Ne-am băgat cu fața-n frigider și ne facem că-n casă-i frig.
Asta facem acum, ne facem că facem. Mimăm cu grație.
Noi ne facem că ne pasă de un sistem de învățământ care cu-chiu-cu-vai își târâie jalnicele flatulențe.
Ne facem că ne interesează de profesorii care sunt plătiți cu salarii de nimic, care-s luați la mișto și persiflați de copiii noștri (desigur, nu de-al meu sau de-al tău, sigur de-al altuia).
Ne facem că punem presiune pe clasa politică astfel încât sistemul ăsta de învățământ să facă performanță în menirea lui: educația copiilor noștri.
Și în timp ce noi tot mimăm grija… sistemul mimează și el performanța. Cărțile sunt tipărite în vremuri antice și de demult, cu materii structurate în vremuri comuniste și multe dintre ele lăsate într-o învălmășită tranziție abandonată pe parcurs.
Profesorii, foarte mulți dintre ei, mimează și ei grija și interesul. Nu te supăra, dar cu 12 milioane pe lună ajungi să mimezi, nu să performezi. Da, am scris 12.
Clasa politică mimează și ea grija și interesul invârtind a la Hocus-Pocus! bugetele de la învățământ mai ceva ca un magician biluțele de burete pe la subraț.
Asta facem toți… mimăm.
Cine este cel care pierde cel mai mult? Copiii. Și-al meu, și-al tău, ai noștri.
Și, te rog, înainte să te apuci să cânți răcnit Noi suntem români! cu spatele drept și fesierii contractați, întrebându-te ce drept are negrul ăsta – mulatrul, sau ce-o fi el – să comenteze de tine și de copilul tău… ia într-o zi materia copilului tău la puricat. Ia programul, uită-te pe prezența la ore (nu a lui, a profesorilor lui), încearcă să vezi ce știe pe bune, nu sonda superficial cum facem aproape toți.
Dacă nu ești cumva unul dintre puținii norocoși… s-ar putea să nu fii foarte fericit cu ce reușesc să învețe copiii noștri (sau, mai corect, cu ce reușește să învețe copilul tău).
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.