Cel mai nenorocit iubit

Era un băiat average. Adică ordinar.

Nimic extraordinar acolo.

Tânăr, dar nu prea-i putea citi vârsta. Putea avea 20, dar și 30.

N-avea legătură cu bărbații din reviste, ăia cu mușchi-pachete de pui și trăsături de mascul perfect.

Bani? Muncea, dar știa în unele luni prea bine ce înseamnă să te lupți cu Roborul. Adică avea rate.

Nu rupea, evident, nici pe mașini.

Și, totuși, era urât cu pasiune de mai multe femei decât te-ai putea aștepta.

Pentru că nu cerea nimic. Și nu oferea nimic.

Le cunoștea prin diverse locuri, nimic promiscuu. Și le spunea molcom și vag vesel că și-ar dori să facă dragoste cu ele.

Multe râdeau și-i întorceau spatele.

Altele se jigneau groaznic și-l confruntau. Atunci el facea defensiv pași în spate, el nu voia să jignească. Doar să facă dragoste.

Unele, puține, rămâneau la taclale. Și cumva încercau să negocieze. Și-așa pierdeau.

Pentru că el spunea deschis, fără ascunzișuri, că nu are de oferit decât câteva nopți. Fierbinți. Cu cearșafuri umede. Cu buze arse, și nu de soare.

Nu promitea niciodată mai mult. Ba, chiar din contră, le spunea că nu are nimic în plus de oferit. Dar nici nu cere mai mult de-atât. Că nu așteaptă telefoane sau să i se răspundă la telefoane. Că nu vrea întâlniri romantice, vorbe frumoase sau mângâieri… altele decât cele încolăcite în piele transpirată.

Sigur, te-aștepți să spun că din cele care mai rămâneau la taclale mai plecau câteva.

Nu, nu plecau.

Rămâneau.

Unele din ambiție, din dorința de a-i demonstra că vorbele-i sunt goale și că poate. Altele rămâneau contrariate de siguranța și relaxarea lui.

De fapt, nu știu de ce rămâneau… dar stăteau acolo și-i zâmbeau, anticipând gemete și găfăituri. Urmând să primească doar propriile lacrimi.

Uneori pleca direct cu ele acasă. Alteori ieșeau și a doua și a treia oară, până să strice cu ele salteaua patului lui de-acasă.

Da, pesemne că era bun la asta. A doua zi ele dădeau mesaje pe Whatsapp, cu inimioare și fața aia de râde ascunzându-și gura.

El răspundea politicos. Niciodată cu inimioare. Niciodată afectuos. Dar vesel. Și pontos.

Urmau să se vadă din nou la el. Dar nu imediat, el era ocupat. Sau prins. Sau plecat. Ele insistau, întâi discret și relaxat, apoi puțin supărate.

El se elibera. Sau se întorcea.

Și se vedeau din nou, tot la el. Acum, acum că le cunoștea… era și mai bine.

Se juca cu trupurile lor, cânta la ele ca la niște chitare bine acordate. Era un amestec de iubit atent și profund îndrăgostit… dar în același timp un golan puțin agresiv, cu tente sadice. Le săruta cu iubire, trăgându-le de păr, fără să-i pese de protestele lor gâfâite.

La sfârșit ele zămbeau și i se prăbușeau în brațe, îmbujorate și transpirate.

Iar el făcea ceva care se dovedea mai târziu sfâșietor… se ridica, își aprindea o țigară pe terasă, plonja în duș. Și-apoi pleca.

Și era gata. Pentru el.

Pentru ele era de-abia începutul unui chin auto-întreținut.

– Ce-am făcut, cu ce-am greșit, ce aș fi putut face altfel?

Întrebări degeaba. Fără de răspuns.

Și-ajungeau să-l urască. Cu pasiune. Apăsat. Intens. Zemos.

Cel mai nenorocit iubit, își spuneau despre el.

Cu toate că el nu promisese nimic. Ba… chiar din contră, spusese că nu are de oferit decât câteva nopți. Fierbinți. Și se ținea de cuvânt.

Cel mai nenorocit iubit. Cel sincer. Și parolist.

[sursa foto]