Dacă Bucureștiul ar fi om ar avea, probabil, vreo 45 de ani.
Dar ar arăta de 65.
Fața i-ar fi luminoasă și curată, așa cum este acum Centrul, curat și plin de floricele multicolore… dar pe spate, pe mâini și pe picioare ar avea pielea urâtă, presărată cu gropi și șanțuri, așa cum îi sunt acum bulevardele și străzile. Și-ar avea picioarele murdare, așa cum îi sunt cartierele.
Ar avea prin buzunare numai gunoaie și resturi de ambalaje, așa cum sunt acum aruncate la colț de stradă.
Plămânii i-ar fi chinuiți de boli, de la aerul ăsta murdar.
Și-ar avea blocaje pe arterele principale, cu o circulație sugrumată toată de mașini. Pardon, colesterol…
Bucureștiul nostru ar fi un om vesel, dar de cele mai multe ori zâmbetul lui ar fi șters. Și trist.
Pentru că bolile i-ar tăia pofta de viață și singurătatea în care l-au lăsat oamenii i-ar toca și puțina veselie rămasă.
Bucureștiul este o persoană. Una lăsată singură de indiferența fiecăruia dintre noi, cu portofelul jupuit de toți hoții care ar fi trebuit să aibă grijă de el, cu buzunarele pline de gunoaiele aruncate de toți idioții la colț de stradă.
Bucureștiul este un om bolnav.
Și mă uit la lista de medici care se doresc a-i fi doctori de familie… și mă îngrozesc. Doar ciocli și hoți.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.