Dă-i un [play] și citește, de-ai timp și chef…
A avut o perioadă în care i-a mers bine. A avut o afacere, a făcut ceva bani, avea o mașină mișto și o casă decentă.
Avea o viață frumoasă, prieteni, câteva relații la care a ținut.
S-a bucurat de tot ce a primit de la viață așa cum a știut. A zâmbit destul, a alergat cu treabă dar a știut să se și distreze.
Apoi afacerea a luat-o la vale. N-a mai mers, pur-și-simplu. S-au terminat banii. N-a găsit să se angajeze undeva unde să-i placă. Probabil nici n-a știut să tragă și să-și facă loc.
N-a mai ieșit în oraș, prietenii au înțeles că nu mai are chef de ei. De fapt… el se simțea prost că nu mai are bani aproape deloc.
A început să se închidă în el. Și să se închidă pe el în casă.
S-a despărțit și de fata cu care era, simțea că o ține în loc.
Apoi s-a dus și casa, a avut niște datorii pe care a ales să le plătească din banii de casă.
S-a mutat la mama lui.
Au trecut doi ani.
Doi ani în care a stat în casă.
N-a jucat jocuri pe calculator. Nici pe Facebook n-a stat, că n-are de pus pe wall poze din week-end-uri frumoase și nici selfie-uri simpatice cu iubita lui.
Pur și simplu a stat în casă.
Ne-am întâlnit din întâmplare la doctor. Inițial nu l-am recunoscut.
Schimbat total, îmbătrânit, consumat.
N-am fost prieteni buni înainte, ne știam așa, cumva la a treia mână.
Și nu știu de ce, nu știu cum… s-a pus pe povestit.
Dintr-o suflare, parcă dintr-o singură frază și-a scos sufletul și l-a pus pe masă.
Nu ca să se vaite, că n-a fost văicăreală sau smiorcăială.
Așa a simțit.
Nu ca să-mi ceară ajutorul, mi-a spus din capul locului că nu acceptă niciun ajutor.
Așa a vrut.
Și-l ascultam și mă gândeam cum viața, așa cum o cunoaștem noi, se poate fractura în orice secundă.
Din varii motive – și nu multe țin de noi – tot ce facem, ce știm și ce ni se întâmplă se poate schimba radical.
Momentul ăla în care, oricât am fi de puternici, oricât de tari ne-am ține, totul se năruie.
Da, da, știu… e lumea celor puternici. Cei slabi sunt lăsați în urmă…
Da, da, știu, nu e momentul să ne smiorcăim, dacă vrem să ne meargă trebuie să îndreptăm spatele și să mergem mai departe cu pași mari.
Și dacă la un moment dat nu mai putem? Dacă… dacă obosim, pur și simplu?
Nu scriu asta pentru un sfat. Nici ca să-l plângem pe om, el e primul care spune că este primul vinovat pentru ce trăiește acum.
Am scris… așa, să ne gândim puțin și la noi, nu numai la ce avem sau ce facem…
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.