Da’ lasă… tu arde-o cuminte.

Mi-ar plăcea un buton de UNDO.

Stai, dă-i un <PLAY> ca să continuăm…

Ziceam că mi-ar plăcea un buton de UNDO.

Mă uit în spate și văd fel-de-fel de dude. Greșeli și decizii de tot râsul.

Penibilități și nimicnicii justificate la momentul respectiv prin niște meschinării subțiri ca foaia. De ceapă.

Stai, nu înțelege greșit… nu vorbim aici de clipe în care puteam decide să fiu mai bun. Să fiu ăla corectu’. Ăla perfectu’.

Nu, tati… vorbesc fix de momentele când în loc să decid să fiu ăla deșteptu’, frumosu’ și corectu’ ar fi fost mai interesant să fiu ăla care se duce full-retard.

Nu știu cât de departe mi-e patul ăla de moarte.

Știi cum se zice… și era Mucea Cel Voinic pe patul de moarte.
Și stătea Mucea acolo și spunea chestii pline de înțelepciune, de se mira tot satul cum de – în ultimele lui clipe – Mucea găsea în el resurse de înțelepciune care prin înțelepciunea lor trimiteau la culcare orice alt înțelept viu.

Ei bine… eu cred că pe patul ăla de moarte îți vin pe suflet toate deciziile de rahat în care, în loc să trăiești, ai ales să fii o gladiolă leșinată.

Îți vin și te ard pe suflet toate clipele în care, în loc să zbori, ai ales să te târâi. Ca o gloabă.

Vin pe capul tău toate secundele în care, în loc să faci dragoste sălbatic, ai ales s-o arzi interesantă.

Te lovesc acru și sec toate clipele pe care le-ai irosit făcând filme cu ea în gând… în loc să filmezi cu ea în pat.

Da, e cimitirul plin de spirite care regretă ce nu au făcut…

Da’ lasă… tu arde-o cuminte. Că o să primești o medalie de bună-purtare la final. Și o tigaie Fly Cooker, sau cum îi spune…