune…zic(evident nu faceam lucrul asta, dar merita…merita pentru ca calitatea uniformei tu-i mama ei de viata …ca ai nostri baieti in uniforma parca au invata in scoala doar sa dea amenzi…ei nu au invatat ce inseamna preventie si sa asculti ce are de zis romanul sau deh…macar un avertisment acolo). Asta iti zic avem o tara frumoasa, paduri, dealuri, vai si totul este frumos de jur imprejur dar…peturile si pungile cu gunoi ne arata gradul nostru de civilizatie, degradarea noastra umana in care, in loc sa iesim mai rau parca ne adancim si…o groaza de factori care te fac sa te comporti cu atata indiferenta.
Iarta-ma am fost tare lunga povestea mea dar, tare mult vreau sa le ofer cadou masa prietenilor mei in contul amenzii pentru ca au adunat gunoiul dupa altii din padurile Romaniei.
Salutare om frumos si hai sa schimbam ceva in comportamentul romanului! Te imbratisez!

Mirela Dumitru
- 05.05.2021
A….si inca ceva vrei povestea reala, ti-o vor povesti ei daca au norocul sa fie castigatorii….

Gabriel

Nu e despre codru neaparat. Dar sunt copaci acolo, fiind un amestec de ceva parcele arabile, randuri de pomi fructiferi (cei mai multi dintre ei meri), tot felul de alti copaci (fagi, nuci, salcii, salcami, aluni) si fanaturi. Acolo am invatat sa iubesc gazele, furnicile, iepurii salbatici, pasarile, tot ce e verde si viu. E unul din locurile in care bunica-mea ma educa sj ma invata ca munca nu e o rusine, chiar daca asta inseamna sa strangi cu furca sau sa conduci caruta trasa de vaca pe care o pasteam de pe la jumatea lui August pe aceleasi meleaguri. Acolo am invatat ca, avand grija de ce e in jurul nostru, avem grija de noi.

De-ar avea codrul gură să strige…

Pe aceeași temă

Comentarii