In imaginea de mai sus, de la stanga la dreapta: BogDan Maciuca, subsemnatul si Stefan.
Despre tov. Maciuca vorbesc in postul asta, pentru ca revederea lui mi-a servit drept muza…
Si vorbim despre imbatranire. O chestie prin care trecem toti. Si-apoi murim.
Oare conteaza daca imbatranim frumos sau urat?
Dar a imbatrani frumos inseamna a te lasa anii cu pielea intinsa peste pometi, sau inseamna a te imbuna, a intelege gustul vietii, a deveni mai bun cu ceilalti?
L-am vazut pe BogDan. Mai batran cu vreo 13 ani, daca numar de cand l-am cunoscut, pe un platou din Pro, urland entuziast ca n-are invitat la cadru.
Sa nu intelegeti gresit, n-a imbatranit. Dar anii au trecut. Si vazand cum au trecut peste el… imi dau seama cum au trecut si peste mine. Da, si peste Stefan, cu toate ca la el nu se vede nimic!
Ar trebui sa fim suparati ca imbatranim? Nu de alta dar atunci cand avem 16 ani ne plangem ca nu trece timpul mai repede, sa devenim si noi adulti si sa ne conducem viata asa cum vrem noi. Atunci faptul ca imbatranim nu ne supara.
Apoi, pe la 40 incepem sa intelegem implacabilul si inevitabilul. Si vedem imbatranirea ca pe ceva pe care daca l-ai intalni in fata… ei bine, l-ai bate bine si l-ai incuia undeva, intr-un subsol adanc, de unde sa nu mai poata iesi pentru a te urma.
Oare la 60 te impaci cu ideea?
Sau, o intrebare si mai buna: e cineva care sa fie fericit ca imbatraneste?
Cu toate ca eu cred ca toata filosofeala asta despre imbatranire ar trebui sa se rezume la o singura chestie: anii trec oricum. Nu cumva cel mai important lucru legat de curgerea anilor este ca… daca tot curg, macar sa nu-i lasam sa curga degeaba?
Disclaimer: n-am spus ca prietenul Maciuca e batran, sa nu ne auzim vorbe, da? E la fel de sexy si tulburator ca acum ceva ani. Doar ca ceva mai intelept.
Cat despre Stefan… e atat de ocupat sa umple Sala Palatului de Craciun incat n-are timp sa si imbatraneasca. 😉
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.