Confesional dramatic II.

Prima parte de Confesional Dramatic se termina asa:

Insa Cristina nu se despartise de Bogdan. Incerca metoda: “nu accept sa iesim, nu ne vedem, sunt ocupata, paraseste-ma tu…”.

La sugestia mea a inteles si pe 11 s-au intalnit. Cristina i-a spus lui Bogdan ca e evident ca nu mai merge si ca vrea sa fie singura. Evident ca nu i-a zis nimic despre mine.

M-a rugat si am stabilit impreuna ca facem asa. Nu ne ferim in mod expres de nimeni dar incercam sa facem tot posibilul ca Bogdan sa nu afle.

Bogdan a fost distrus si cred ca s-a prins foarte curand pentru ca a inceput sa ma trateze foarte prost la serviciu, fiind acum managerul meu. In 3 luni mi-am dat demisia si am schimbat firma.

Cat despre mine… eram fericit. Nu mi se intampla des asta. Eram impreuna in al 9 lea cer. Cristina facuse o schimbare, depresia ei disparuse si nu-i venea sa creada cat de bine e tratata, cum se simte protejata si cum poate sa zambeasca zilnic.

Prietenele ei si toata lumea din jur a sesizat schimbarea iar eu eram felicitat des pentru faptul ca o fac sa se simta asa. Lucrurile chiar erau ok.

Dar nah, stii cum e… cand esti fericit esti si fantastic de prost! Si la inceput de relatie nu e bine sa faci greseli mari.

Inainte de Cristina eu imi creasem un oarecare renume de Don Juan in biroul de la munca. Ma vazusera mai multi colegi cu diferite tipe, cu o blonda vineri pentru ca duminica sa fiu vazut cu o roscata… si asa mai departe. Cristina stia toate astea, dar ii explicasem ca atunci cand sunt cu ea sunt doar cu ea si ca nu vreau altceva.

Ei bine, cum Facebook-ul e distrugator de relatii am ramas logat pe calculatorul Cristinei.

Ea a prins o discutie dintre mine si o amica de-ale mele. Amica mea e foarte foarte kinky de felul ei insa intre noi n-a fost si nici nu va fi vreodata nimic. E o minte foarte ascutita si-i place ca eu sunt intuitiv.

Discutia cu ea era, intr-adevar, pentru ochii cuiva care nu ne cunoaste pe amandoi si natura relatiilor dintre noi, deranjanta. Eu ii ziceam cat de dor imi e de ea, ea imi zicea ca fuge in dus si daca vreau sa ma alatur am 10 min.

Cristina m-a sunat cand a aflat si a incercat sa ma ia pe departe….m-am prins ca ceva era in neregula asa ca am plecat de la munca, de pe tura nocturna, glont catre camera Cristinei. Am gasit-o tremurand si in lacrimi. Nu-mi venea sa cred. O ranisem enorm.

Dupa 2 ore de discutii continue am reusit sa o linistesc. I-am explicat ca “mi-e dor de Sorina” inseamna doar ca vreau sa o vad, ca nu e nimic intre mine si tipa respectiva, ca dusul a fost o gluma, ca ar trebui sa inteleaga ca plec de la munca pentru ea si ca orice legatura a mea cu Sorina e pur amicala.

Am fost poate prea sincer si i-am zis si ca in trecut, acum vreo 3 sau 4 ani, eu si Sorina incercasem ceva si n-a iesit si atunci am realizat ca suntem doar prieteni. In fine, sinceritatea si modul meu de a ma exprima a facut o sa se linisteasca.

Dupa vreo doua saptamani am avut din nou o discutie despre asta, pentru ca eu iesisem singur intr-un grup de prieteni de ai mei unde era si Sorina.

De atunci a inceput spionatul din partea ei.

Si-a luat o cartela reincarcabila cu un numar pe care nu-l aveam si a incercat sa se dea la mine. I-am propus atunci sa ne intalnim si eu am fost cel care s-a dus la ea si i-a zis ca “Uite, ma cauta una si nu ma lasa in pace.” si am rugat o sa vina cu mine.

Totusi, de la momentul mesajelor pe Facebook nimic n-a mai fost la fel. Gelozii, discutii despre colege de munca, verificari, spionari.

Ca sa o linistesc i-am dat parola de la Facebook. I-am spus ca nu ma deranjeaza sa o aiba.

Ba mai mult, am rupt orice legatura cu Sorina. A vazut asta… si totusi dupa vreo luna si ceva, cand am vazut-o ca e ganditoare, am intrebat o ce s-a intamplat. Si mi-a zis ca vorbit si cu prietenele ei si cu mama ei si ca toata lumea i a spus ca nu e ok ce am facut si ca nu trebuie sa ma ierte. De atunci, a trait mereu cu impresia ca eu voi fi mereu interesat de alta desi sunt cu ea. Indiferent care alta.

Rareori reuseam sa o fac sa inteleaga ca nu e cauzul sa-si faca griji. Ne vedeam foarte des, ceea ce o mai linistea, dar momentele in care lipsea de langa mine erau pentru ea – si pentru mine – un chin.

Nu pot sa spun ca n-au fost si momente bune… reuseam mereu sa o linistesc sau sa o fac sa se simta speciala.

Totusi, undeva prin mai 2012, dupa o alta cearta crunta, ne-am despartit.

Mi-a fost foarte greu, zilele abia treceau. Era final de aprilie – inceput de mai. Am cunoscut o tipa, Gina.

E recruiter si cauta sa-mi ofere un job. I-a placut ei de mine, a insistat, ma suna aproape zilnic…..am cedat si am iesit.

I-am zis de Cristina. Fiind psiholog, Gina m-a ajutat foarte mult.

Ce-i drept ea avea alte intentii dar refuzul meu era evident.

A venit onomastica Cristinei, pe 21 mai, Gina m-a sfatuit sa-i dau un mesaj formal de felicitare, pentru ca a ne vedea sau a ne suna nu ne-ar face bine.

Eu, copil prost, am zis ca nu fac nimic, nu dau nici un semn. Si uite asa, in ziua aia toate brunetele erau Cristina, pana cand seara n-am mai rezistat.

Am scris un mesaj in care ii doream toate cele bune si multa fericire. Mi-a multumit si m-a invitat sa ma alatur petrecerii de ziua ei.

Eram in plop, am fugit cat am putut…am facut rost de un trandafir rosu si de un cadou mic de tot si m-am prezentat.

Petrecerea ei era o singura masa la o terasa cu ea si cu o prietena de a ei.

Am zambit amandoi stigher, am vorbit toti, am glumit, am condus-o acasa, am salutat-o formal si am plecat.

Sincer, mi s-a crapat cerul in cap. Ii vazusem starea. Ii vazusem ochii… si desi trecusera trei sau patru saptamani… nu era OK.

A doua zi eram acasa. M-a sunat si mi-a zis atat: “Marius, sa stii ca nu mi-e bine…“.

I-am zis ca vin acum la ea. A insistat sa nu vin, ca nu-mi raspunde si tot asa. Prea tarziu, eram deja pe drum.

[continuarea va veni maine seara, cel mai probabil. Incerc s-o pun in seara asta dar nu vreau sa va pun sa dati refresh aiurea, cel mai sigur e maine seara]

[publicat de pe de pe iscusitul de pe simpaticul Lenovo X1 Carbon]