Cum il faci pe Dumnezeu sa rada?

Ii povestesti planurile tale…

Am mai vorbit pe-aici despre vise si visuri. Eu am zis, voi ati zis, dar tot timpul am teoretizat si n-am vorbit pe curat. Ramanand putin pe partea teoretica… stim cu totii ca planurile initiale, sau chiar si cele on-the-go sunt niste trepte orientative pentru ce ne-am dori noi de la viata. Noi stim ca, de fapt, o parte din decizie este a noastra, o parte vine cadou.

Si-atunci de ce sa-ti faci planuri?! De ce sa-ti bati capul?! Te lasi frumusel dus de val, incolo si incoace, si la un moment dat se-aseaza viata asa cum, oricum, s-ar fi asezat.

Bine. Da’ daca nu e asa? Ce te faci? Daca te prinzi la un moment dat ca ai fi putut face ceva, ca ti-ai fi putut influenta destinul, ca ai fi putut face in asa fel incat sa ti se intample si ce vroiai tu?

Care-i varianta cea mai buna? Faci planuri (ce au sanse maricele sa fie incalcate), sau te lasi in voia sortii?

Eu va spun ce-am facut eu (nu ca m-as considera vreun exemplu): planuri. Nu multe, nu putine, dar le-am facut. Si am incercat sa le urmez. Si de fiecare data cand ceva s-a schimbat, mi-am modificat si eu visul, dar n-am uitat ce mi-am propus in trecut.

Eu vroiam sa ma fac sofer de ambulanta. Stiu, suna mai bine aviator, medic, presedinte… dar eu asta vroiam. Probabil ca daca iubeam mai mult scoala as fi vrut sa ma fac medic… dar avand plan-ansamblul in fata ca atare am calculat sansele si-am zis… salvez lumea, in felul meu! In timp mi s-au mai modificat asteptarile, dorintele, planurile… insa n-am uitat de soferul de ambulanta care zace in mine. In vara asta cred ca se va intampla…

Si pana la urma asta cred eu ca inseamna viata: sa-ti faci temele, sa-ti alegi un drum, si sa mergi pe el. Poate va intrebati ce m-a apucat sa vorbesc despre planuri, drumuri si linii de viata fix lunea asta, cand avem cu totii chef… deloc!

Tema este propusa de Ursus, care te invita pe www.drumultau.ro pentru a te lasa sa-ti arati visele intregii lumi (bine, cei care trec prin fata pe la Unirea si vad toate povestile proiectate pe mash-ul enorm de-acolo nu inseamna intreaga lume dar sunt, totusi, multi), si daca tot s-au pornit mai multi pe subiectul asta m-am gandit sa dezvolt si eu. Daca esti mai activ acolo, poti povesti si pe Facebook.

Intre timp… eu te provoc! Daca ai o poveste frumoasa, daca poti sa-ti descrii drumul tau printr-un comentariu la acest post, in 200 de cuvinte (maxim, vorbaretilor!), eu te hidratez cu un picior de navete de Ursus la fel de inalt ca si tine! Conditii de participare la concurs: peste 18 ani si sub 2,5m inaltime!

Catalin Zălog

publicitate

Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

AlexB

16.04.2010

Am doar 20 de ani asa ca pot spune ca drumul meu este abia la inceput.Planul initial se indrepta spre teologie insa,ajuns acolo am realizat ca nu aveam “chemarea”.Asa ca,m-am reprofilat spre cifre,spre finante mai exact.Anul 2009 trebuia sa fie anul ruperii de provincie si indreptare spre marele oras,adica spre facultate.Insa,NU!Voiam altceva.Voiam o universitate straina,una la care sa ma simt cu adevarat stapan pe viata mea.Si,am intrat.Undeva la vreo 2800 km de casa,cam pe unde agati harta in cui.Vreau,si voi face tot posibilul ca,peste ani sa pot spune ca sunt membru al conducerii unei multinationale (sau chiar al propriei firme,cine stie).Pare un drum lung si asa si este dar nu poti ajunge departe fara aspiratii inalte.Un drum lung,incepe cu un pas spre necunoscut.
Deci pot spune ca anul 2010 va fi anul incepand cu care,nimic nu va mai fi la fel.

vapupajan

15.04.2010

Cand am sa ma trezesc (din betie), pre multi am sa popesc sieu! Asa grait-a Vapupajan, roman verde, burtos si cu un timid inceput de chelie. Mare bautor de bere si repede incingator la petreceri cu prietenii. Viitoriul senin fi-va, fireste, asta in functie de numarul de beri baute. Caci daca stam si ne uitam primpregiur, mare speranta n-avem.

Orisicat, berea e bere, si daca e Ursus, apai e balsam pentru suflet. Un suflet acolo care nu are alte planuri decat cu prietenii sai sa haladuiasca in voie si de acum incolo. Acestea fiind zise, imi mai desfac o bere.

mara

14.04.2010

Voi, internauti fartatzi
Beliti ochii si bagati
La cap ce va spun acum
Despre-al meu fantastic drum:
Tot in Romania-oi sta,
Din tara asta n-oi pleca
Caci aici ma umfla rasu’
La tot pasu’ si de plansu’
Vrea din ochi sa izvorasca
Un paradox tot o sa se iveasca
Ca doar in Balcani traim
Si paradoxuri gasim.
Planul meu e pus la punct
Pe termen mediu si lung
Pe termen scurt cu niste beri
De Ursus va binevoi
Prietenii mi-i voi cinsti.

georgiana-karina

01.04.2010

Pe vremea cand eram de-o schioapa imi doream sa devin avocata,ai mei fiind divortati de cand e aveam un an jumate..mai tarziu am realizat ca nu aveam caracterul potrivit pentru asta…de la 2 ani am fost crescuta de un alt barbat care m-a iubit si m-a tratat ca pe propria sa fiica…am fost eleva eminenta si inca sunt…acum am pregatesc de bac, am terminat cu 10 iau bursa si voi merge le lma(limbi moderne aplicate)…pana acum 4 zile ma consideram norocoasa….acum 4 zile tatal meu natural a decedat….si au ramas atatea lucruri nespuse….cert este ca voi ramane la fel de ambitioasa si perseverenta…nu il voi dezamagi!!!

Crizu

Ah si am uitat :)))). Cand eram mica am visat sa am role. Aveam vreo 9 ani. Prima pereche mi-a luat-o tati la 13 ani pe care am folosit-o pana a pocnit gheata. La 24 de ani detin 3 perechi meseriase rau. Una am donat-o unei prietene pt ca vroia sa iasa cu role si nu avea.

Un alt vis a fost sa am o bicicleta. Eu nu stiu sa merg pe bicicleta si locuiesc in olanda de 6 ani. F lame, stiu. Sapt viitoare se aduna toti banutii si imi iau o bicicleta retro cu cos de picnic…vine varaaaaaa. Sunt un copil fericit si trist pt ca mi-a luat atata timp. 🙂

Cand aveam 11 ani am visat sa fac liceul in Anglia. Nu s-a putut. La 14 lucram, in numele lu’ tati pt Avon, primii mei bani. Visul meu a fost si este sa am propria mea afacere.Ce insemna asta… Habar n-am. Am facut liceu economic privat si in ultimul an mi-am platit singura taxa.Deja aveam doua job-uri. La IMGB si un birou de traduceri. Pana atunci i-am uscat pe ai mei. La 19 ani am intrat la facultate in Rotterdam dupa ce am picat la ASE. La 24 de ani mi-am deschis prima mea firma. Sunt la inceput. E f greu si sunt pe minus. Am datorii munte. Dar sunt oke. Am avut momente di mai nasoale. Acasa am o mama, un tata, un frate, plus rude si prieteni din toata lumea. Oameni care ma iubesc si au incredere in visurile si ambitiile mele.
Vad copii mici care ma vad zambind si zambesc cu mine. E un sentiment imens sa poti face pe altii sa zambeasca.

Si cu mult inainte sa imi deschid firma am decis ca scopul ei sa fie un business social. In felul meu sa fiu corecta si sa ajut oameni si sa sustin visuri ce se vor implinite.

Vreau sa fiu sponsora de visuri 😀

Pacat ca nu prea beau bere dar promit sa o impart cui vrea una :).

Saluki

Banuiesc ca eu m am nascut cu dorinta cea mai mare de a supravietui…in orice conditii si cu orice pret si oriunde pe glob. Asta ma duce cu gandul la primele amintiri din clasele 1-4 cand invatoarea ma punea sa strang sticle si sa le duc la colectare sau imi dadea toate gumele, penarele, riglele, uitate de colegi prin clasa. Apoi imi amintesc de liceu cand imi doream cat mai multe pachete cu ajutoare , deh…era dupa Revolutie…apoi a venit facultatea cu umilintele ei, lipsa de bani, de haine, stat prin camine si mancat cate un cartof pe weekend…apoi am emigrat in America…soc cultural…anxietate…Dar cum viata te ridica si te coboara, mi am intalnit jumatatea, om simplu si cu principii solide despre viata care a stiut sa aprecieze puterea de caracter, intelepciunea, inocenta inca pastrata, a unui suflet trecut prin multe…si nu oricum…ci cu demnitate. Acum sunt casatorita, familie, cariera si i multumesc lui Dzeu ca m am nascut saraca „material” ca sa pot balanta cu bogatia spirtuala.

CorinaS

31.03.2010

Drumul meu, cumva metaforic l’am descris mai sus. Dar sincer ca desi bunul simt ma incearca, nu ma pot abtine. Fratilor, vorbiti de studii si scoli dar gramatica este zero!!! Vai de limba noastra romana…

adina

incep si eu…cand eram mica…

cand eram mica imi doream sa fiu…vanzatoare in magazin…credeam ca o sa fiu inconjurata de dulciuri….si cand ma intreba educatoarea si auzea ce vreau sa devin se ingrijora ..imi spunea ca nu e normal ca trebuie sa vreau sa fiu doctorita:))

intre timp am urmat un liceu economic( din cauza parintilor) mai departe facultatea de stiinte economice(tot pentru parinti) …

acum lucrez intr-un domeniu juridic….ideea e ca sunt de acord cu tine visele ti le faci degeaba(nu ca mi-as dorii sa fiu vinzatoare:)))..in ziua de astazi trebuie sa te reorientezi in orice moment…nu poti sa sustii ca vrei sa iti urmezi visul pentru ca trebuie sa fim realisti……prost sa fi …noroc sa ai ca restul e relativ…

Anka

da, visele sau visurile din copilarie. Pai cand eram mica , imi doream enorm sa fiu invataoare, asta pana am ajuns la scoala. Pna prin clasa a 8 a imi doream sa ma fac medic , pana am lesinat cand mi s-au recoltat probe de sange pentru analize.Cand sa dau examen pentru liceu , mama insista foarte mult pe visul meu de mic copil sa dau la pedagocic , insa incapatanarea mea m-a trimis la matematica -fizica :)… in timpul liceului , am realizat ca de fapt medicina la care vizam nu ma caracterizeaza , asa ca am dat la facultate la informatica si la facultatea de economie si administrarea afacerilor, prin anul doi de facultati am renuntat la informatica si am ramas pe economie . am fugit de contabilitate ca de naiba, uram acest domeniu , nu ca acum as fi pasionata … si am ales specializarea banci si burse de valori, fiind profund imporeionata de activitatea matusii mele ce lucra in banca. 5 ani am lucrat in asigurari , domeniu total diferit de ceea ce imi doream de fat , iar de 5 ani am job in banca , este ceea ce mi-am dorit … mare atentie: ai grija ce iti doresti in viata ca exista posibilitatea sa ti se indeplineasca. cariera este ok, am avut o evolutie frumoasa, insa sacrificiile sunt pe masura … care este avantajul ca ti-ai indeplinit un vis si nu ai cu cine sa il impartasesti si sa te bucuri de el? fericirea nu se poate cumpara .

Cum il faci pe Dumnezeu sa rada?

Pe aceeași temă

Comentarii