În prima parte ziceam că m-am uitat în parcare… din cele patru nu mai era decât Audi-ul A4 al președintei, Florina Vizinteanu.
Îmi iau inima-n dinți și urc la ea în birou cu gândul clar să-i cer mașina…
Bat la ușă. Intru.
– Bună ziua!
Ridică ochii, mă vede, parcă o încearcă un zâmbet, coboară din nou ochii în hârtiile pe care le avea în față…
– Bună. Ce faci, cascadorule?
– Aaa… păăăi, pe-aici și eu, nu mare lucru. Adică fac, dar nu că nu fac mare lucru dar…
– Da, am înțeles, muncești.
– Da, muncesc.
– Bun.
– Și cam ce aș putea face eu pentru tine?
– Păi, știți… am eu clientul ăla… și îi explic toată povestea, cât e de importantă, cât ar fi de tare să iasă, despre ce bani e vorba… îi plăcea ce aude.
– Bun. Sună bine. Fă-o!
– Da, știți, aș face-o eu, dar…
– Dar… ce?!
– Mă întrebam dacă îmi dați mașina Dumneavoastră să mă duc cu ea, că nici nu mai e alta pe aici și cred că îi și impresionez…
Florina a tras aer în piept. Dar îți spun sincer că eu nu am mai văzut om să tragă atâta aer în piept. De fapt, cred că a tras tot aerul din încăpere pe nas, încet, metodic, până i s-a umflat pieptul de-ai fi putut jura că o să explodeze.
Și-a bubuit…
– Măi, dar tu ești complet nebun?! Nu mai am nicio mașină în firmă, le-ai tocat pe toate, n-a mai rămas fier pe fier…
– Dar, doamnă…
– Să nu mă ”doamnă” pe mine, piază-rea, că ești ucigașul parcului auto! Ai băgat într-o săptămână…
– Zece zile…
– Să taaaaci! Ai băgat în câteva zile trei mașini în service și-apoi ai tupeul să ceri cheile de la a mea? Discuția asta este încheiată! La revedere!
Dau să ies. În imbecilitatea mea am zis că parcă nu e – totuși – clar, să întreb, zic…
– Deci… nu pot s-o iau?
– Ieși afară!
Am ieșit.
După vreo 10 minute sună telefonul, asistenta doamnei președinte:
– Te așteaptă șefa.
– Mă dă afară?
– Nu, vrea să te angajeze șofer de lux… de unde vrei să știu?!
Îmi iau inima-n dinți și urc treptele alea de marmură albă…
– M-ați chemat.
– Da, stai jos.
M-am așezat.
– Am întrebat la resurse ce salariu ai tu. Am nevoie să-mi spui cât ar însemna pe lună un credit pentru o Dacie second-hand.
Auliu! A mea vrea să-mi oprească bani din salariu ca să cumpere altă mașină de firmă?! E nenorocire! Da’ mi-o merit…
– Păi depinde ce an. Ce kilometri. Cum e îngrijită…
– Află cât costă, cât ar fi ratele și vino și spune-mi.
– Desigur… dar pot întreba de ce?
– Pentru că o să-ți cresc salariul, posedatule, cu cât ar însemna rata la creditul pentru o mașină SH. Pentru că din momentul ăsta tu nu mai ai dreptul să pui mâna pe vreo mașină a firmei. Nu mai ai dreptul nici măcar să te sui într-una dintre mașinile firmei. Ba nu mai ai voie nici măcar să te uiți pe geam la mașinile firmei! Ai înțeles???!
Eu eram cu gura până la urechi. Urma să-mi iau mașină! Uraaaaaa!
I-am pupat mâna și-am zburat pe scări!
Când am ajuns la etajul nostru erau toți adunați, aproape că se țineau de mâini, le clocoteau ochii-n lacrimi…
– Te-a dat afară, hă?
– Ce? Nici gând! Mi-a crescut salariul!
Un capsator, un press-papier, o tastatură cu fir și două bibelouri au zburat de pe birouri. Toate în capul meu!
Două săptămâni n-au vorbit cu mine… după ce că le-am tocat toate mașinile mi-am luat și creștere de salariu…! Inadmisibil!
Așa mi-am cumpărat prima mașină din viața mea. Câte a mai pătimit și aia… 🙂
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.