Probabil ca ati observat ca de cateva zile n-am mai scris nimic pe blog. A fost o saptamana… plina. Multe de facut – si asta-i bine, multe de dus – iar asta-i… asa cum e, ca nu le alegem noi.
Am cam stat prin spitale, pentru doua operatii, cu doua dintre fetele familiei mele. Le-am dus la capat, ele ducand greul, eu cu… suport tehnic si moral.
Dar chestiile de genul asta iti ridica intotdeauna intrebari cu care nu te confrunti in mod uzual… fac ce trebuie, am grija de mine, daca maine dau coltul ce se alege din ce ramane in urma mea?
Mi-ar placea sa zic ca saptamana asta am gasit rezolvarea situatiilor constientizate prin raspunsurile intrebarilor de mai sus. Dar nu pot sa spun asta…
Ce pot spune ca am invatat este ca:
– prietenii care nu-ti sunt prieteni… mai devreme sau mai tarziu se dau de gol. Din pacate se dau de gol exact atunci cand ai nevoie de ei.
– atunci cand unul “de-al tau” e la ananghie si esti acolo – si este normal sa fii – suporta durerea si risipeste frica mult mai bine decat daca n-ai fi.
– copil fiind, nu realizezi cat de greu ii este tatalui sau mamei tale. Vezi cat e de greu de-abia cand ai tu copil…
– doctorii, cel putin unii dintre ei, isi fac meseria cu drag si cum trebuie. Depinde cine-i de garda cand ajungi la spital…
Sper ca toata lume e bine si ca in seara asta iesiti sa va distrati pe undeva… eu ma bag la nani ca-s frant.
p.s. De 3 zile n-am raspuns la niciun mail, daca e ceva urgent dati-i un “resend”, caci altfel voi ajunge la el tarziu…
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.