Ce face acidul de baterie pe mașină? Ravagii…

vopsea acid baterieE prima data cand iti scriu. Iti citesc blog-ul aproape zilnic si am fost incantata de postarea cu orbul plimbandu-se prin Bucuresti. Si asta pentru ca cred intr-adevar cu oamenii sunt frumosi.

Din pacate azi sunt suparata. Pentru ca mi s-a aratat ca mai exista si oameni urati iar in plus, am aflat ca poti sa mori cu dreptatea in mana ca nu prea ai ce sa faci…

Despre ce e vorba? Un vecin binevoitor s-a gandit sa-mi toarne niste acid de baterie (probabil) pe masina.

De ce? pentru ca Dumnezeu l-a inzestrat cu puterea de a-si alege locul de parcare fix in fata scarii pentru ca asa vrea el. Dar sa iti povestesc povestea de la inceput.

Acum cateva luni un var de-al iubitului meu venea in vizita la noi. A gasit loc liber in fata scarii (atentie! Loc nemarcat, neplatit, pur si simpu se parcheaza in paralel cu trotuarul pe strada). Se pregateste omul sa faca o parcare laterala cu spatele cand se trezeste cu o masina la 2 mm de fundul masinii lui iar din masina sar doi oameni urland isteric.

De ce urlau? Pentru ca varul nu are masina de Bucuresti. Asa si?

Pey propozitiile de genul ‘veniti voi taranii sa parcati la mine in fata blocului‘ au aparut. Varul a incercat sa-i explice ca el nu l-a jignit si ca sa vorbeasca frumos, etc.

Nu aveai cu cine, asa ca pana la urma varul si-a parcat masina in alta parte si l-a lasat pe acesta sa parcheze in fata blocului asa cum dorea. Surpriza insa la intrarea in scara, pentru ca intrau in aceasi scara.

Bineinteles vecinul binevoitor a stat cu ochii pe el pana a aflat unde merge cu exactitate.Adica la noi.

Dupa aceasta poveste a sosit si iarna cu zapezile acelea minunate.Ce s-a mai intamplat si acum? Simplu. Eu si al meu avem 2 masini, am coborat dupa fiecare ninsoare si ni le-am dezapezit aruncand zapada in gradina blocului (nu pe strada, trotuare, etc). Am avut grija sa plecam mereu  doar cu o masina pentru ca evident de cate ori ne intorceam locul de pe care plecasem nu mai exista.

Asa ca am ajuns sa dezapezim vreo 6 locuri de parcare in total. Ce a facut vecinul? S-a apucat sa dezapezeasca locul din fata scarii (unde il prinsese zapada cu una dintre masini).

Cum? A platit niste baieti sa ia zapada de la locul lui si sa ocupe cu ea alt loc de parcare…

De indata ce s-a mai eliberat un loc, a platit aceiasi baieti sa mai curete unul pentru masina fiului si sa acopere un al doilea loc de parcare.

Astfel ca in fata scarii erau doua locuri de parcare curatate pana al asfalt iar imediat dupa ele alte doua locuri de parcare cu zapada de statura unui om. Ca doar na, avem prea multe locuri de parcare, cele doua acoperite de dansul nu mai contau.

Apoi, diferenta intre noi si el? Noi plecam lasam locul gol si nu-l mai gaseam. Dansul bloca locul cu tot ce-i pica la indemana, sticle cu ape, bidoane, etc. Daca pleca baiatul, misca el masina pe mijlocul locului si apoi ca sa fie sigur si imprejmuia aceasta masina cu bidoane cu apa…sa nu cumva sa-i fure cineva locul. Dupa cele 6 locuri de parcare dezapezite de noi, intr-o seara nu am mai gasit nici un alt loc liber. Nimic.(mentionez ca stam intr-o zona cu foarte multe cafenele asa ca este intotdeauna aglomerat).

Singura optiune era sa sapam maldarul de 2m de zapada facut de dragul nostru vecin. Zis si facut. Numai ca ne-am facut noi calculul ca putem sa sapam cat pentru jumatate de masina apoi el miscandu-si masina are sa aiba loc si pentru masina fiului.

Am parcat noi, dupa 2 ore a venit fiul si… ghici ce? Am incaput toti 3. Fara probleme.

A doua seara, povestea se repeta. Nu in totalitate insa. Doar in ideea ca noi am parcat tot acolo. La putin timp dupa ce parcam dragului nostru vecin i se infige degetul in soneria noastra, deschidem si incepe:

– Auzi? eu te-am lasat sa parchezi acolo (vorbea cu prietenul meu, caci masina lui era acolo parcata) aseara, dar acuma gata, coboara sa-ti muti masina.

Al meu i-a replicat simplu ca nu o muta ca nu vede de ce. Motiv suficient pentru a incepe cu istericale de genul ‘Ba muta masina, sau da-mi bani ca eu am dat 100 RON pe dezapezire‘.

Al meu din nou a zis ca nu si aici ajungem la capitolul amenintare:

– Lasa ma ca va invat eu pe voi minte si pe toti derbedeii care vin la voi in vizita…o sa vedeti voi!

Si uite asa a trecut iarna si s-a facut primavara si s-a intamplat nenorocirea sa gasesc si eu loc in fata blocului si sa parchez. Motiv suficient de bun se pare pentru a arunca cu ceva care a distrus vopseaua masinii.

Bineinteles ca nu am nici o dovada ca el a fost. Doar locul intamplarii si faptul ca nici o alta masina parcata in fata scarii nu a patit nimic.

Oricum, am stat si m-am gandit ce pot sa fac ca sa impiedic astfel de comportamente… pana la urma este vorba de distrugere si conform codului penal se lasa cu inchisoare. Dar cum poti sa dovedesti asta?

Simplu mi-am zis eu, o sa montez camere pe balcon spre locurile de parcare din fata blocului. Insa am vorbit cu avocati. Nu este deloc simplu. Chiar si cu o filmare clara, este la latitudinea judecatorului daca o accepta ca proba sau nu.

In plus tot eu trebuie sa platesc pentru a verifica ca filmarea este nealterata, apoi trebuie ca pe filmare sa fie fata lui exacta, numarul masinii si in plus sa dovedesc ca ceea ce se vede pe filmare ca arunca pe masina nu este apa chioara.

Adica? Practic imposibil sa dovedesti ceva. Astfel ca vecinul nostru drag poate in continuare sa faca ce distrugeri vrea, ca nu ii putem face nimic 🙁

Ce zici de asta? Tu ce solutie ai vedea la asa ceva?

[Textul este primit pe mail. Fotografia e pusă de mine, ca ilustrație. Sursa.]

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Mihai
    • 14.03.2017

    Nu prea ai ce sa le faci. Poate ar fi bine sa-i intorci roata, dar nu cred ca este o solutie.

    răspunde-i
  • Alex
    • 12.01.2017

    Bate-l bine și în pădure cu el,ii pui un copac în brate îl pui în genunchi și nu mergi la el decât după 3/4 zile !
    Garantat nu va mai face la fel!
    Idiotul !!!!

    răspunde-i
  • alex
    • 20.05.2015

    Cumpara o bata de baseball si tuneaza-i masinile.

    răspunde-i
  • mihai
    • 21.01.2015

    Eu ma ducam intr-o seara/dimineata pe la ora 4, si ii turnam benzina pe usa, 2-5 litrii inasa fel incat sa ii intre si in casa, si ii lasam un bilet pe usa: un singur gest urat si arde! si sa vezi ce se potolea. nu stia de la cine vine, deci nu mai avea curaj sa faca cu nimeni de pe scara scandal! si daca tot urla si injura…… cumparam un tub de cauciuc natural, si intr-o seara ii lipeam usa de toc….. si ii faceam atatea sicane….. de il faceam si sa se mute….. :)))))

    răspunde-i
  • soso
    • 06.04.2014

    pateam si eu des faze deastea pana sa se faca parcare cu plata. 100 ron/an si nu mai sunt discutii 😀

    răspunde-i
  • alina
    • 06.04.2014

    cred ca poti sa mergi sa-l denunti la politie, sa-l sperii un pic

    răspunde-i
  • Mahoody
    • 04.04.2014

    mai exista si varianta sa lasi sa treaca o perioada de timp (ca sa nu te suspecteze pe tine) si apoi sa ii aplici acelasi tratament si masinii lui doar ca trebuie sa fii creativa cand faci glume de genul asta: ceva de genul sa pui o halca de carne undeva la motor ca sa se incinga si sa ii miroasa, ca sa nu mai zic de faptul ca mirosul o sa fie detectat de sobolani sau caini, sobolanii pot sa ii roada cablurile electrice, caini (si am vazut cazuri de genul asta) urmaresc sobolanii ascunsi in masina si sa suie pe capota sau pe aripa si zgarie tabla in ideea de a scoate sobolanul de acolo… daune? MAJORE 🙂 daca vrei ceva deosebit intreaba un mecanic si o sa iti dea niste solutii bune ca sa te razbuni, crezi ca el stia de acidul de baterie ce efecte are? a auzit cine stie pe unde si a aplicat mai departe… succes ! P.S. daca te hotarasti sa faci farse ar fi bine sa le si filmezi, ne mai distram si noi !

    răspunde-i
  • dabija
    • 03.04.2014

    in astfel de cazuri nu ai decat 2 optiuni:
    1. te iei la tranta cu nebunu si-i arati ca esti mai nebun ca el(din ciclu daca el iti da o palma tu dai un pumn, daca el da un pumn tu ii spargi capul….)
    2.Il lasi in pace in treaba lui. Karma il va rezolva.
    Acuma e usor sa o fac pe inteleptu’ si sa-ti recomand varianta a2a deoarece nu sunt implicat. La fel de usor cum e sa-mi doresc sa aplic varianta 1 daca ar fi fost masina mea. Depinde de tine.

    răspunde-i
  • Piese masini
    • 03.04.2014

    Solutia decenta ar fi filmatul infractorului si chemat politia. Orice altceva, ar fi tipic romanesc, pe la spate..

    răspunde-i
  • vali
    • 03.04.2014

    Și pe la noi sunt asemenea specimene. http://youtu.be/MiLIIB1iyN0

    răspunde-i
  • Loading...