Românul ce-a făcut parte din echipa de management care a creat aplicațiile StarTaxi și apoi MondoTaxi s-a apucat din nou de treabă.
De data asta este vorba de o repetiție în zona de mâncare, prima reușită în zona asta fiind Berestroika, pentru cei care-și aduc aminte.
Individul a pus acum la cale un startup foarte interesant: un food delivery cu mâncare premium. I-aș spune fine-dining, dar nu vreau să alunecăm în vreo polemică…
Poate este cea mai bun delivery din București… dar iar nu vreau să alunecăm în vreo polemică… plus că aștept feedback de la cei care apucă să comande. Poate nu vor fi așa de fericiți…
Ideea este simplă: mâncarea care se livrează poate fi ceva special, gustos și atractiv vizual.
Așa că după o investiție de peste 200.000 euro, mai mulți chefi (un bucătar / doi bucătari – un chef / doi… chefi?) cooptați permanent în echipă, echipamente de ultimă oră și ingrediente premium… au reușit asta:
… și asta:
… și asta:
Astea sunt trei dintre fotografiile meniului de ieri, când am făcut capturile de ecran de mai sus. Azi ați ratat alte feluri…
Da, ideea este că meniul se schimbă zilnic.
Prima chestie nasoală: fiind la început nu asigură decât prânzul.
A doua chestie nasoală: nu gătesc zilnic decât 50 de porții din fiecare fel. Dacă nu ai apucat să comanzi la timp… s-au dus.
A treia chestie nasoală… nu livrează decât pe o arie relativ restrânsă, nordul Bucureștiului. Ei spun că la un moment dat vor mări aria…
A, să vă spun și numele trebii ăsteia: yellow.menu. Site aici.
Dacă mai știi un delivery cu mâncare bună… scrie cu curaj într-un comentariu, chiar sunt curios…
Later edit: pentru o imagine cât mai clară citește neapărat și comentariile. 😉
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.