Dacă viața ar fi mâncare, majoritatea dintre noi ar sări degustatul și s-ar duce direct la budă

Nu ne mai trăim viețile. Pur-și-simplu am ajuns să înșiruim bujbeci zilele pe un șnur. Șnur departe de a fi fără de capăt.

Înșiruim zilele pe șnurul ăsta fără să ne mai uităm la ele, fără să ne mai bucurăm de ele, fără a le trăi… doar le adăugăm la numărătoare.

Și dacă am face asta fiind nu-știu-ce superființe nemuritoare poate că ar fi de înțeles… poate așa am avea timp.

Dar suntem niște bieți muritori, pedepsiți la câteva zeci de ani – cu noroc – de viața pe un Pământ pe care îl disprețuim, chinuim și batjocorim.

Avem doar câteva zeci de ani să trăim iar noi ne grăbim să trecem prin ei fără să privim pe geam, fără să gustăm, fără să respirăm… fugim pe partea cealaltă mult mai preocupați de cât de greu ne este – și chiar ne este – decât de cât de frumoase pot fi lucrurile, dacă te preocupi să le faci așa.

Te-ai gândit vreodată cât de mișto poate fi o cină dacă o mănânci, de nebun, pe holul blocului, împreună cu alți 2-3 vecini? N-ai nevoie de pregătiri speciale, nici de investiții… ai nevoie doar de o gură, să-i convoci și pe ceilalți vecini. Și când se întâmplă cina asta – caz real – îți garantez că de-abia aștepți să vină joi seară, să vă hăhăiți pe palier, cu ușa de la lift în spate!

Și ăsta este un exemplu simplu, ieftin și la îndemănâ… așa cum ar putea fi multe altele. Ar putea fi, dacă te-ai preocupa să-ți înfrumusețezi viața.

Dacă n-am mai visa la mașini sport sau limuzine, vacanțe exotice în insule cu nume greu de pronunțat, la haine de designer nebun și oripilant de cool… poate că am reuși să ne bucurăm și noi, amărâții de noi, de un drum spre mare cu o dubă veche și fără aer condiționat, de un foc de tabără și-un cântec pe malul lacului sau de o simplă cină cu vecinii.

Dar noi preferăm să ne chinuim mintea cu ce n-avem și ne dorim, este?

Dacă viața ar fi mâncare, noi nu ne-am bucura de gustul ei, de savoare, sau de textură. Noi ne-am grăbi să ajungem la veceu și s-o scoatem pe fund.

Așa facem cu viața, de cele mai multe ori… ne grăbim, parcă, s-o terminăm.

Am regăsit un spot mai vechi, din 2010. O chestie simplă, filmată într-un aeroport.

Cât de frumoasă ar fi viața dacă am reuși să zâmbim așa cum au făcut-o cei surprinși de cântăreți în spotul ăsta…!

Ajunge să ne rupă ceva de la ritmul vieții, ajunge ca un alt om să facă ceva frumos pentru noi și ne deschidem ca niște flori, ne uimim și ne bucurăm ca niște copii… pentru că pe vremea aia, când eram copii, eram la început și înca nu uitaserăm să ne bucurăm de viață…