Știu, de obicei am tendința să fiu modest. Să nu vorbesc despre mine sau despre noi. Să stau în banca mea.
Doar că acum… îmi dau seama că am putea fi oricând un exemplu de familie romantică, plină de iubire și de vorbe frumoase.
Și vă dau un exemplu…
Acum câteva zile am fugit la Mugello, să vedem cursa de MotoGP, apoi am stat două nopți romantice la Rimini.
Rimini… superb. Liniștit. Primitor. Romantic.
A doua seară mi-am spus să-i fac Andreei o surpriză romantică… o cină pe malul mării.
Am găsit un mic tradițional restaurant italienesc, cochet și romantic, cu niște mese albe întinse pe o terasă ale cărei lumini discrete mângâiau nisipul de lângă.
La finalul mesei, stând romantici cu picioarele goale în nisipul fin, cu două pahare de prosecco în față, priveam un apus superb.
Cerul era un război al culorilor, în timp ce lumînarea de lângă frapieră juca veselă ca un stindard al dragostei.
Vântul ne mângaia pielea, în timp ce muzica discretă ne fulguia prin suflete o stare și mai romantică…
În apropiere marea fremăta liniștită, cu valurile-i înspumate calm.
Andreea… lângă mine, frumoasă de-mi tăia respirația. A luat încă o gură de prosecco, s-a uitat în ochii mei și mi-a spus:
– Auzi, gunoierii vin acum joi dimineață, nu mai vin miercurea, nu?
Jur, așa mi-a spus. Prima dată am crezut că nu aud bine și că ea îmi spune ceva cu dragoste / sentimente / romantism / prosecco. M-am uitat bovin la ea și tot ce am putut spune a fost…
– Hă?!
– Gunoierii, zic. Acum vin miercurea, nu? Că l-am rugat pe tata să meargă până la noi, să scoată tomberonul afară.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.