Stiu ca n-am mai publicat restul review-ului pour le Citroen DS4, promit sa revin cat mai curand si cu el.
Intre timp o sa scriu cate ceva despre Citroen DS5, pe care l-am probat o data inainte de lansare dar n-am vrut sa scriu atunci nimic, aveam nevoie sa fac niste kilometri cu masina ca sa-mi pot forma o parere cat-de-cat corecta.
Asa ca am plecat la Zalau cu un DS5 1.6l benzina, 200cp (motorul pe care-l am eu pe DS4). Am plecat singur in masina caci colega de apartament avea programata iesire cu fetele iar prietenul care trebuia sa ma insoteasca s-a sucit si s-a scos din ecuatie ca o gaina fara testicole. Dar asta e alta treaba…
Am plecat la Zalau pe o vreme superba si mi-am facut planul sa merg la dus pe traseul Bucuresti-Ploiesti-Brasov-Sighisoara-A3-Gilau-Zalau, iar la intoarcere pe Zalau-Cluj-Turda-Sibiu-Valea Oltului-Valcea-Pitesti-Bucuresti. A fost perfect asa, cele doua trasee au doua covoare asfaltice total diferite, ruta pe la Brasov este mai abraziva si mai putin obosita, in timp ce varianta pe la Sibiu-Valea Oltului iti pune sub roti un asfalt mult mai valurit si mai obosit de rotile camioanelor.
Ati inteles, incepem discutia pornind de la suspensie…
… care suspensie are o tenta sportiva, mai rigida. Nu te astepta sa sari cu DS5-ul peste bumpere fara sa simti nimic… asta nu se va intampla. Nu te astepta sa treci peste vreo trecere la nivel cu cale ferata fara sa simti ferata… nu se va intampla. Nu te astepta sa sui sau sa cobori borduri cu DS5-ul fara ca bordurile sa se faca simtite… nu se va intampla. Pentru ca suspensia este setata mai spre rigid, este coafata astfel incat sa tina masina pe drum la viteze mari, sa ai siguranta in manevre si viraje luate exact pe-acolo pe unde iti doresti. Te poate deranja faptul ca puntea spate este rigida la trecerile peste denivelari peste mediu.
In viraje stranse si ace de par masina este foarte echilibrata, te poti bizui pe ea. Cred, insa, ca pentru un sofer normal (scuzati expresia, va rog) e nevoie de un timp mai indelungat pentru a se obisnui cu feed-back-ul pe care ti-l da masina (care nu e mura-in-gura).
Motorul imi este deja cunoscut, acelasi supra-alimentat de 200cp cu care iti cam faci de cap. Interesant la el este ca e un motor dual, in functie de turatie. Poti merge cu el la turatii normale si atunci se comporta ca orice motor de 1,6-1,8l, pentru ca atunci cand il tii acolo unde-i place, la turatii ceva mai mari, sa se schimbe total si sa-ti ofere fan total.
Daca te gandesti ca motorul este montat pe DS4 – care-i mai mic – ai putea spune ca montat pe DS5 il face pe acesta usor sub-motorizat. Nu stiu ce sa zic la faza asta… daca stam sa comparam cu timpii pe care-i reuseste concurenta directa (body si motor) cred ca doar Audi are ceva care scoate mai bine la accelerarea 0-100km/h.
Design exterior… ei bine, la categoria asta nu am de gand sa ma exprim, gusturile nu se discuta. Mie mi se pare foarte misto dar un iubitor de BMW este obisnuit cu alte linii si-atunci ma poate contrazice oricand. La fel un iubitor de Saab sau de MB, deci… ma abtin.
La interior insa… e spectacol total! Materiale foarte bune, ergonomie de nota 9,95, ai sentimentul ca tocmai te-ai suit intr-un jet privat de vanatoare. Tehnica este la nivelul lui 2012 (nu ma apuc sa insir toate sistemele), dar m-am jucat destul de mult (deh, copilarie saraca) cu head-up display-ul ascuns in bord.
Citroen face o miscare curajoasa si muta comenzile geamurilor pe consola centrala, dar oricat de spectaculoase ar fi butoanele alea eu as fi preferat sa le lase pe usi, acolo unde mana pleaca automat. Totusi, pentru a respecta ergonomia, butoanele de control ale sistemului audio, navigatiei, iPod-ului sau iPhone-ului, etc., sunt mutate pe coloana centrala, in fata cotierei, ceea ce vine… paine cu unt!
Prima data a reusit asta cum trebuie BMW-ul cu septarul, apoi am mai vazut incercari dar multe dintre ele au fost nefericite din punctul de vedere al ergonomiei aplicate.
Am zis ca 9,95 la ergonomie pentru ca, din nou, designerii Citroen au ciuda pe cei care beau sucuri la volan, astfel incat pun holderul de pahare in usa, mult prea departe pentru a-ti fi la indemana (aceeasi buba ca si la Citroen C5).
Dar interiorul este pur-si-simplu spectaculos si oricat de multe prejudecati ai avea fata de masinile frantuzesti… atunci cand te sui spui un „Wow!” din suflet.
Ca sa inchid review-ul… mie mi-a placut masina, mi s-a parut un utilaj tare reusit. Ca si succes de piata… partea unde cred ca trebuie pus accentul este in a convinge cumparatorii traditionali ai marcilor premium sa o incerce. De-acolo… se ocupa ea.
P.S. Am mers ci su varianta cu motor hibrid dar foarte putin si numai in oras. Nu pot sa spun ca m-am omorat dupa ea, dar cred ca si genul meu de mano-nera care apreciaza mai mult benzinele si-a spus cuvantul.
Oricum ar fi, daca-ti cade vreodata in mana un Citroen DS5, da-i o tura, cred c-o sa-ti placa…
P.S. 2 – pozele sunt amestecate, sunt puse atat de la varianta hibrid cat si de la varianta THP.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.