Pe locul 3, draga domnule si draga doamna, se afla dihorul nespalat, iepurele mort, putregaiul organic purtat cu ei de multi dintre concetatenii nostri, zilnic, la subrat.
Imputenia axilei, caci despre dansa este vorba, este intalnita de cele mai multe ori in momente in care nasul tau este fortat de situatia din teren sa se apropie la nivel intim de ground zero al imputeniei carnale. In lift, in mijloace de transport in comun, la cozi.
Treaba cu adevarat sadica este ca orice ai face, oricum ai face, oricat de mult ti-ai tine respiratia si-ai intoarce capul… sarpele imputeniei ti se va infige cu putere in nas, iti va crepona narile si-ti va invada plamanii cu dulceagul si scarbosul abur al subtiutei decedate. N-ai scapare!
Dihorul mort de la axila, printre altele, este semnul intoarcerii la natura, este stigmatul – daca vreti – a unei vieti complet bio, fara pic de chimicale, o viata in care oamenii care o adopta traiesc liberi de constrangerile orasului. Si put. Groaznic.
Pe locul 2, doamnelor si domnilor, se afla binecunoscuta si foarte-intalnita, cleioasa si verzui-galbuia… FLEGMA.
Ea este intalnita zilnic, slobozita de pe geamul taximetristului care tocmai ti-a luat fata la stop, proiectata de gatul trecatorului cu care te intersectezi sau intinsa la picioarele tale in scara blocului de catre vecinul de la 3.
Flegma este semnul non-conformismului, al libertatii intelectuale, al distinctiei si al constientei propriei puteri. Flegma, prin insasi slobozirea ei, este blazonul superioritatii fata de ceilalti si de parerile lor, pareri care nu merita nimic mai mult decat… o flegma.
Iar pe locul 1, stimati telespectatori… [surle, trambite, tobe]… aruncatorul de muci!
Stiti cum vine: pozitia corpului este putin aplecata spre fata, si in timp ce o mana se indreapta spre nas, cealalta este dusa atent la spate, ca nu stii niciodata unde sare nacazul.
Mana de la nas se aranjeaza astfel: degetul mare apasa tare o nara, celelalte degete sunt ridicate in sus, ca intr-un salut dement. [sursa foto]
Se strange curul (atentie mai ales cei cu hemoroizi), se incordeaza stomacul, se trage scurt si energic o gura mare de aer si… si-acum vine poezia… waaaait for it… se scoate cu maxima putere jetul de aer prin nara ramasa libera, jet de aer care transforma in proiectil cu raza mare si foarte mare de imprastiere mucii care-si faceau veacul in nara aia.
Evident ca este o operatiune messy, asa ca acum la nas atarna niste urme elocvente ale violentei aeriene de mai devreme.
Asa ca degetele pana acum ridicate in aer se strang pe nas si-l storc – printr-o miscare lunga dar puternica, ferma – de restul de… chestii.
Si-acum vine partea de incheiere, spectaculoasa precum si periculoasa pentru orice trecator… waaaait for it… mana care-a cules mucii este biciuita in aer, si ce se lipise prin stoarcerea nasului de degete este acum eliberat inspre univers. Si daca tu, din nefericirea crunta a legilor lui Murphy, daca te nimeresti in universul ala… bafta ta.
Bun. Asta este topul meu. Care-i la tine Top 3 cele mai scarboase 3 lucruri pe care le intalnesti pe strada zilnic?
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.