Ce sistem de casă inteligentă poți alege?

Am spus că o să continui cu articole pe tema caselor inteligente.

În primul post am vorbit câteva generalități legate de ce este o casă inteligentă și ce poate face ea.

O să revin cu partea promisă, cea cu confortul termic, dar mi-am dat seama că m-am grăbit puțin.

Ar trebui să intrăm în pâine vorbind despre tipul de sistem și-abia apoi să detaliem.

Așadar… ce sistem de casă inteligentă poți alege?

Ar trebui spus din start că sunt patru variante mari dintre care poți alege:

a) sistemele profesionale.

Aici vorbim despre hardware premium, care nu poate fi instalat decât de profesioniști, instalare care include inclusiv codare pentru unele dintre subansamble. Un exemplu ar fi Vivint.

Poate ești bun la tehnică și programare, dar mi se pare prea mare efortul de a învăța tot ce e de făcut doar pentru a-ți face casa. Mă rog, poate că ai timp liber foarte mult și-atunci…

E bună varianta asta? Nu știu, o fi, dar nu pentru mine.

Mie mi-e peste mână să apelez tot timpul la cineva atunci când vreau modificări… sau în cazul unei avarii.

Plus că te costă de-ți săr pietrele de la rinichi. Un sistem sănătos, cu automatizări și redundanțe ajunge ușor la 10.000 euro.

b) sistemele dedicate.

Astea sunt sisteme gândite să fie instalate și de către amatori cu ceva înclinații tehnice, dar există și instalatori dedicați.

Sunt sisteme dedicate, modulabile și scalabile.

Un exemplu ar fi Fibaro.

Sistemele astea sunt de cele mai multe ori idiot proof, nu te lasă să greșești. În același timp, dacă îți faci singur instalarea și nu-ți iese ceva… te pălești cu fața de zid până reușește producătorul să-ți explice ce ai de făcut. Dacă reușește…

Mai mult, cât timp folosești doar hardware-ul produs de ei, e cât de cât pace.

Dar atunci când vrei să integrezi chestii de la alți producători… începe să se șifoneze zâmbetul instalatorului, în timp ce stai în genunchi, sub birou, nădușind și înjurându-l pe Edison. Și pe Einstein. Plus alți câțiva geniali…

Prețul unui sistem de genul ăsta poate fi și de până în o mie de lei, varianta pantaloni scurți.

Dacă te apuci și adaugi senzori, comutatoare, monitorizări și automatizări ajungi, la o casă medie, la un cost de 2.500-3.000 de euro. Dar, desigur, cerul e limita, dacă o iei razna.

c) sistemele parțiale

Aici nu vorbim, de fapt, de o casă inteligentă. Nu avem un sistem integrat ci doar unele operațiuni făcute de diverse mici sisteme disparate.

Sigur, chestii utile, dar care nu sunt centralizate într-un sistem ci au nevoie de multe ori de intervenția ta.

În povestea asta intră, de exemplu, instalarea unor becuri inteligente (adică legate pe wi-fi sau Z-Wave de o aplicație). Instalarea unui aspirator inteligent (un Roborock, de exemplu). Montarea unor prize inteligente, ori a unor comutatoare de lumină.

La primul articol am primit câteva exemple foarte mișto.

The Gadgetist, de exemplu, a arătat cum a rezolvat udarea automată a plantelor de apartament (aici). Un sistem de duze și furtune, plus un Google Mini și treaba funcționează. Chiar e mișto.

Doar că problema cu genul ăsta de sistem este că… dreapta nu se cunoaște cu stânga. Adică automatizările sunt în cel mai bun caz parțiale, diversele chestii smart din casă nu se știu între ele (sigur, mai nou există și pentru asta variante, cum este SmartThings Hub de la Samsung care teoretic reușește să “lege între ele și să comande mai multe device-uri smart de la diverși producători).

Îmi place varianta asta? Da, dacă nu vreau să cheltui bani mulți și dacă nu-s hotărât să implementez un sistem complet la un moment dat. Pentru că altfel… mai mare bătaia de cap să sincronizezi întrele device-uri făcute de diverși producători.

d) Dexter cu Lego + Mecano + cartea de fizică de a 9-a și a 10-a + multe forumuri

Dacă ești destul de tânăr, cunoști Lego. Dacă ești destul de bătrân, cunoști și Mecano. Ăsta, zic…

Asta e varianta cea mai ieftină. Cred că putem spune că ai un kit decent de pornire plecând de la 200-300 de euro. Și când spun decent… ai destule incluse.

Daaar… treaba cu Raspberry e foarte mișto, dar nu-i de mine. E cu integrate și protocoale și module și swich-uri și… nu, taică!

De-aia m-am născut în 77, să pot în 2019 să dau “add device” în platformă, nu să lipesc cu letconul și-apoi să citesc 79 de forumuri pentru a face un bec să se aprindă.

Cui îi place și are școală în domeniu… felicitări, tot respectul, sănătate! Eu… nu. Nu-s destul de deștept.

Deci:

a) sisteme profesionale – teoretic mai stabil, fără dureri de cap. Cu cheltuieli mari și cu o anumită dependență față de instalator

b) sistemele dedicate – scalabile și modulare. Cheltuieli medii dar cu ceva bătaie de cap pentru tine.

c) sisteme parțiale – rudimentar și parțial scalabil. Costuri mici. Dacă vrei vreodată mai mult șansele sunt să o iei de la capăt cu cheltuiala.

d) Dexter / minitechnicus – nu e de mine. Am prieteni care se pregătesc si implementeze, o să-i rog să scrie despre ce reușesc, să pot acoperi și zona asta de informație.

Dacă ai sfaturi sau întrebări, sunt aici. Uită-te și în comentariile de la primul articol despre casele inteligente, sunt câteva chestii chiar mișto acolo.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • […] cale niște scenarii mai complicate… că atunci îl apucă niște fițe și niște balete pe Fibaro că stai cu Biblia în stânga și bidonul de benzină-n dreapta! Că și băieții de la suport […]

    răspunde-i
  • Adrian
    • 09.02.2019

    RaspberryPi + razberry/Z-wave + Domoticz și fibaro ca dispozitive, dacă vrei și comenzi prin sms înfigi un stick USB cu un sim in el și ai și treaba asta. Poti încerca google Home cu Phillips hue; la dispozitivul celor de la Phillips se pot lega și becurile wireless de la IKEA.

    răspunde-i
  • […] Sunt mai multe soluții pentru o face o casă inteligentă, nu am să vă vorbesc eu despre ele, a făcut-o deja Cabral. […]

    răspunde-i
  • legallymarried
    • 22.01.2019

    Si eu sunt un fan al casei inteligente, mai ales ca mi-a adus mosul un google mini, dar dupa ce am vazut clipul de mai jos nu cred ca vreau sa automatizez chiar 100% din casa 🙂

    • Cabral Ibacka
      • 22.01.2019

      :)) E o bălărie. Asta nu înseamnă smart. Voice command e o bășină. Smart house e complet altceva.

    răspunde-i
  • Katy
    • 20.01.2019

    Sa vezi cand iti darama usa cu totul din toc..sunt pline dosarele Politiei cu astfel de cazuri..
    http://imagegeek.club/photos/239xJf83Jdn_ie38K.jpg/
    😀

    • Cabral Ibacka
      • 21.01.2019

      Încerc să-mi dau seama ce legătură are ce spui tu cu subiectul nostru.

    răspunde-i
  • Sunt mai multe posibilitati de conectare a sistemelor intr-o casa inteligenta. Partea de entertainment, partea de security, jaluzele, iluminat si partea de climatizare se pot comanda cu ajutorul unui singur device, fie telefon, tableta sau ambele, cu ajutorul unor sisteme cum ar fi: Control4, Savant sau Creston. Sunt solutii absolut performante care se preteaza si pentru solutii rezidentiale cat si pentru cele comerciale.
    Incepand cu luna martie a acestui an va pot demonstra cum, limitandu-ne doar la partea de entertainment, se realizeaza controlul unui home-theatre cu ajutorul Control4.
    Sper sa va placa!

    răspunde-i
  • Vivi
    • 14.01.2019

    Din categoria “c) sisteme parțiale – rudimentar și parțial scalabil.” am gasit becuri, triple, prize, intrerupatoare pe emag, un brand local din ce am citit, Tellur.
    Fata de categoria a) si b), avantajul este ca nu trebuie hub sau alte chestii scumpe, merg doar cu applicatie pe telefon (tuya, smartlife, tellur). Am preferat sa pun becuri (nu intrerupatoare), triple si prize. Apoi am gasit pe amazon senzor de inundatie si camera compatibile cu una din aplicatiile de mai sus. Astfel automatizarile de care dispun ar fi:
    – cand camera simte sunet sau miscare se aprind becurile in toata casa.
    – am facut o mantzocarie si la masina de spalat – o las pregatita de dimineata, ii dau program si intrerup curentul – pe la ora 16:00 ii pornesc din telefon curentul si pleaca de unde a ramas, eu cand ajung acasa la 18.00 doar intind rufele.
    -aer conditionat.
    -fierul de calcat il bag intr o priza din aceasta, avand posibilitatea sa l inchid din telefon in caz ca uit.
    Am interconectat cu echo dot 3 cu care doar aprind luminile si aerul conditionat pus pe o priza smart. Din pacate TV ul este generatie 5 si doar il pot opri cu Alexa + schimbat programe si volum, am inteles ca la seria 8 merge si pornit vocal sau din aplicatie – smartthing sau alexa :(.

    • Cabral Ibacka
      • 14.01.2019

      Vivi, te-ai complicat de mi-ai spart capul. 🙂
      Partea bună este că pare ca iti place. Deci… e fun. 😉

    răspunde-i
  • Andrei
    • 14.01.2019

    Stiu ca e offtopic… da’ pe mine m-ai “lovit” la amintiri cu poza cu Meccano :))
    Si-am descoperit ca inca mai traiesc (www.meccano.com) si ca au avansat si ei la ceva mai mult decat cum ii stiam noi pe vremuri :p

    • Cabral Ibacka
      • 14.01.2019

      :)) Când ai văzut tablele alea perforate te-a luat cu leșin, ei?

    răspunde-i
  • Seba
    • 14.01.2019

    Fibaro <3
    De 3 ani imi face viata mai frumoasa. Si cu hardware de la alti producatori 🙂

    răspunde-i
  • Costin CorteZ
    • 14.01.2019

    Salut Cabral,

    Cu un Amazon Echo Dot 3, un Broadlink Rm Pro, cateva becuri smart (doar cu telecomanda RF, fara wifi (le controleaza Broadlink)) ,niste intrerupatoare comandate prin RF si cateva Sonoffuri , poti sa automatizezi cam 80 % dintr-un apartament de 2-3 camere , adica o investitie de 200e per total.
    Eu momentam cam asta am in casa si nu pot spune ca simt lipsa unui device anume 🙂

    răspunde-i
  • Loading...