Eu incerc sa ajut, in cele mai multe cazuri, copiii. Nu stiu cat de mult reusesc, cred insa ca-i intotdeauna loc de mai mult.
Sunt multi care spun “Ca vedeta trebuie sa faci asta”. In primul rand nu ma dau vedeta, am spus-o in mai multe ocazii ca ma consider, in cel mai bun caz, o fata publica. In al doilea rand nu cred in aceasta obligatie. Cred in alegerea personala, in disponibilitatea si dorinta proprii pentru a ajuta. Nu cred ca cei care apar la televizor, prin ziare sau prin reviste au o obligatie in a face ceva pentru altii. Stiu ca multe persoane publice apar la evenimente caritabile, dau declaratii si se prefac interesate de cei cu probleme doar pentru imagine, dar cand e de facut ceva… dispar la fel ca si victoriile din fotbalul romanesc. E vorba tot de alegerea personala, fiecare face ce vrea, cat il duce capul si/sau inima. Treaba lor.
Inainte sa plec in State cu colegii de la PRoTv International am auzit de cazul Andreei Popescu, jurnalista care a fost diagnosticata cu cancer osos. Am citit si la Dragos pe blog, si pe Cancan (da, cand eu vorbesc despre site-ul lor dau link, poate invata si ei cum se face) dar si prin alte parti. Mi-am promis sa incerc s-o ajut, dar in momentul respectiv eram impartit intre mai multe actiuni de acelasi fel si nu aveam cum.
Cand am ajuns in State, m-am intalnit acolo cu De La Vegas (Daniel Robu si Silvia Launeanu), invitati si ei la Festivalul de Fotbal Romanesc din Las Vegas. Ei bine, pentru ca si ei auzisera de problema Andreei Popescu au venit cu o idee: sa vindem tricourile oficiale ale festivalului cu cate 10 dolari, iar banii stransi sa mearga catre Andreea. Mi-a placut, am cumparat noi (eu si colegii mei din Pro) tricouri pentru noi si-apoi ne-am pus pe vandut, am reusit sa strangem vreo 3-400 de dolari.
Insa pe mine m-au invatat parintii mei sa nu ma multumesc cu un efort mic. Si mi-au zis ca atunci cand fac ceva… s-o fac bine si pana la capat.
Asa ca… in seara petrecerii finale a Festivalului am luat problema in maini si am facut ce-am invatat in toti anii in care am tot colaborat pe fund raising (ca daca zic strangere de fonduri parca ma doare mana…). In atatia ani de Halloween Ball (da, Balul de Caritate organizat anual de Ovidiu Rom) am invatat cum se face o licitatie, cum se sustine, care sunt punctele cheie dintr-o licitatie cu strigare, care sunt lucrurile de care te agati in astfel de evenimente cu public.
Si am facut-o! Adica am organizat de capul meu o licitatie cu strigare pentru a strange mai multi bani pentru Andreea Popescu.
Dar nu aveam obiectul licitatiei… la ce m-am gandit? I-am rugat pe toti componentii echipelor participante sa-si dea din mana in mana un tricou, si sa semneze fiecare pe acel tricou. Era cel mai bun suvenir de la evenimentul la care toti venisera de departe. Si l-am scos la licitatie!
N-am licitat numai tricoul in sine, am facut o licitatie separata pentru… eticheta tricoului! Mda, daca nu se strangeau destul de multi bani aveam de gand sa licitez separat manecile tricoului…
Ei bine… romanii prezenti la festival au dovedit ca noi, astia de suntem fii si ficele lui Decebal si-ai lui Traian (lasati mistourile), suntem in stare sa ne raliem si sa rezonam impreuna atunci cand este nevoie. Oamenii au licitat sustinut, timp de vreo 90 de minute tricoul (si eticheta) si ne-am surprins sa vedem ca, atunci cand cineva stie cum sa puna problema, exista o disponibilitate mare la noi pentru a ajuta.
Castigatorul licitatiei a fost chiar organizatorul festivalului, Ovidiu Ene (care s-a luptat sa castige tricoul cu romanii veniti din Toronto, Orlando, Londra sau Buzau). Si la sfarsit a mai donat inca 1.000 de dolari si echipa Rapid Las Vegas!
Totalul? 3.440 dolari! Da, nici mie nu-mi venea sa cred, dar n-am vrut s-o fac eu asa incat i-am rugat pe cei mai activi licitatori sa faca parte din echipa care a numarat banii si cand mi-au spus suma totala… m-am apucat sa-i aplaud pe cei din sala.
Pentru ca licitatia a crescut datorita energiei lor, pentru ca n-au fost calici, pentru ca au rezonat cu problema Andreei Popescu, pentru ca… meritau aplauze.
Am intrat ieri in posesia banilor, in 20 de minute plec spre banca pentru a-i depune in contul Andreei Popescu.
Adica aici: RON RO18BTRL04601201S65262XX este deschis la Banca Transilvania pe numele Andreea Popescu.
Si pomenesc de cele cateva idei pe care le-am pus laolalta pentru cei interesati sa promoveze cazuri umanitare pe net (blog umanitar, Facebook, etc.). Printre altele spuneam ca trebuiesc conturi in lei, euro si USD… pentru Andreea Popescu s-au deschis numai in lei si euro, acum – pentru ca noi am strans in dolari – se vor mai pierde cativa banuti in conversii valutare, si asta ma oftica.
In sfarsit… m-am lungit cam mult in postul asta. Ideea este ca vroiam sa-i amintesc pe toti cei care s-au implicat in licitatie, caci ei au dat banii si ei merita aplauzele.
Dupa cum spuneam… atunci cand trebuie, cand este cazul, cand oamenii simt ca este nevoie de ei… romanii se implica si ajuta. Si cred ca asta-i ceea ce conteaza!
Plec spre banca cu cei 3.440 de dolari in 20 de minute, revin mai incolo cu o fotocopie dupa formularul de depunere, cand vine vorba de bani nu se merge pe incredere ci pe hartii.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.