Dacă un om te iubește va sta lângă tine oricum. Fără să-i ceri, fără să faci eforturi…
O imbecilitate.
Conform unei gândiri de liceu, dacă mă iubești pot să mă răhățesc în capul tău pentru că tu nu vei spune nimic.
Mișto iubire. Și probabil că așa gândim pe la 15-16 ani. Sau poate chiar și mai târziu puțin.
Partea nașpa este că sunt mulți care continuă să gândească așa și după mulți ani.
…
Dacă te iubește atunci nu trebuie să faci eforturi, celălalt va fi și el fericit… doar pentru că are șansa să te iubească pe tine.
Dacă te iubește atunci nu trebuie să-i ceri să rămână lângă tine, va sta oricum… pentru că viața lui există doar cât timp și-o va petrece lângă tine.
Dacă te iubește poți să-i faci orice… pentru că te iubește și asta șterge orice greșeală de-ale tale.
…
Desigur. Și-apoi te miri de ce ți-a plecat îndrăgostitul sau îndrăgostita după pâine și s-a mai întors… nu.
Sau te întrebi de ce și-o fi tras-o cu vecina de la 3 sau cu colegul de serviciu.
Sau te confuzezi de ce, de la un moment dat încolo, ai lângă tine un om nefericit.
Îndrăgosteala trece, umanilor. Vine apoi o dragoste așezată, cred. Și asta înseamnă grijă reciprocă, implicare, atenție și uneori chiar și efort.
Sigur, asta este ce cred eu. Mă pot înșela, desigur.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.