Se dă un subiect. Poate fi oricare. Hai să spunem că vorbim despre coșuri pe fund la furnica de stepă.
Ba nu. Hai să spunem că vorbim despre împerechere la ameobele cu coc!
Pasul 1: scrie X pe Facebook despre faptul că lui nu i se pare OK că ameobele cu coc nu au preludiu.
Ei, din momentul ăsta, garantez că în maxim 4 pași se ajunge la morți și răniți.
Pasul 2: Ba nu! De unde știi tu că astea n-au preludiu?!
Pasul 3: Faptul că vă dați cu părerea pe tema ameobelor cu coc denotă din start faptul că nu vă pricepeți. Primo: ameobele au preludiu DUPĂ și NU înainte!!!!! Secundo: am citit un studiu despre problemele cu hemoroizii (LINK) pe care le au ameobele! NU VĂ MAI DAȚI CU PĂREREA DEGEABA DACĂ NU AVEȚI HABAR!
Pasul 4: Morții mă-tii de imbecil, că ești un idiot care nu știe nimic despre ameobele cu coc, ca mine! Eu am avut de mic, bă, boule, ameobe cu coc!!! Știi cum se auzea noaptea?! Nu puteai dormi de preludiul lor! Voi n-ar trebui să aveți drept de vot!!!
Ei bine, așa continuă dialogurile noastre civilizate, de eu – vă spun sincer – nu mai citesc comentariile deloc. Citesc postarea, dacă am ceva relevant de spus care chiar ajută discuția mă apuc de scriu un comentariu… și-apoi merg mai departe.
S-a zis că rețelele astea sociale au fost create ca să discutăm, să dezbatem, să comunicăm.
Ei, aș! Sunt doar niște canalizatoare și potențiatoare ale furiei.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.